ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Liderul AUR, George Simion, a anunțat marți că s-a revenit la formula de taxare corectă a contractelor de muncă part-time, după discuțiile din comisiile de specialitate ale Parlamentului.

„Astăzi am revenit la taxarea corectă a contractelor part-time. Așteptăm și votul din plen pentru a face DREPTATE”, a scris Simion pe rețelele sociale.

Contractele part-time nu vor mai supraimpozitate

Un proiect de lege care elimină supraimpozitarea contractelor part-time a trecut marți de comisia de buget-finanțe a Camerei Deputaților, ultima etapă înainte de votul final în plen. Inițiativa a fost adoptată cu voturile AUR, PNL și USR.

Proiectul fusese inițiat de PNL și adoptat de Senat în 2023, însă zăcea de atunci în comisia de buget a Camerei Deputaților. Dacă va fi votat și în plen, de la 1 ianuarie 2027 contractele de muncă part-time vor fi taxate la valoarea lor reală, nu la nivelul salariului minim pe economie.
 
În prezent, multe contracte de muncă cu timp parțial sunt taxate ca și cum angajatul ar încasa cel puțin salariul minim brut pe economie, indiferent dacă lucrează două, patru sau șase ore pe zi. Practic, dacă un angajat are un contract part-time și câștigă sub nivelul salariului minim, contribuțiile sociale, CAS și CASS, sunt calculate la salariul minim, nu la salariul efectiv încasat.
 

Proiectul de lege care elimină supraimpozitarea contractelor de muncă part-time intră în procedura parlamentară finală, a votului în plenul Camerei Deputaților, după ce în Comisia de Buget-Finanțe acesta a primit raport favorabil. Este o măsură corectă și necesară pentru repararea unei nedreptăți care a afectat ani la rând atât angajații, cât și mediul de afaceri, pe care AUR a susținut-o.

”Astăzi am făcut primul pas pentru îndreptarea unei mari inechități. De aproape patru ani, statul român taxează un om care muncește două ore ca și cum ar munci opt. Este o nedreptate pe care AUR vrea să o repare. Vestea bună este că proiectul care elimina această supraimpozitare a primit astăzi raport favorabil în Comisia de Buget Finanțe și merge acum la votul final în plenul Camerei Deputaților. AUR a susținut constant această măsură și o duce acum mai departe. În 2022, Guvernul Ciucă a introdus supraimpozitarea contractelor part-time: dacă ai un contract de două sau de patru ore, plătești contribuții ca pentru norma întreagă. O aberație fiscală care lovește exact în cei mai vulnerabili: în studenți, în pensionarii activi, în oamenii care muncesc câteva ore în plus ca să-și întrețină familia. Și, o aberație care apasă foarte greu pe IMM-uri, care știm cât de importante sunt pentru economia noastră.

Dorim impozitarea corectă a salariilor part-time, nu pedepsirea multor români care, din diferite motive, nu pot să lucreze cu normă întreagă.

În prezent, angajatorul este obligat să suporte din propriul buget diferența de contribuții și impozit pentru angajatul cu program parțial, ceea ce reprezintă o lovitură, atât pentru angajator cât și pentru angajat. Dacă proiectul de lege va fi adoptat, de la 1 ianuarie 2027, munca part-time va fi taxată corect, la cât muncești efectiv, nu la cât vrea statul.

Pentru AUR, principiul este simplu: statul trebuie să încurajeze munca și inițiativa, nu să le pedepsească.

Un stat care își taxează oamenii fiindcă muncesc, lucrează împotriva acestor oameni. Noi suntem de partea celor care muncesc. Noi suntem pentru muncă, pentru IMM-uri și pentru bun simț”, a declarat Ramona Bruynseels, deputat AUR.

 

Proiectul de lege ce prevede eliminarea supraimpozitării contractelor part-time a primit raport favorabil în Comisia de Buget-Finanțe și urmează să intre la votul final în Camera Deputaților. Proiectul a fost susținut și votat de AUR în comisie și urmează să fie votat și în plenul Camerei Deputaților.

„Eliminarea supraimpozitării contractelor part-time reprezintă o măsură de normalitate pe care AUR a susținut-o constant. Nu este firesc ca un angajator să fie obligat să plătească impozit și contribuții din bugetul propriu pentru un venit care nu există și pentru ore care nu au fost lucrate de către o persoană angajată cu normă parțială.

Această măsură a afectat atât mediul de afaceri, cât și persoanele care au nevoie de un program flexibil de muncă, studenți, pensionari, părinți sau oameni care doresc să își completeze veniturile printr-un al doilea loc de muncă.

Statul trebuie să taxeze munca reală, nu să penalizeze formele flexibile de angajare. Eliminarea acestei nedreptăți fiscale este un pas important pentru susținerea antreprenorilor români și pentru încurajarea muncii legale.

Revenim, astfel, la taxarea corectă a contractelor part-time. Este o reparație necesară pentru sute de mii de angajați și antreprenori!

Așteptăm votul din plenul Camerei Deputaților pentru a face dreptate și să punem astfel capăt unei măsuri care a împovărat inutil economia și piața muncii din România”, a declarat și deputatul AUR Lucian Mușat.

MATERIAL PUBLICITAR POLITIC PARTIDUL ALIANȚA PENTRU UNIREA ROMÂNILOR (AUR). Notificare privind transparența