ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Gabriela Firea a anunțat, miercuri, pe Facebook, că s-a întâlnit și a discutat cu contraamiralul în retragere al Marinei Statelor Unite, William Holland Payne – devenit rudă prin alianță cu ea, ca unchi al soției lui Tudor-Ștefan, fiul cel mare din prima căsătorie a senatoarei PSD. Fostul primar al Bucureștiului și-a publicat o fotografie pe Facebook însoțită de un text despre noua sa înrudire.

„Alături de William Holland Payne - politician american, avocat și contraamiral în retragere al Marinei Statelor Unite. Un US Navy Seal, absolvent al Basic Underwater Demolition/SEAL (BUD/S) unul dintre cele mai dure programe de test pentru înrolarea în forțele speciale ale Marinei Americane.

Este unchiul Evei - Emilia, soția băiatului meu cel mare. Am avut bucuria să-l avem printre invitați la cununia civilă și logodnă., a scris Gabi Firea pe Facebook, adăugând și că a fost interesată de experiența sa politică, „tocmai pentru că sistemul din SUA este diferit de cel românesc. William a fost republican whip, în Senatul American, adică acel membru al grupului a cărui responsabilitate este păstrarea disciplinei de vot.”

William Holland Payne a fost membru al Senatului din New Mexico din 1997 până în 2021.