ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Consiliul Științific pentru COVID-19 din Franța s-a pronunțat în favoarea scurtării perioadei de carantină de la 14 zile la șapte zile, a anunțat marți ministrul francez al Sănătății, Olivier Veran, care a precizat că o decizie în acest sens a Executivului de la Paris va fi anunțată vineri, relatează EFE, preluată de Agerpres.
 
Organismul de consultare înființat pentru combaterea pandemiei declanșate de noul coronavirus s-a pronunțat în favoarea ideii ca "perioada de izolare, într-un anumit număr de situații, să fie redusă de la 14 la șapte zile”, a informat postul de radio France Inter.
 
Olivier Veran a precizat că decizia nu dă prioritate chestiunilor economice, ci ține cont de faptul că "toți suntem contagioși în primele cinci zile după simptome sau după testul pozitiv, iar apoi contagiozitatea scade în mod semnificativ”.

Ministrul francez a admis că o parte importantă a compatrioților lui nu respectă în prezent perioada de carantină și s-a arătat încrezător că o scurtare a perioadei de izolare ar putea duce la îndeplinirea obiectivelor avute în vedere prin această măsură.

Olivier Veran a subliniat că, potrivit experților, după cinci zile de la contractarea bolii, mai puțin de 5 % dintre persoanele afectate sunt "potențial contagioase” și într-o formă "foarte scăzută”.

Executivul francez va lua o decizie în acest sens vineri 11 septembrie, în cadrul unui Consiliu pentru apărare și securitate axat pe situația epidemiologică.

Franța a înregistrat luni 4.203 noi cazuri de COVID-19, față de cele 7.071 raportate duminică și de cele 8.550 diagnosticate sâmbătă.