Fostul securist Daniel Daianu, emotiv nevoie mare: a vărsat o lacrimă pe scena masoneriei pentru ”încălzirea planetei” și „teoriile conspirației”

Daniel Dăianu, fost securist DIE pe vremea lui Pacepa, chiar secretarul lui după cum se spune, cu ambii părinți securiști DIE, dar și fost europarlamentar PNL susținut de Andrei Pleșu (probabil pe criteriul securiștii noștri sunt buni, ai altora sunt răi), în prezent președinte al Consiliului Fiscal, a izbucnit săracul în lacrimi, pe scena Ateneului Român, la decernarea unui premiu pentru economie în numele masoneriei din România.
La aceeași ceremonia și Dan Dungaciu, prizat de formațiuni și site-uri „naționaliste”, dar și de la Clubul de la Roma și București, a împușcat un premiu de 10.000 de euroi.
MLNR este ONG de utilitate publică prin semnătura fostului premier PSD Adrian Năsatse, care a oferit același statut și Grupului pentru Dialog Social (GDS). De data aceasta, la Ateneul Român, un ministru al PNL, Raluca Turcan, a promis continuarea sprijinirii masoneriei din fondurile ministerului.
Dăianu a vorbit despre problemele cu care s-ar confrunta tinerii României: ”foarte mulți sunt captivii internetului, prostiilor, escrocheriilor, teoriilor conspiraționiste, nu mai știm care este adevărul!”, a suspinat bietul fost securist.
„Am rămas impresionat. Măcar dacă toți tinerii sau mulți tineri în această țară ar face ca dvs. (n.r. începe să lăcrimeze și să îi tremure mâinile, din cauza emoțiilor). Pentru că foarte mulți sunt captivii internetului, prostiilor, escrocheriilor, teoriilor conspiraționiste, nu mai știm care este adevărul! În științele exacte este mai ușor de văzut care este adevărul, în economie este mai greu. Uitați, și cu schimbarea de climă, care este un pericol existențial, cum este combătută acțiunea umană în schimbarea de climă judecată prin efectele pe care le are.” a spus securistul bun Daniel Dăianu, președintele Consiliului Fiscal, vârsând lacrimi de crocodil.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Eveniment Justiție Armată Servicii Prima pagină Știri
Persoane: Andrei Pleşu Dan Dungaciu Daniel Dăianu
Locații: Ateneul Român
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (7)