Fostul procuror DNA Mircea Negulescu, acuzat de SIIJ de peste 20 de infracțiuni, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, prin decizia definitivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție
Înalta Curte de Casație și Justiție a decis definitiv joi ca fostul procuror Mircea Negulescu să fie arestat preventiv pentru 30 de zile, el fiind acuzat că a falsificat probe și a constrâns și corupt mai multe persoane să facă denunțuri și declarații mincinoase, în două dosare instrumentate pe vremea când era procuror la DNA Ploiești, printre care și dosarul „Tony Blair”, care îi vizează pe fostul deputat Sebastian Ghiță și fostul premier Victor Ponta, informează Agerpres.
Inițial, pe 16 iulie, un judecător de la Instanța supremă a respins cererea Secției speciale de arestare preventivă a lui Mircea Negulescu și l-a plasat pe fostul procuror sub control judiciar, însă un alt complet de la ÎCCJ a admis joi contestația Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ) și a dispus arestarea acestuia pentru 30 de zile.
Pe de altă parte, instanța a decis ca fostul polițist Mihai Iordache să fie cercetat în continuare sub control judiciar. Acesta e acuzat, în cadrul aceluiași dosar, de complicitate la infracțiunile reținute în sarcina lui Mircea Negulescu.
Procurorii de la Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție îl acuză pe Mircea Negulescu de săvârșirea infracțiunilor de cercetare abuzivă (6 infracțiuni), represiune nedreaptă (4 infracțiuni), instigare la represiune nedreaptă în modalitatea participației improprii, influențarea declarațiilor, inducerea în eroare a organelor judiciare în forma instigării și în modalitatea participației improprii, inducerea în eroare a organelor judiciare în forma instigării și în modalitatea participației improprii, fals intelectual, abuz în serviciu (4 infracțiuni) și constituirea unui grup infracțional.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
CNA a închis Realitatea Plus. A fost retrasă și licența Gold FM! George Simion: ”Lovitura de stat merge mai departe! JOS CENZURA!”. Anca Alexandrescu: ”Vor să nu mai aibă unde să vorbească Călin Georgescu”. ActiveNews: SOLIDARITATE!
Armistițiul care i-a lăsat mască pe ”Profeții” Apocaliptici. Iranul a acceptat încetarea focului. ”Cei care au luat ultimatumul lui Trump la propriu sunt niște idioți. Cei care se prefac că îl iau la propriu sunt niște escroci”. MIZA OPERAȚIUNII SPECIALE
Bănescu a turbat. Ginerele cancelarului lui Ceaușescu s-a răstit pentru Vexler la parlamentarii Opoziției la fel ca Iliescu: ”Animalelor”! Să-l ia CNA-ul!
ULTIMĂ ORĂ | Mesaj apocaliptic al lui Donald Trump: O întreagă civilizație va muri în această noapte. Sau poate vom avea o Schimbare de Regim Completă și Totală
HAITA INSULTĂTORILOR. Nepoțeii lui Brucan, anticreștinii Caramitru și Mîndruță, secondați de predicatorul de Facebook, abooristul Preda, au sărit să-l atace pe Pr. Agachi pentru ginerelele cancelarului lui Ceaușescu, Bănescu. AUR-ul le-a luat mințile!
Valerian Stan: Axa dezaxată Bruxelles - București
Recomandările noastre
HAITA INSULTĂTORILOR. Nepoțeii lui Brucan, anticreștinii Caramitru și Mîndruță, secondați de predicatorul de Facebook, abooristul Preda, au sărit să-l atace pe Pr. Agachi pentru ginerelele cancelarului lui Ceaușescu, Bănescu. AUR-ul le-a luat mințile!
Vasile Bănescu a fost EXCOMUNICAT de Patriarhia Română: ”Biserica rămâne spațiul teologiei, nu al ideologiei”
Ce a fost Masacrul de la Fântâna Albă din 1 aprilie 1941? NKVD-ul a vrut să scape de românii patrioți, anticomuniști. Supraviețuitorul Petru Huțan: ”Trăgeau după noi ca după iepuri”. Victor Roncea: O mărturie video pentru ISTORIE
1 aprilie 1941, una dintre cele mai negre zile din istoria poporului român. 85 de ani de la Masacrul de la Fântâna Albă. MĂRTURII de la fața locului și VIDEO cu supraviețuitorul Petru Huțanu
Secțiuni: Justiție Armată Servicii Știri
Persoane: Mihai Iordache Mircea Negulescu
Subiecte: abuzuri comise de procurori arest preventiv
Organizații: Înalta Curte de Casație și Justiție SIIJ
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)