Gândacul croitor care blochează finanțarea autostrăzii Sibiu-Pitești va fi relocat. Ce plănuiesc autoritățile

Celebrul gândac croitor, care a năruit visul românilor de a avea o autostradă de la Sibiu la Pitești, ar putea fi relocat. Autoritățile române susțin că au găsit o soluție pentru a nu pierde finanțarea europeană pentru construcția autostrăzii: vor să mute insectele de pe traseul șoselei de mare viteză, cu ajutorul unei soluții cu feromoni (grupări chimice, care chiar în diluții foarte mari, au rolul de a transmite semnale, mesaje, diferitelor specii în mediul viețuitoarelor - n.r.), potrivit Jurnalul.ro.
Măsura ministrului Fondurilor Europene, Marcel Boloș, vine în contextul în care construcția autostrăzii Sibiu-Pitești a fost sistată din cauza unei specii numită Gândacul croitor, Morimus Funereus.
Acesta a explicat că metoda a fost folosită cu succes de mai multe state europene aflate în situații asemănătoare. Mai mult, ținând cont de complexitatea proiectului care bate pasul pe loc din cauza acestor insecte, măsura propusă este una utilă și ușor de implementat. În schimb, alți experți care pregătesc răspunsul către Comisia Europeană, spun că această specie de gândaci va fi păstrată în zonă.
Impactul autostrăzii Sibiu-Pitești asupra unor specii de insecte și animale din siturile Natura 2000 a fost sesizat de Comisia Europeană într-o scrisoare oficială transmisă în decembrie 2019.
Boloș a mai declarat că România va răspunde observațiilor Comisiei până la termenul-limită din 2 februarie, o delegație din Ministerul Fondurilor Europene fiind chiar în aceste zile la Bruxelles pentru discuții pe această temă.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Olandezii ne-au furat și muzica lui Ciprian Porumbescu nu numai Coiful Dacic. Maria Toacă: ”Pe-al nostru steag e scris Unire” se cântă în Olanda sub numele de Imnul Maastricht, cu ”autor” olandez. Ceva lipsit de valoare nu vor fura străinii de la români

IRANUL RADE ISRAELUL. ACTUALIZARE: SUA au sprijinit Israelul în contracararea Iranului

Piața Unirii demolată de Băluță cu tot cu cele mai întinse fântâni arteziene din lume în baza unei MINCIUNI COLOSALE! Afacerea frauduloasă costă bucureștenii 5 ani de coșmar și 200 de milioane de Euro. DOVADA FOTO

Mesajul DISPERAT al șefei serviciilor secrete americane: “Suntem mai aproape ca oricând de Nimicirea Nucleară!”

Tucker Carlson, atac devastator la Trump: "E complice! - America este în mare pericol! – Poate urma un război total!"

A bubuit Orientul Mijlociu: Israelul a lovit facilitățile nucleare iraniene. Cel puțin 20 de oficiali de rang înalt au fost uciși. Forțele armate iraniene: ”Nu vom avea limite în răspunsul față de Israel. Au încălcat toate liniile roșii”
Recomandările noastre

16 iunie: 12 ani de la trecerea la Domnul a sfântului Părinte Justin Pârvu de la Mănăstirea Petru Vodă. ”Vor veni vremuri în care numai cei ce vor simți harul lui Dumnezeu vor putea distinge binele de rău. Cu mintea omenească va fi cu neputință de ales”

CRONOCIDUL: Cea mai sinistră crimă împotriva umanității – Se dedică domnului Silviu Vexler
Persoane: Marcel Boloș
Locații: România
Subiecte: Autostrada Pitești - Sibiu
Organizații: Comisia Europeana Ministerul Fondurilor Europene
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)