ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Fosta procuroare DNA Claudia Roșu a comentat pe pagina sa de Facebook Raportul intermediar al Comisiei juridice a Camerei Reprezentanților din Congresul SUA, apreciind că documentul face de rușine, încă o dată, dacă mai era nevoie, ”aberantele uzanțe ale Comisiei Europene vizând implicarea în influențarea proceselor electorale și în vicierea rezultatelor alegerilor din câteva state europene, inclusiv România, în perioada 2023-2024”. 
 
Potrivit acesteia, raportul interimar ”este un început, un semnal că, printre n priorități (recte Venezuela, Ucraina, Groenlanda s.a.), americanii încep să se aplece și asupra problemei democrațiilor europene, nu pentru ca le-ar păsa foarte mult de noi, ci pentru a destabiliza această oribila construcție europeană, care s-a abătut de la scopul pentru care a fost inițiată, devenind un pericol atât pentru interesele geopolitice și economice ale SUA , cât și pentru drepturile fundamentale ale cetățenilor, cu care vechea democrație americană chiar nu se joacă”.

Redăm în continuare postarea sa:

”Raportul intermediar al Comisiei juridice a Camerei Reprezentanților din Congresul SUA, dat publicității ieri, face de rușine încă o dată, dacă mai era nevoie, aberantele uzanțe ale Comisiei Europene vizând implicarea în influențarea proceselor electorale și în vicierea rezultatelor alegerilor din câteva state europene, inclusiv România, în perioada 2023-2024. 

Atenție însă, perspectiva critică a comisiei din Congresul SUA este centrată pe cenzură și pe împiedicarea libertății de exprimare, pe de o parte, precum și pe dezinformarea produsă în scopul susținerii intereselor politice ale entităților integrate în curentul progresist, ca modalități de implicare a Comisiei Europene in procesele electorale, modalități considerate ca vătămătoare inclusiv pentru interesele SUA și ale cetățenilor săi. 
 
Da, acest raport interimar este un început, un semnal că, printre n priorități (recte Venezuela, Ucraina, Groenlanda s.a.), americanii încep să se aplece și asupra problemei democrațiilor europene, nu pentru ca le-ar păsa foarte mult de noi, ci pentru a destabiliza această oribila construcție europeană, care s-a abătut de la scopul pentru care a fost inițiată, devenind un pericol atât pentru interesele geopolitice și economice ale SUA , cât și pentru drepturile fundamentale ale cetățenilor, cu care vechea democrație americană chiar nu se joacă. 

Îmi asum afirmația că mai important decât acest raport, în ce privește situația din România, inclusiv anularea penală a alegerilor de la finele lui 2024, ar putea fi rezultatul anchetelor inițiate la nivelul Serviciului Național de informații al SUA, coordonat de Tulsi Gabbard, care vizează implicarea și rolul unor membri ai ultimelor două administrații democrate americane, precum și ale unor elemente din serviciile americane de informații și de  lawenforcement în susținerea acestei stări de lucruri la nivelul statelor europene.

Aici s-ar putea intersecta, de fapt, interesul noii administrații americane de a scoate la iveală deal-urile politico-financiare ale celor de mai sus, cu interesul cetățenilor români normali de a afla cine anume (nu pe zvonuri, ci prin ancheta federală) din tabloul politic al României a fost implicat, cu ce rol și în ce scop, inclusiv cu privire la alegerile anulate. 
 
Personal, aș dubla ancheta lui Gabbard cu o anchetă desfășurată de instituțiile interne, respectiv de Parchetul General, căci avem suficiente elemente de lucru, fie și pentru simplul motiv ca actualul procuror general să nu se trezească peste câteva luni el însuși calificat drept complice prin omisiune în această suveică.

P.S. Mai ușor pe scări cu dosarele politice, băieți! Și nu mai încercați să călăriți justiția, mai ales ca armăsarii voștri sunt cam obosiți, iar alții sper să nu mai găsiți!”