Generalul Ben Hodges afirmă că România nu se va putea apăra de rachetele Rusiei dacă aceștia ocupă Odesa

Generalul-locotenent (r) Ben Hodges, fost comandant al trupelor terestre americane staționate în Europa, a explicat luni, într-un interviu la Antena 3, riscurile pentru România și Republica Moldova dacă rușii ajung să ocupe Odesa.
„Dacă rușii reușesc cumva să ocupe Odesa, asta va însemna că Statele Unite, Germania, restul aliaților, au dat greș în încercarea lor de ajuta Ucraina. Acesta ar fi un eșec al nostru. Nu ar trebui să se întâmple asta, Ucraina ar trebui să poată învinge Rusia în Ucraina. Dar scenariul se poate întâmpla, dacă, noi în occident nu vom reuși să ajutăm Ucraina. Dacă rușii ocupă Odesa, asta va însemna că ei vor controla întreaga coastă a Mării Negre, practic de la gurile Dunării până la Poti, în Georgia, ceea ce, evident, vor. Aceasta ar fi o mare problemă pentru libertatea de navigație, pentru modul de livrare al cerealelor, a energiei electrice și Ucraina nu va mai putea să exporte nimic pe mare. Și chiar dacă ar exista un acord de pace după aceea, niciun investitor nu va mai vrea să ajute Ucraina. Va fi deci o problemă continuă cu refugiații și probleme economice pentru Ucraina”, a declarat Ben Hodges, potrivit Știripesurse.
„Din punct de vedere militar, dacă vor ocupa Odesa, vor fi în poziția de a controla Dunărea, pot controla gurile fie prin forțe navale cu rachete cu raza lungă de acțiune și cu forțe terestre. Acum vorbim despre o situație în care Republica Moldova este amenințată grav și suntem foarte aproape de o situație în care Rusia se confruntă cu o țară NATO. Și am fi în această situație pentru că noi toți, mai ales SUA și Germania, am acționat fără prea mare încredere în noi de teamă că am putea provoca Rusia și am ajunge într-un conflict între NATO și Rusia”, a adăugat acesta.
România nu se poate apăra total de rachetele Rusiei
Generalul (r) american crede că România nu are capacitatea, încă, de a respinge un eventual atac rusesc.
Întrebat dacă sunt suficiente grupurile de luptă de pe flancul de est de la Marea Baltică la Marea Neagră cu peste 40.000 de soldați pentru a apăra teritoriul NATO, acesta a răspuns:
„În România avem forțele aeriene românești, avem misiunea NATO în Marea Neagră, forțele aeriene ale SUA, deci mai sunt și alte capacitați de luptă pe lângă forțele terestre. Și apoi mai este și forța maritimă a României, Bulgariei și Turciei. Dar nu sunt suficiente pentru a ne apăra împotriva atacurilor cu rachete ale Rusiei, pentru că ar trebui să presupunem că vor face împotriva noastră aici, în România, ceea ce au făcut în Ucraina și mă refer la atacul asupra infrastructurii de transport: aeroporturi, porturi, căi ferate, generatoare electrice, precum și ținte civile. Deci nu cred că avem destule forțe de apărare aeriană și rachete pentru a-i contracara și, în mod cert, nu avem destulă muniție, de la arme, la lansatoare de rachete", a declarat generalul Ben Hodges.
Fostul șef al Forțelor Terestre Americane din Europa spunea săptămâna trecută că în cazul în care Rusia atacă România, țara noastră trebuie să reziste două săptămâni până când vin greul trupelor NATO din SUA și Europa.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (3)