Flavia Groșan a devenit vedetă și în presa americană. Medicul pneumolog din România care a vindecat 1000 de pacienți de COVID-19 după ce a ales să nu aplice protocoalele oficiale, oferit ca exemplu pozitiv de Life Site News
Un medic pneumolog din România a fost dezvinovățit de suspiciunea de malpraxis, de către Colegiul Medicilor Bihor, după ce și-a prezentat, luni, în cadrul audierii, metoda personală de a trata pacienții cu COVID-19. Așa a fost prezentată Dr. Flavia Groșan pe site-ul american LifeSite News.
Flavia Groșan, din Oradea, oraș aflat aproape de granița cu Ungaria, a devenit o voce în mass-media românești cu privire la alegerea de a nu aplica protocolul oficial pentru tratarea pacienților cu COVID-19 în toate etapele bolii, abordând, în schimb, boala ca pe o "pneumonie atipică".
Doctorița a ajuns chiar să afirme faptul că se fac greșeli uriașe în spitalele cu oxigenoterapie excesivă, iar, în cele mai grave cazuri, cu intubație, despre care susține că "ucide" bolnavii. "Prea mult oxigen poate provoca edem cerebral, care, la rândul său poate provoca moartea. Intubația este și mai periculoasă", reproduce din declarația doamnei Flavia Groșan LifeSiteNews, citând publicația care a descoperit-o pe doctorița-minune, ziarul Național.
Opțiunea ei, bazată pe experiența îndelungată de douăzeci de ani, a fost de a administra mai puțin oxigen pentru a nu depăși nevoile pacientului și de a-i oferi, de asemenea, antibiotice, precum și alte câteva medicamente ieftine, contrar recomandărilor din multe state. Această opțiune, spune ea, i-a permis să vindece 100% bolnavii de COVID din 1.000 de pacienți care i-au trecut prin mâini. "Scopul meu de la începutul pandemiei a fost ca niciun pacient să nu ajună la masca de oxigen sau la intubare, și tocmai așa s-a întâmplat(...)Folosesc medicamentul meu clasic, ieftin și care include și Claritromicina, un antibiotic care face parte di grupul de antibiotice macrolide.Este singurul antibiotic cu tropism viral(proprietatea de a fi localizat în anumite organe)", a prezentat ziarul conservator.
"Există doar trei antibiotice din clasa macrolidelor, eritromicina, pe care toată lumea o cunoaște, azitromicina și claritromicina. Nu-mi place, în schimb, azitromicina, deoarece este o copie mai slăbuță a claritromicinei. Am lucrat la câteva studii clinice foarte interesante despre pneumonie și acolo am aflat despre tropismul viral al claritromicinei, precum și despre rolul antiinflamator al claritromicinei, pe care niciun antibiotic nu îl are. Lucrez cu acest antibiotic în problemele de pneumonii virale și atipice de zece ani. Când a lovit pandemia, eu am urmat un tratament etiologic(cauzal), claritromicina. Bineînțeles, pe lângă acest antibiotic, există multe alte tratamente adjuvante, deoarece el nu poate face față singur. Astfel, se prezintă o schemă de tratament, care este a mea", a fost declarația medicului pneumolog din Oradea.
Declarațiile ei senzaționale au condus unii pacienți cu oxigenul scăzut, ca urmare a unei infecții cu COVID-19, să refuze tratamentul în spital. Acesta este unul dintre motivele pentru care i s-a cerut să fie prezentă la audieri în cadrul Consiliului Medical, care avea capacitatea să o sancționeze. Dar chiar și așa, tratamentul doctoriței bihorence, nu a fost interzis. Colegiul Medicilor Bihor a declarat presei că audierea doctorului Flavia Groșan face parte mai mult din sfera discuțiilor despre declarațiile ei, și nicidecum nu a fost vorba despre vreo investigație.
Carmen Pantiș, președintele Colegiului Medical, a declarat după întâlnirea cu dr.Flavia Groșan, că persoana în cauză și-a exprimat dragostea față de pacienții săi și a precizat că nu există elemente de neîncredere din partea ei cu privire la activitatea medicală din cadrul spitalului. Comisia de etică a decis să nu sancționeze, conorm declarației oficiale, deoarece tratamentul aplicat de Groșan își are rolul lui. Pantiș a mai adăugat că valul uriaș de simpatie care a înconjurat-o pe medicul independent a jucat un rol important în privința deciziei din cadrul audierii de luni dimineața, continuă LifeSite.
Presa americană a menționat că Flavia Groșan a fost prezentă la audieri alături de un avocat și a fost întâmpinată de o mulțime de susținători, de toate vârstele, și de un număr mare de jurnaliști. A primit flori, iar susținătorii au aplaudat. Presa a comentat că decizia de nevinovăție a fost justificată de o Comisia de Etică căreia i-a fost prezentată schema de tratament. Groșan, care lucrează în prezent la clinica sa privată, s-a remarcat după ce a afirmat că protocolul oficial pentru COVID-19 este extrem de dificil-implică așteptare până când pacienții infectați cu noul virus dezvoltă simptome periculoase, cum ar fi lipsa de oxigen-oferinduli-se între timp doar paracetamol.
Groșan a explicat că a apelat la experiența sa pe care o are cu pacienții din ultimii ani: "Am găsit o opțiune ieftină cu medicamente din catalogul Ministerului Sănătății. Este o combinație ieftină și frumoasă, în același timp. Am douăzeci de ani de experiență în pneumologie", a citat LifeSite.
Publicația a mai continuat relatarea Flaviei Groșan, amintind că doctorița a averizat, de asemenea, împotriva administrării de Kaletra (un medicament anti-HIV, Lopinavir) și a codeinei care, aparent, sunt prescrise pacienților cu COVID-19 din România, dar pot agrava simptomele.
Jurnaliștii de la Lifesite au observat cum dr.Flavia Groșan este respinsă, aproape în unanimitate de colegii săi pneumologi. Totuși, a reușit să convingă ierarhia medicală a României că afirmațiile ei nu ar trebui respinse din plin, menționează articolul.
Carmen Pantiș de la Colegiul Medicilor din Bihor a precizat că Groșan poate continua să lucreze așa cum a făcut-o întotdeauna. "Medicul va continua să-și trateze pacienții exact așa cum a făcut-o până în momentul de față. Toate cazurile grave vor fi trimise la spital, unde există teste mai complexe și un tratament de susținere", a citat publicația americană. Dacă afirmațiile lui Groșan sunt corecte, atunci nu este nevoie de acest lucru, urmându-se recomandările sale terapeutice, încheie LifeSite, preluat de ActiveNews.
Pe același subiect

