Formatorul de 50 de ani care a făcut INFARCT la o oră de dirigenție din Iași a fost salvat de un ELEV: După ce am văzut că a căzut pe spate, mi-am dat seama că e pe bune. EXCLUSIV BZI

Stop cardiac în timpul orei de dirigenție, la un liceu din Iași. Profesorii i-au acordat primul ajutor - așa suna o știre venită ieri, conform Observator News. Ziarul Bună Ziua Iași - BZI, ne oferă de la fața locului mai multe detalii: de fapt, primul care a intervenit hotărâtor a fost un elev. Rudolf Țehaniuc, alături de colegii și profesorii de la Colegiul Economic Administrativ din Iași, a salvat viața unui invitat, în vârstă de 50 de ani, care a venit de la București să le vorbească tinerilor, la o oră de dirigenție, despre starea de bine la școală. Reporterii BZI au reușit să discute cu tânărul care a fost creierul întregii operațiuni de salvare până la sosirea cadrelor medicale din școală și SMURD
Alexandru, un formator ce a venit la Iași în cadrul unui proiect național desfășurat cu elevi,
părinți și profesori, se afla în una din sălile instituției de
învățământ, susținând o lecție de dirigenție, când, după cinci-zece
minute de la începutul prezentării, s-a oprit, a părut că i se face rău,
a pus mâna pe catedră și le-a spus celor din sală: „Vă rog frumos să mă
scuzați”, după care a căzut. Inițial, elevii au crezut că totul face
parte dintr-un joc de rol, acesta întrebându-i anterior ce ar vrea să
facă la școală, spunându-le că „din greșeli înveți cel mai bine”. Cu
toate acestea, s-au mobilizat uimitor de bine.
„Toate intervențiile au funcționat perfect, nu ne-am așteptat la așa ceva. Rudolf Țehaniuc a intervenit decisiv în prima parte, un copil a mers la cabinet, iar altul a sunat la 112, apoi au intervenit personalul medical și un echipaj SMURD extrem de prompt, l-au stabilizat și l-au însoțit la UPU”, a declarat Adriana Martiniuc, directorul adjunct al Colegiului Economic Administrativ Iași.
„Evoluția putea fi una nefavorabilă dacă profesorii nu făceau ceea ce au făcut – corect și rapid. Aceasta este atitudinea corectă a oricărui om. UPU-SMURD și disciplina Medicină de urgență a UMF a continuat, în lunile ianuarie – februarie ale acestui an, cursurile de resuscitare în școli și colegii din Iași”, a declarat prof.dr. Diana Cimpoeșu.
Povestea salvatorului: „Am început să-i fac masaj cardiac”
Cursurile de prim ajutor de la Colegiul Economic Administrativ din Iași, și nu numai, au făcut ca Rudolf Țehaniuc, un elev de 16 ani, alături de alți doi colegi, profesori, dar și de personalul medical de la liceu, să salveze o viață. Adolescentul a intervenit în mod surprinzător, fiind ajutat de ceilalți ce erau prezenți la lecție.
„După ce am văzut că dă să cadă pe spate, mi-am dat seama că e pe bune. I s-a făcut brusc rău și imediat am acționat, mi-am dat seama că eu sunt cel mai apt să ajut. Când a căzut s-a lovit cu spatele de masă, am verificat dacă respiră, dacă mai are puls, respirația deja era precară, așa că am început să-i fac masaj cardiac. Am apucat să-i fac cam 10 apăsări pe piept, de vreo 2-3 ori respirație gură la gură și starea s-a îmbunătățit. Și după ce au venit medicii am rămas să ajut, am ținut capul ridicat pentru că așa se face.
Vreau să spun că fiecare a avut rolul lui, au mai fost elevi care au desfăcut cureaua, cămașa, dar colega mea Miruna a mers în școală să anunțe, iar Călin, un alt coleg, a sunat la ambulanță. Pe lângă ce am învățat la școală, eu am fost, de-a lungul timpului, coordonatorul unei activități de voluntariat. Acum ceva timp, mi-am salvat și un prieten de la înec, am avut încredere în mine, sunt obișnuit cu astfel de întâmplări. După ce am ajuns acasă am dormit foarte mult, eram extenuat”, a declarat Rudolf Țehaniuc pentru BZI.

la lupta pentru Adevăr!
Pe același subiect

Imbecilul de Gheorghiță și cuvenita rectificare din partea DNA: Nu 23 de milioane ci 451.970.280 de români s-ar fi ”imunizat” cu flacoanele de ”vaccin” comandate de menajul Cîțu-Voiculescu-Mihăilă

TOȚI ȘTIAU. CRIMINALII

Iobăgia Climatică: Legarea de glie – Pașaportul de Carbon - Nivelul de trai va scădea cu 85%

CONSIGLIERUL PENALILOR! CTP prins în Dosarul Vaccinurilor? Guru Recorder recunoaște brusc că a fost consilierul secret a doi dintre cei trei penali principali urmăriți de DNA: Cîțu și Voiculescu. Plus Geoană. De ce acum? APAR STENOGRAMELE?

Iulian Capsali: MĂCAR PUȚINĂ UMILINȚĂ

Andrei Păunescu a compus ”Cântecul Nimenilungilor”, având un fragment intitulat ”Der Trântor Kotrocean”
Recomandările noastre

Ion Cristoiu a descoperit în Arhiva SRI un nou document epocal privind asasinarea Căpitanului Mișcării Legionare din 29/30 noiembrie 1938, noaptea Sfântului Andrei: ”Avem ordin să-l împușcăm pe Corneliu Codreanu”. FOTO / VIDEO

Este posibil un Război Civil pan-occidental?

Reuters: Putin NU va face Pace în Ucraina înainte de alegerile din SUA din 2024 – Adevăr sau Provocare?

Statul Român către KIEV: Actul final al Conferinței CSCE de la Helsinki prevede posibilitatea modificării frontierelor pe căi pașnice, diplomatice. DOCUMENT AL PARLAMENTULUI ROMÂNIEI CĂTRE UCRAINA, din 28 noiembrie 1991
Secțiuni: Eveniment Locale Prima pagină Sănătate Știri
Persoane: Valeriu Gheorghiță
Subiecte: AVC campania de vaccinare infarct moarte subită
Organizații: CDC CNCAV Colegiul Economic Administrativ din Iași Pfizer
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (3)