Gheorghe Piperea: În loc să se laude că au obținut ajutor de la italieni, unguri și nemți, deștepții plandemiei ar face bine să utilizeze rețelele de spitale private, care cam șomează lunile astea

În loc să se laude că au obținut ajutor de la itelieni, unguri și nemți care s-ar fi oferit să preia bolnavi români aflați în stare critică, deștepții plandemiei ar face bine să utilizeze (cu sau fără plată, că de aia e stare de alertă) rețelele de spitale private, care cam șomează lunile astea*.
În loc să dea vina pe așa-zișii anti-vaxeri** și chiar pe „ne-vakseenați” că s-au aglomerat la maxim spitalele și că mor oamenii incinerați la secțiile ATI, impostorii care se auto-intitulează specialiști și autorități sanitare ar face mai bine dacă ar demisiona în bloc, pentru a lăsa sistemul sanitar să funcționeze liber de protocoalele arahatiene. Managerii și medicii ar putea, astfel, să ceară și să obțină bani și resurse logistice pentru medicamentele și procedurile sanitare care s-au dovedit eficace până în prezent, în lipsa sau în ciuda vakseenului.
Și, apropo, cineva care chiar ar putea avea glagoria la purtător ar trebui să impună testarea tuturor, indiferent dacă oamenii sunt sau vakseenați. Britanicii au ajuns la concluzia oficială, prezentată chiar la BBC, că pe măsură ce crește rata de vakseenare, crește și procentul de pozitivare și îmbolnăvire gravă a persoanelor vakseenate.
Cumpărați naibii medicamente, lăsați medicii și personalul sanitar să își facă treaba, fără presiunea obligativității vakseenării, ascultați, în sfârșit, de știință și de experți, nu mai faceți politică și jocuri de putere pe spinarea și suferințele oamenilor! Cu cât vă concentrați mai mult pe cenzură, pe sancționarea delictului de opinie, pe vânătoarea de inexistenți anti-vaxeri și pe aruncarea responsabilității pe oricine, minus voi, cu atât lumea noastră se afundă mai vijelios în disperare. Cu frigul de afară, cu foamea din gât, cu vidul din buzunare și din conturi, lumea noastră va face nu implozie, ci explozie.
*săptămânile trecute Warga Enayati, patron din domeniul medicinei private, se plângea că mai mult de un milion de pacienți nu au mai trecut pragurile spitalelor în anul plandemic 2020
**nu există anti-vaxeri în România, ci doar câțiva oameni care se opun super-serului magic (care nu e vakseen, ci substanță de modificare genetică), inoculării obligatorii cu zisul ser, separării lumii în supuși conformiști, pe de o parte, și persoane „ne-vakseenate”, pe de o parte și, în fine, înlăturării oricărei răspunderi a producătorilor zisului se, a spitalelor, a medicilor, a influencerilor, a politrucilor auto-intitulați experți și a statului, pentru ineficiența și efectele adverse periculoase ale zisului ser de manipulare genetică; pe de altă parte, aceste persoane problematice (=ne-dogmatice, care nu iau de-a gata și de bună narațiunea oficială, favorabilă marilor comercianți și vătafilor lor) sunt puține, fără vreo forță financiară în spate, fără susținere mediatică, ci doar cu niște întrebări și dubii - mă îndoiesc, deci găndesc, cuget, deci exist, vă mai aduceți aminte de la lecția de logică din clasa a IX-a?
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Opinii Prima pagină Știri
Persoane: Gheorghe Piperea
Subiecte: tratament coronavirus
Organizații: Ministerul Sănătății
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (3)