Fostul ministru de Finanțe Ionuț Popescu a comentat cea mai recentă decizie a ONU, conform căreia refugiații climatici nu pot fi forțați să se întoarcă în țările lor de origine de statele în care ajung. Potrivit fostului ministru, „sminteala cu schimbările climatice, și efectele ei colaterale, gen această decizie a ONU, e abia la început”. Ionuț Popescu spune că, având în vedere această decizie a Comitetului ONU pentru drepturile omului în cazul unui refugiat din Kiribati, din acest moment trebuie să ne așteptăm ca orice african care va dori să trăiască în Europa, pe motiv că în Africa e cam cald, se va declara refugiat climatic și va rămâne în ce țară va dori. 


„ONU a luat o decizie istorică! Istorică! Cei care se declară refugiați climatici nu mai pot fi trimiși în țările lor de origine. Un tip din Kiribati, care a vrut să se stabilească în Noua Zeelandă, a invocat acest statut, pe motiv că, în 2050, Kiribati AR PUTEA să devină nelocuibilă! Cine stabilește dacă sunt refugiați climatici sau de alt fel, sau doar teroriști care spun că se refugiază din cauza climei, nu e clar și nici nu va fi. De-acum încolo, orice african care va dori să trăiască în Europa, pentru că în Africa e cam cald, se va declara refugiat climatic și va rămâne în ce țară va dori mușchiul lui! Că nu va ști să facă nimic pentru a se întreține, sau nu va dori să învețe așa ceva, nu-i nicio problema; țara în care a ajuns va trebui să-l întrețină, că el e refugiat climatic!
Sminteala cu schimbările climatice, și efectele ei colaterale, gen această decizie a ONU, e abia la început...”, a scris Ionuț Popescu.
 
Persoanele care încearcă să scape de efectele crizei climatice NU pot fi forțate să se întoarcă în țările lor de origine de statele în care ajung, a decis luni Comitetul ONU pentru drepturile omului.