George Simion: Jumătate din noi e peste hotare! Mulțumesc celor care ieri au făcut acest efort supraomenesc și au pus România pe primul loc. Nimic fără Dumnezeu! - VIDEO

Liderul AUR, George Simion, le-a mulțumit românilor din străinătate, printr-un mesaj video publicat luni pe Facebook, după victoria istorică din primul tur al alegerilor prezidențiale, în care aproape jumătate din voturile obținute i-au venit din diaspora.
„Dragi români de peste hotarele țării, frații și surorile noastre din diaspora, voi cei care ați plecat nu pentru că ați vrut, ci pentru că ați fost împinși, voi cei care purtați România în suflet, chiar și când pașaportul spune altceva. Voi cei care în aceste zile ați stat la cozi, ați condus ore întregi, v-ați luat liber de la muncă, ați făcut tot posibilul ca să votați.
Astăzi ați scris istorie. Astăzi ați demonstrat că sângele românesc nu se diluează odată cu distanța, că dorul de casă nu se stinge, ci se transformă în curaj, că oriunde ați fi în lume România trăiește prin voi. Am simțit bătăile inimii voastre în fiecare secție de vot din Spania, din Italia, din Germania, din Anglia, din Franța, Irlanda, Austria și toată Europa și chiar de dincolo de oceane.
Ați răspuns prezent chemării, ați fost hotărâți, ați fost demni, chiar dacă știu că ani la rând v-ați simțit abandonați! Știu că v-ați lovit de nepăsarea statului român, știu că mulți v-au folosit votul doar în campanii, apoi au uitat de voi. Eu nu v-am uitat și nu vă voi uita niciodată!
Știu de asemenea că în decembrie v-au furat votul.
Ați votat pentru Călin Georgescu, ați votat pentru demnitate, pentru lumină, pentru pace, pentru o Românie condusă de oameni drepți. Votul acela a fost șters, ignorat, anulat, la fel cum au vrut să facă și cu voi, să vă șteargă din inima noastră. Dar iată că astăzi voi ați revenit mai hotărâți, mai uniți, mai puternici și le-ați arătat ce înseamnă cu adevărat democrația, le-ați arătat ce înseamnă cu adevărat România, ați arătat ce înseamnă un popor viu, cu suflet, cu memorie, cu voință, care nu poate fi înfrânt. Setea voastră de libertate a triumfat, este victoria voastră nu a mea și va continua să triumfe.
Votul vostru de astăzi este o mână întinsă către țara de care vă este dor. Este un semnal puternic că vreți să vă întoarceți, că vreți o Românie în care merită să trăiești.
Și eu vă spun astăzi din tot sufletul: România pe care o visați, România în care vreți să vă întoarceți, o vom construi împreună!
E victoria voastră a celor plecați, dar niciodată rupți de neamul românesc a celor care și-au crescut copiii cu limba română pe buze și cu dorul în suflet, a celor care nu au uitat cine sunt.
Voi sunteți coloana vertebrală a demnității românești. Voi sunteți dovada vie că România e pretutindeni unde bate o inimă de român.
Pentru voi, pentru copiii voștri, pentru părinții rămași acasă promit că voi rămâne același! Un om simplu, cinstit, hotărât să pună România în ordine și voi face tot ce îmi stă în puteri pentru ca în curând, când veți spune mă întorc acasă, România să fie un loc care vă așteaptă cu brațele deschise!
Mi-a fost greu să spun acest discurs! Vă iubesc și vă mulțumesc!
Voi sunteți poporul român!”, a transmis George Simion.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

SISTEMUL L-A FĂCUT CÂȘTIGĂTOR PE NICUȘOR DAN. EPILOG: MACRON ȘI-A FELICITAT SUPUSUL. GEORGE SIMION RECUNOAȘTE VICTORIA CONTRACANDIDATULUI SOROȘIST

ActiveNews cere RELUAREA ALEGERILOR PREZIDENȚIALE. Surse: George Simion este adevăratul câștigător al Președinției! Ingerența serviciilor speciale ale Franței în procesul electoral din România impune ANULAREA ALEGERILOR. SUA au datoria să intervină

Bomba de la Washington: "Lovitura de stat silențioasă data de UE în România prin instalarea lui Nicușor Dan. Întrebări pe care nicio democrație serioasă nu-și poate permite să le ignore"

Bogdan Calehari: În Franța a intrat în vigoare programul EVARS. De luni, Franța a legalizat pedofilia!

ALEGERILE ȘI PROFEȚIA TULBURĂTOARE DE LA ATHOS: Al 7-lea și cel mai cutremurător motiv pentru care nici un creștin nu poate vota cu Nicușor Dan

Fraudă depistată în Sectorul 1: buletine gata ștampilate cu numele lui Nicușor Dan. Poliția a descins
Recomandările noastre
Secțiuni: Eveniment Politic Prima pagină Știri
Persoane: George Simion
Locații: România
Subiecte: Victoria lui George Simion
Organizații: AUR
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)