ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


În timp ce asistăm la un veritabil bombardament concentrat asupra unor repere valorice ale culturii, spiritualității și identității românești, mergând până la interzicerea lor, iată că la Editura Humanitas a apărut, în urmă cu doi ani, nestingherită, necontestată și neamendată de nimeni, din țară sau din afara țării, o carte care pur și simplu îl reabilitează pe Miklós Horthy, cel mai mare asasin al evreilor și românilor din Ungaria și Transilvania ocupată după Diktatul de la Viena (1940). Cartea, care are 424 de pagini, e scrisă de  Catherine Horel, se numește „Amiralul Horthy, regentul Ungariei” și e recomandată în media noastră „echidistantă” ca fiind „prima biografie a lui Miklós Horthy realizată de un istoric pe baza unei documentări vaste”. Atât de vastă e această bibliografie, încât în ea nu figurează niciun text românesc, deși, slavă Domnului, ar fi avut de unde să se inspire, românii din Transilvania numărându-se printre victimele „prioritare”, ale regimului Horthy, alături de evrei. Autoarea aproape că îl exonerează pe amiralul de Balaton de orice vină în legătură cu aplicarea Soluției Finale în Ungaria și, în principiu, de orice crimă comisă de trupele maghiare în teritoriile cucerite, notează Miron Manega în numărul 94 din ziarul Certitudinea. Redăm mai departe considerațiile fondatorului publicației citate:

„În schimb, după cum observa istoricul Georgeta Filitti, cartea e scrisă pe linia minimalizării existenței românilor în spațiul european, aceștia fiind pomeniți doar de patru ori, „de fiecare dată când i-au jefuit moșia lui Miklós Horthy. Dar nu se spune că Armata Română a fost cea care a salvat Budapesta de comunism în timpul Primului Război Mondial. Nu se dau amănunte ce și cât au jefuit românii, dar se spune că au jefuit”. Cât privește informațiile despre „bunul Papa Horthy”, acestea sunt absolut înduioșătoare. „Noi aflăm din cartea aceasta ce mânca la micul dejun – spune Georgeta Filitti. Aflăm că îi plăcea să meargă pe un cal și anume pe un cal alb. De ce? Îi amintea de Arpad și de triburile lui. Horthy era absolut un om de treabă. Nu a vrut să fie regent, a fost împotriva legilor antisemite, prin urmare un bătrânel, pe care, dacă am fi avut un copil și nu știam cui să îl încredințăm, i-l dădeam lui să îl crească. Exact cum se vorbește despre Stalin. Ei bine, această imagine fermecătoare, cuceritoare despre ‘bunul Papa Horthy’ cred că vă va îndemna să citiți mai departe niște lucruri, pe care doamna Horel nu le explică”.


Realitatea istorică a fost însă alta! A fost înspăimântătoare! Teroarea albă instaurată imediat după preluarea puterii de către Miklós Horthy (1920) avea să facă 5.000 de victime (din care 3.000 au fost evrei), iar începând din 27 mai 1944 și până la sfârșitul războiului (deci numai pe parcursul unui an!) au fost deportați în lagărele de concentrare 20.000 de evrei (dintre care 1.000 au fost uciși de trupele maghiare la Novi Sad) și 70.000 în batalioanele de muncă forțată de pe frontul din răsărit. Din Transilvania au fost trimiși spre exterminare în total circa 166.000 de evrei, din care circa 15.000 în 1941.

Horthy a scăpat foarte ieftin după sfârșitul războiului, având norocul să cadă prizonier la americani, care au refuzat cererea de extrădare formulată de Tito, care îi voia capul pentru masacrul de la Novi Sad. În timp ce zeci de oficiali ai Axei, aliați ai Germaniei naziste, cădeau sub rafalele plutoanelor de execuție (inclusiv cei doi Antonești), Horthy și-a trăit bătrânețea târzie destul de relaxat, scriindu-și memoriile, la Estoril, în Portugalia, unde a murit în anul 1957, în vârstă de 88 de ani. El a fost reabilitat în 1993 de guvernul ungar, în timpul mandatului premierului József Antall…

Iată, așadar, cum se rescrie istoria. În timp ce mareșalul Antonescu, despre care se cunoaște, pe bază de documente, câți evrei a salvat, marele criminal de război (și de pace) Miklós Horthy este umanizat, reabilitat și chiar glorificat. Mă întreb, în treacăt, cum ar fi reacționat Alexandru Florian, Silviu Vexler sau Alexandru Muraru dacă un istoric român ar fi realizat, într-o carte de 400 de pagini, un portret al lui Ion Antonescu, la fel de înduioșător ca al lui Horthy din cartea Catherinei Herel…

Ni se fură pământul, ni se fură resursele, ni se fură istoria! Ni se șterge trecutul, ni se pângăresc valorile, ni se interzic reperele. Iar noi tăcem, tăcem, tăcem, tăcem!…”
 
*******

Catherine Horel este director de cercetări la Centrul Național Francez de Cercetări Științifice, specialistă în domeniul Europei Centrale, și predă la Paris I Panthéon-Sorbonne. A obținut doctoratul în istorie cu teza „Les Juifs de Hongrie, 1825 – 1849, problemes d’assimilation et d’émancipation”.

A publicat volumele: „Histoire de Budapest” (1999), „La restitution des biens juifs et le renouveau juif en Europe central” (2002), „Cette Europe qu’on dit centrale: des Habsbourg a l’intégration européenne, 1815 – 2004” (2009) și „Amiralul Horthy, regentul Ungariei” (2019, Humanitas)