*Pe Hristos nu-L voi merita atât timp cât va exista ceva ce să mă întristeze mai mult decât Patimile Lui și ceva ce să mă bucure mai mult decât Învierea Lui.

*Două cuvinte despre rugăciunea lui Iisus din Grădina Ghetsimani. S-a spus pe bună dreptate că nimeni n-a cunoscut vreodată o suferință ca aceea. În acele clipe Iisus S-a aflat între legământul suprem al mântuirii lumii și cea mai grea și încordată luptă lăuntrică cu chinul insuportabil al indoielilor și șovăielilor.
 
"Părintele Meu, de este cu putință, treacă de la Mine paharul acesta! Însă nu precum voiesc Eu, ci precum Tu voiești”. Cunoaștem deznodământul. Mântuitorul, Dumnezeu adevărat si Om adevărat, S-a rugat, ca Om, Tatălui ceresc atât de înflăcărat și stăruitor încât sudoarea I s-a făcut picături de sânge. Iar Tatăl I-a primit rugăciunea. În acele clipe întâmplându-se un fapt ce ne scapă multora (relatarea găsindu-se, e adevărat, numai la Apostolul Luca): I s-a arătat un înger din Cer care L-a intărit, risipindu-I îndată nehotărârea și spaima. Dar să-I fi ascultat oare Dumnezeu rugăciunea doar pentru că Iisus Îi era Fiu? Nu, Tatăl nu Și-a privilegiat Fiul.
 
El doar a răspuns cum se cuvenea unei rugăciuni pline de credință. Așa cum a făcut-o de atunci, poate de mii de ori, când și oamenii I s-au rugat astfel. Să ne amintim numai de rugăciunea argintarului Ioan din Alexandria Egiptului, de la anul 604. Atunci când, pentru a pune capăt persecuțiilor musulmane, din vremea Califului Omar, Dumnezeu a mutat în chip minunat, pentru rugăciunea lui, muntele Adar până în albia Nilului (în jur de 20 de kilometri).

*Creștinii sunt prigoniți și uciși nu în Israel, ci în state musulmane. Până și în Istanbul (Constatinopol), preoții creștini n-au voie în veștminte pe stradă.

*Fără duhovnici buni se golesc bisericile și se umplu clinicile de psihiatrie. (Cuviosul Paisie Aghioritul, 1924-1994)

*Două cuvinte despre procesul lui Iisus (un simulacru). Procesul a avut loc noaptea, fapt categoric interzis de legea civilă iudaică (Sinedriul a urmărit să evite revolta poporului). În proces au existat numai martori ai acuzării (deși aceștia s-au dovedit a fi martori mincinoși, n-au fost pedepsiți prin condamnare la moarte, așa cum de asemenea era prevăzut).
 
Iisus n-a avut pe nimeni care să spună măcar un cuvânt în apărarea Sa (ucenicii au fugit în toate părțile; numai doar doi au fost de față – Petru, care s-a lepădat de trei ori de El, și Ioan, care n-a făcut nici cel mai mic gest; Nicodim și Iosif din Arimateea, membri ai Sinedriului, n-au făcut nici ei nici cel mai mic gest – deși discutaseră cu Iisus și înțeleseseră misiunea Sa pe pământ).
 
Sinedriul L-a condamnat pe Iisus pentru că Se făcuse pe Sine Fiul lui Dumnezeu (ceea ce și era), însă în fața procuratorului roman Pilat au schimbat în mod fraudulos acuzația religioasă (fără relevanță pentru romani) în una politică, aceea că Iisus ar fi instigat împotriva stăpânirii romane (acuzația a fost absolut mincinoasă, dat fiind că Iisus îndemnase, dimpotrivă, la supunere față de Cezarul). Pilat, deși total convins de nevinovăția lui Iisus și deși a încercat tot timpul să-L elibereze, în cele din urmă L-a condamnat, cedând șantajului iudeilor (l-au amenințat că îl vor reclama Cezarului, în chip mincinos, că apără un instigator împotriva stăpânirii romane).
 
În sfârșit, scriu fără să judec. Convins fiind că, în locul lor, n-aș fi procedat altfel decât Petru, Nicodim, arhiereii ori Pilat. Iar când mă gândesc că aș fi putut să cad chiar și ca Iuda, mă cutremur și nu mai pot să spun decât "Doamne, îndură-te și de el în marea Ta milostivire!”

*E greu să înțelegi cum pot să existe români creștini (halal!) care urăsc nestăpânit un popor care ni i-a dat pe „jidanii” Iisus și Maica Lui, pe Apostoli, pe Apostolul care ne-a încreștinat ca neam șamd.