Ghiță: Am înregistrări cu procurorul DNA care mă anchetează și le voi duce în Parlament. Cer PROTECȚIA Procurorului General

Deputatul Sebastian Ghiță a declarat că va prezenta în Parlament nt înregistrări în care procurorul DNA care l-a audiat a transmis unor oameni de afaceri din Ploieşti, la rândul lor audiaţi, că vor fi închişi dacă nu spun ceva despre el, precizând că va cere şi protecţia procurorului general al României.
"Am să duc în Parlamentul României poziţii şi înregistrări ale unor patroni de firme de construcţii din Ploieşti chemaţi de acest domn procuror, ţinuţi şase ore la audiere şi veţi auzi cum acest procuror le promitea lucruri: <Îţi promit că nu te arestez, îţi promit că scapi de evaziune fiscală, îţi promit luna şi cerul, spune ceva de Ghiţă>. Omul spune <Nu-l cunosc pe Ghiţă, nu l-am întâlnit>; <Domnule, te bag în puşcărie şi te ţin 60 de zile acolo dacă nu spui exact cum a fost>. Veţi auzi aceste înregstrări în Parlament.
Le am şi le voi duce şi luni la procurorul general al României. Am înţeles că Onea este un procuror de la DNA, dar nu pot să cred că în ţara asta, dacă un procuror e de la DNA, e infailibil, că nu greşeşte, că nu are intenţii rele şi nu-şi construieşte cariera pe munca şi sudoarea altora care au muncit zeci de ani", a spus Ghiţă la postul B1 TV.
El a adăugat că va arăta că procurorul este în afara legii şi va cere protecţia procurorului general al României.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Știri
Persoane: Sebastian Ghiță
Organizații: DNA Parlamentul Romaniei Partidul Social Democrat (PSD)
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)