Fost ministru al Apărarii, generalul Victor Atanasie Stănculescu a murit într-un azil de bătrâni, la vârsta de 88 de ani. Recent s-a aflat că Stănculescu a suferit două atacuri cerebrale și era într-o stare de sănătate precară, anunță antena3.ro

Victor Atanasie Stănculescu s-a născut la data de 10 mai 1928, în orașul Tecuci (județul Galați). A muncit ca brigadier pe șantierul național de la Bumbești—Livezeni, unde a ajuns instructor de șantier și apoi instructor sanitar al șantierului. A urmat cursurile Școlii Militare de Ofițeri de Artilerie din Sibiu (absolvită la 30 decembrie 1949), apoi Facultatea de Artilerie din cadrul Academiei Militare "I.V. Stalin" din București (absolvită în anul 1952) și ulterior un curs postuniversitar în cadrul Academiei de Studii Economice din același oraș.

După absolvirea Școlii de ofițeri, este avansat la gradul de locotenent și repartizat la Centrul de Instrucție al Artileriei "Mihai Bravu". A urmat apoi Academia Militară, fiind coleg cu viitorul general Vasile Milea și la 23 august 1952 a fost înaintat la gradul de locotenent-major. A urmat o carieră militară strălucită. La data de 5 septembrie 1952, după două săptămâni de la precedenta avansare, este înaintat la gradul de căpitan "la excepțional".

Și-a depus candidatura de membru PMR la 22 decembrie 1954, într-o cerere transmisă Organizației de bază a UM 04348 Timișoara, motivând necesitatatea admiterii sale în partid: „astăzi, când reacțiunea internațională caută prin toate mijloacele să atace țările socialismului, cred că voi putea duce cu mai multă tărie lupta pentru întărirea capacității de apărare a țării noastre". Criticile la adresa sa au fost că nu are o activitate practică și că este delăsător. Pentru a lichida aceste lipsuri, a urmat cursuri de pregătire politică la Universitatea serală de marxism-leninism. A fost admis ca membru al PMR în martie 1957.

Este repartizat în anul 1952 în funcția de șef de Stat Major al Artileriei Corpul 38 Armată din Timișoara (1952-1955). Va îndeplini apoi funcțiile de șef secție în Marele Stat Major, șef de direcție și apoi locțiitorul șefului Marelui Stat Major și șeful Direcției Organizare, Mobilizare, Planificare, înzestrare din Marele Stat Major. În anul 1955 a fost avansat la gradul de maior și apoi în anul 1960 la cel de colonel.

În anul 1968, în perioada invaziei sovietice în Cehoslovacia, este înaintat la gradul de general-maior (cu o stea).

Remarcat pentru cunoștințele economice dobândite, este desemnat să conducă Direcția economică a Ministerului Apărării Naționale. Îndeplinește apoi funcțiile de adjunct (1981-1986) și apoi prim-adjunct (1986-1989) al ministrului apărării naționale.

În paralel, a fost președinte al Federației Române de călărie și pentatlon modern (1971-1990).

La data de 17 decembrie 1989, având funcția de ministru adjunct al apărării naționale, a fost trimis de Vasile Milea la Timișoara pentru a reprima revoluția. Ceaușescu a fost foarte mulțumit de activitatea lui, întrucât l-a numit comandant militar unic al Timișoarei. Întors la București în noaptea de 21-22 decembrie, s-a deplasat la Spitalul Militar din București, unde l-a rugat discret pe comandantul spitalului, un bun prieten de-al lui, să-i pună un picior în ghips, pentru a se sustrage în acest fel de implicarea pe mai departe în reprimarea revoluției. Totuși s-a prezentat la Comitetul Central al PCR, la chemarea lui Nicolae Ceaușescu, și a fost numit de acesta ministru al apărării naționale în locul lui Vasile Milea, care s-a sinucis în jurul orei 9.30 dimineața (pe 22 decembrie).

După fuga soților Ceaușescu din clădirea CC la 22 decembrie 1989, generalul Victor Stănculescu a trecut de partea Revoluției și a transmis telefonic, la ora 13:30, Ordinul nr. 38 care prevedea următoarele: "Unitățile militare de pe întreg teritoriul țării se retrag în cazărmi, în ordine și calm, fără a se lăsa provocate, dezarmate sau dispersate. Unitățile militare care sunt angajate în fața sediilor comitetelor județene de partid vor calma spiritele, fără să tragă, după care se retrag în cazărmi. În unități se va organiza apărarea cazărmilor și a tuturor obiectivelor militare.

De asemenea, el a preluat conducerea Armatei Române, scoțând-o de sub ordinele comandantului suprem al forțelor armate care rămăsese Nicolae Ceaușescu. În nota telefonică nr. 39 transmisă tot atunci, el dădea următorul ordin către Armată: "Se vor executa numai ordinele primite de la ministrul Apărării Naționale. Față de cele ordonate, comandanții militari să asigure paza obiectivelor civile de importanță deosebită cu subunități înarmate, care să nu tragă decât în situația în care sunt atacate de grupuri înarmate cu arme de foc. Pentru stabilirea priorităților în asigurarea pazei, comandanții militari să se pună de acord cu reprezentanții organelor locale. Militarii care asigură paza acestor obiective să poarte pe brațul stâng banderolă tricoloră", scrie Wilkipedia.

În anul 1990 o comisie guvernamentală de anchetă a evenimentelor din 1989 condusă de Viorel Oancea a propus trimiterea sa în judecată pentru participare la reprimarea revoluției. Acest lucru s-a întâmplat abia în 1997. În anul 1999 a fost condamnat de Curtea Supremă la 15 ani închisoare pentru omor deosebit de grav săvârșit prin reprimarea revoluției din Timișoara, hotărâre confirmată în 2000 în urma recursului.

Pe 20 mai 2014, după ispășirea a cinci ani din cei 15 ani de închisoare la care a fost condamnat, Victor Stănculescu a fost eliberat condiționat.  În 24 martie 2015, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a respins plângerea lui Victor Stănculescu și a coinculpatului său din proces, Mihai Chițac, cu privire la pretinsele nereguli din procesul prin care au fost condamnați.

Ca urmare a recursului în anulare promovat de procurorul general Tănase Joița, aceste hotărâri judecătorești au fost casate în 2004, dar după rejudecare, au fost reconfirmate în 2007. În octombrie 2008 Curtea Supremă a respins recursul generalului Stănculescu la decizia din 2007, acesta ispășindu-și în prezent în închisoare sentința pronunțată în 1999. Prin aceeași hotărâre, a fost degradat militar, urmând a fi scos din evidențele militare.