Fostul ofițer SRI Daniel Dragomir: Coldea si Buzăianu caută să ajungă la fiul lui Soros pentru a-i face lobby lui Cioloș
Fostul ofițer SRI Daniel Dragomir a scris duminică seara, pe Facebook, că fostul adjunct al SRI, Florian Coldea, și omul de afaceri Bogdan Buzăianu se află în acest week-end în Elveția, unde încearcă să îi facă lobby lui Dacian Cioloș pentru a ajunge președinte în 2019.
„Ieri și azi, Coldea si Buzăianu s-au tot învârtit prin Elveția. Caută soluții să ajungă la fiul lui Soros pentru a-i face lobby lui Cioloș să ajungă președinte în 2019.
Începem să scoatem la lumină caracatița economică a statului paralel, Buzăianu, Coldea, Maior, întâlniri conspirative în Emirate, la Beaulieu sur Mer, șpăgi, Africa și Hidroelectrica.
Dacă tot umblă tot felul de leaks pe aici, deși nu mi-a adus nici un țăran din Teleorman vreo valiză, am decis să încep să umblu la cutiuța proprie cu surprize: o fotografie specială cu Buzăianu și mâna sa dreaptă și stânga, intermediar, proxy și denunțător în anumite spețe "sensibile”, Marius Stoica. Va urma. Leaks, nu glumă”, a scris Daniel Dragomir, pe rețelele sociale, publicând mai multe fotografii (mai jos).
Despre presupusa relație Coldea – Buzăianu a vorbit și jurnalistul Dan Andronic. Andronic a susținut sâmbătă seara că Florian Coldea și-a înființat o firmă de consultanță și că ar fi într-o relație de sprijin cu afaceristul Bogdan Buzăianu, unul dintre „băieții deștepți” din energie.
„Florian Coldea a reușit să creeze un lanț de control pe care îl continuă și acum. Recent a fost văzut cu celebrul om de afaceri Buzăianu…Coldea, mai nou, e într-un turneu de promovare, și-a făcut firmă de consultanță”, a declarat Andronic la Realitatea TV.
„Ați mai auzit de problemele penale ale lui Buzăianu? Nu. De ce? Cu 5 ani în urmă spuneau că-l fugăresc”, a mai susținut jurnalistul.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Claudia Marcu de la Național a publicat ce se va întâmpla cu barajele încă din luna ianuarie: Guvernul execută, din nou, ordinele Comisiei Europene. Se pregătește demolarea barajelor de pe râuri
Demență totală. Guvernul scoate din piață toate soiurile de legume, fructe și cereale românești
Nimeni nu știe dacă va fi pace în Ucraina, dar a început un nou război devastator: SUA-UE – De soarta lui depinde cum va arăta Occidentul - Aceasta ar putea fi adevărata MARE RESETARE
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
ACTUALIZARE: Lovitura lui Bolojan pentru Nicușor Dan - CIUCU Primar General! AUR rade USR: Anca Alexandrescu pe locul 2! Ciucu anti-Catedrală. Bucureștenii au boicotat masiv farsa alegerilor: 17 secții din Sec. 3 cu prezența la vot sub 1%
Mesaj exploziv de la Casa Albă
Recomandările noastre
Nicușor Dan retrimite în Parlament legea pentru "combaterea extremismului" - "Unele articole pot fi interpretate abuziv"
Cum le-a furat Dominic Grinch Crăciunul timișorenilor. Institutul Elie Wiesel decretează: Colindele lui Radu Gyr și Remus Georgescu sunt ”FASCISTE”!
DECLARAȚIA PARLAMENTULUI ROMÂNIEI CĂTRE UCRAINA: Actul final al Conferinței CSCE de la Helsinki prevede posibilitatea modificării frontierelor pe căi pașnice, diplomatice. Statul Român către KIEV, 28 noiembrie 1991 - DOCUMENT
O zi mare pentru toți românii - VIDEO ÎN DIRECT: Proclamarea canonizării Sfântului Cuvios Mărturisitor Arsenie Boca de la Prislop la 11 ani de la prima petiție online în acest sens adresată Patriarhiei. Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
Secțiuni: Știri
Locații: Elvetia
Subiecte: Binomul SRI DNA Lobby Soros în România Statul paralel
Organizații: Serviciul Român de Informații (SRI)
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)