Firea, despre evacuarea persoanelor care refuză consolidarea clădirilor cu risc seismic: Trebuie să comunicăm cu proprietarii

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a făcut referire, marți seara, la proiectul de ordonanță de urgență care prevede posibilitatea evacuării persoanelor care refuză să elibereze locuințele încadrate în clasa I de risc seismic și care prezintă pericol public pe perioada execuției lucrărilor de intervenție, apreciind că este de preferat să existe un dialog profesionist cu proprietarii, transmite Agerpres.
"Trebuie să recunoaștem cu toții faptul că nu mai putem continua această situație în care clădirile cu bulină s-au consolidat într-un ritm de melc. Dar de aici la a merge la o fază extremă, și anume să îi obligi pe proprietari să se mute fără acord, când poate exista o discuție extrem de civilizată, de profesionistă, cu reprezentanții Primăriei și se pot muta în apartamentele care sunt puse la dispoziție de orice primărie... (...) Cred că trebuie să comunicăm cu aceste familii și să le spunem care este perspectiva, unde să se mute. Sunt aproape 200 de apartamente în acest moment (disponibile, n.r.) și se pot muta pe rând", a spus primarul general, la România Tv.
Ea a menționat că nu a fost consultată în momentul redactării proiectului, dar a adăugat că sunt necesare modificări legislative, astfel încât să poată fi realizată consolidarea clădirilor care prezintă pericol public.
"Cele 173 de clădiri care sunt clasa întâi risc seismic pericol public în București trebuie să intre în proces de consolidare, este nevoie de modificare legislativă, astfel încât să se permită o evacuare cu ușurință din aceste imobile. Mai mult decât atât, acum, să spunem, dintr-o clădire cu o sută de apartamente, dacă un singur proprietar nu dorea să se mute, degeaba semnau ceilalți 99 de proprietari. Dar lucrurile nu se fac în grabă, nu se fac în pripă, nu se fac fără discuție cu acești proprietari și nu se fac până când persoanele nu știu foarte clar cât timp vir sta în altă locuința pusă la dispoziție de primărie și în cât timp trebuie să plătească", a menționat ea.
Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a lansat în dezbatere publică proiectul de Ordonanță de Urgență privind măsuri pentru reducerea riscului seismic al construcțiilor existente.
Proiectul prevede posibilitatea evacuării persoanelor care nu au eliberat în termen spațiul deținut în construcțiile cu destinația de locuință încadrate în clasa I de risc seismic și care prezintă pericol public pe perioada execuției lucrărilor de intervenție la construcțiile în caz, prin dispoziție dată de primar, în locuințele de necesitate puse la dispoziție de autoritățile administrației publice locale.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”
Recomandările noastre
Secțiuni: Știri
Persoane: Gabriela Firea
Locații: București
Subiecte: Lista clădirilor cu risc seismic
Organizații: Primăria Generală București
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)