Fauci dă în bâlbâială în fața „Fenomenului Texas”: Restricțiile au fost ridicate total (inclusiv masca) și cazurile continuă să scadă

Olivia Steer, postare în miez de noapte, după ce a fost deblocată pe Facebook, despre realitatea din spitale: „Adevărul ne eliberează pe noi, iar pe ei îi acuză și încătușează. Adevărul nu respecta niciodată standardele Facebook!”

Sfântul Calinic plânge chiar de ziua lui în Icoana sa de la Pasărea. Jandarmii iar interferează abuziv cu actul cultic la Hramul de la Mănăstirea Cernica al primului sfânt canonizat în Biserica Ortodoxă Română - 11 aprilie

ACEȘTI DEMENȚI CARE NE CONDUC. PNL-istul Nelu Tătaru afirmă că dacă părinții refuză vaccinarea copiilor aceștia le vor fi luați și vaccinați cu forța iar părinții decăzuți din drepturile lor naturale și constituționale. Iulian Capsali: ABSOLUT DIABOLIC!

ACTUALIZARE: 123 MEDICI ROMÂNI CONTRA DICTATURII COVID! Ei cer autorităților, în 11 puncte, revenirea la normalitate și „încetarea stării de teroare” pentru „o viroză care are morbiditate și mortalitate asemănătoare gripei sezoniere”

Vine valul trei: ȘI VACCINAȚII VOR MURI! Scenariul oficial al Guvernului de la Londra care a speriat toți britanicii vaccinați cu o doză sau chiar două: 60-70% din morții valului trei vor fi din cei injectați. GRAFIC / DOCUMENT OFICIAL
Recomandările noastre

Teoria Conspirației devine realitate: Pentagonul a creat Cipul care detectează COVID-ul

Vine valul trei: ȘI VACCINAȚII VOR MURI! Scenariul oficial al Guvernului de la Londra care a speriat toți britanicii vaccinați cu o doză sau chiar două: 60-70% din morții valului trei vor fi din cei injectați. GRAFIC / DOCUMENT OFICIAL

Câți bani a primit președintele Colegiului Medicilor de la Big Pharma, inclusiv producători de vaccinuri Covid. De ce doctorul Daniel Coriu, autor de știri false, nu-i poate judeca pe cei peste 70 de medici care au făcut Apelul contra Dictaturii Covid

Adrian Pătrușcă: Iohannis i-a înfipt un cuțit în spate poporului român
Secțiuni: COVID Externe Prima pagină Știri
Persoane: Flavia Groșan
Subiecte: Presa internaţională tratament coronavirus
Organizații: Colegiul Medicilor Life Site News Ziarul Național
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)