Fostul parlamentar PSD Ninel Peia, care s-a remarcat prin mai multe inițiative legislative, inclusiv  în sprijinul mamelor,  face un laudatio femeii și mamei românce, într-un text publicat înainte de ziua de 8 martie,  

Redăm mai jos acest text publicat de site-ul sitripesurse.ro

M-a ajutat Cerul și m-am mișcat ceva prin lume. Am călătorit, am privit, am admirat, dar am și studiat.

Și, acum, de un singur lucru sunt foarte sigur. Nicăieri, dar nicăieri pe unde am pus piciorul n-am văzut vreo femeie să își iubească copiii în felul în care o face o româncă.

În Occident, copiii sunt un fel de parteneri de casă ai părinților, și, de pe la 16 ani, sunt considerați adulți și lăsați în plata lor. Sunt iubiți de la distanță, ajutați cât mai rar, sunt indemnați să-și facă viața lor. Nu știu precis, dar e un fel de egoism amestecat cu prea puțină grijă. Îi cresc, le implementează niște valori, îi învață să lupte și cu dinții și gata. Aia e tot, responsabilitatea parentală se diluează până când rămâne prea puțin sânge în apa ce le curge prin vine. Devin, cum să zic?, neamuri. Familia se reduce la celula el și ea, în cazul părinților, iar copiii își caută o cale de a-și croi o viață. Bătrânii stau în Munchen, feciorul explorează spiritualitatea indiană în Goa. Nu se văd cu anii...

Așa ceva, la românce este de neconceput. Iubirea unei mame românce conține o latură pe care alte neamuri n-o mai au. Latura care include sacrificiul de sine. Orice româncă și-ar da viața pentru pruncii ei, dacă, după ce a luptat ca o leoaică, nu mai are altă alternativă.

Iubirea mamei românce include jertfa de sine.

Un sentiment care nu se discută, nu e ceva de negociat, este ceva dat, ca o piatră de temelie. Pentru mama româncă iubirea și jertfa de sine se intrepătrund, nu există una fără cealaltă.

Asta le face pe românce cele mai strașnice mame din lume.

Și tot de asta, pentru români, mamele sunt sfinte.

Mulți prunci văd jertfa mamei zi de zi, pentru alții n-a fost nevoie de jertfe, dar toți pruncii simt de ce este în stare mama care i-a adus pe lume și care i-a modelat sufletul lui cel românesc.

Mâine e opt martie, în lume e Ziua Femeii.

Pentru mine, e Ziua Mamei, Primăvara Mamei, Sărbătoarea Mamei, zi marcată cu o mare cruce roșie în calendarul sfinților sufletului meu.

Mama mi-a fost pernă și plapumă, casă și foc, m-a alăptat și a suferit lângă bolile mele, m-a mângâiat și mi-a alinat dureri ce păreau că nu vor trece vreodată. Mi-a fost doctor și vraci, m-a tras, apoi m-a împins ca să fiu un om. Nu mă voia un bărbat, ci numai un om, cu calitățile unui om. De la ea am invățat mila și lupta până la capăt, bunătatea și dreptatea bine împărțite. M-a descântat și mi-a făcut de deochi, mi-a pus mămăliga fierbinte în farfurie, mi-a decojit primul măr și m-a ascuns după fusta ei modestă în vremuri de furtună, când tunetul rupe vânturile văzduhurilor. Mama mi-a arătat primul pui de găină și cum se mănâncă la mese boierești. Ea mi-a spus de ce e bună cartea și de ce să-i iubesc pe moșii mei, din care astăzi e făcută glia Țării mele. Mama mi-a fost și leagăn și pat și pisica torcând de pe sobă și mirosul de pâine la țest și bamele din oală și cămășile cârpite și scovergile cu zahăr și bâlciurile rare și fetițele din colbul drumului, și vara, și omătul iernii, și jalea și dorul și sudoarea și Făt Frumos cu Cosânzeana și cei șapte pitici și măcenicii cei dulci și lacrimile cele amare și juliturile și corcodușele și albinele și șoarecii și compotul și lâna.

Și jertfa mamei mele e mama.

Mama e o lume. Mama a fost o lume. Mama va fi o lume.

Dacă aș fi poet, aș scrie o odă, pictor dacă aș fi, aș picta o icoană, sculptor fiind aș sculpta ceva nemaivăzut.

Pentru că sunt doar un om, aprind câte o lumânare din vreme-n vreme.  Pentru păcatele mele, să ma mai ierte și acum, dacă i-am greșit cândva. Sfânta mea mamă.

Mâine, în România, e Ziua Mamei. Fiți buni și cinstiți-vă, fiecare, sfânta voastră mamă. Așa facem de veacuri, așa să facem și în celelalte veacuri. Ca noi. Românește.