„Veșnic nemulțumit de sine, având acea autoironie pe care artistii adevărați o păstrează toată viața ca pe un bun de preț, maniac pâna la perfecțiune cu propiile imagini pe care le construiește pe colile albe, care i-au umplut viața, purtător in sânge de reverii cromatice și de linii frânte cu mare știință, MIRCEA MUNTENESCU nu e mai mult decât MIRCEA MUNTENESCU, adica meșteșugarul care sfințește albul pur al suprafețelor goale cu privirea și mâna, născând compoziții cu oameni și animale, făcând din aerul mișcător un cadru îmblânzit de ocruri și pete fumurii. Când îi ai in față lucrările lui, întri într-o lume ce te spală de imperfecțiuni, de vulgarități și de urăciune. MIRCEA MUNTENESCU dezvăluie prin desen acea frumusețe care te sperie cu magia ei. Cu greu își poate imagina cineva o alcătuire mai autentică de sensibilitate și cerebralitate, de entuziasm și luciditate, lehamite și seninătate, autoscopie dura, scepticism, rafinament si ironie muscatoare, ca la MIRCEA MUNTENESCU.”  - IOLANDA MALAMEN, Cuvânt înainte dintr-un interviu - 2005

„Beneficiez la bătrânețe de o a doua tinerețe artistică pentru care nici nu doresc să îmi dau o vreo explicație. Sunt într-o situație confortabilă. Adică fac ce vreau, mă bucur de viață ! Nu mă simt dator să expun ce lucrez. Expun unde vreau și când vreau. Parcă lucrez doar pentru mine și pentru Dumnezeu. Adică expun foarte rar sau deloc. Mi se pare firesc să mă comport așa, eu nu urmăresc să am o carieră artistică. Nu prea iubesc premianții.

Timp de 15 ani nu am arătat nimănui ce lucrez. Așa am găsit eu de cuviință. Se pare că nu am greșit. Viețuiesc într-o Românie unde există doar o artă mica, încercările mimetice ale unei așa zise elite sunt penibile și fără șanse. Mă doare când văd arta asta, simt doar tristețea și lipsa de consistență din ea.

Am ținut morțiș sa expun la Arcub, în 2017. Lucru dificil, aproape imposibil. Greu de crezut în zilele noastre dar au apărut oameni adevărați care m-au ajutat: Anca Dumitrescu și Dumitru Gurjii. Au mai venit apoi și alții, mai ales tinerii. La vernisaj au vorbit Pavel Șușară și Ilina Schileru.

A urmat firesc premiul U.A.P și, aprecierea ACADEMIEI ROMÂNE. Am fost invitat apoi de Daniel Nicolesu să expun la Lisabona, în 2018.

Nu pot spune că trudesc zilnic în fața șevaletului dar dorm cu lucrările la căpătâi și mă simt obligat să le termin odată și odată. Așa se face că am producție. Vremurile tulburi și urâte nu au influențat cu nici un chip munca mea. Tot ce e groaznic în jurul meu, am impresia că trece fără să mă atingă.”

MIRCEA MUNTENESCU

Dumnezeu să-l odihnească!