ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


ACTUALIZARE 17:00  Executivul Orban a fost învestit, luni în plenul reunit al Parlamentului, cu 240 de voturi „pentru” a anunțat Marilen Pirtea, la ieșirea din Birourile permanente reunite. Deputații și senatorii au votat pentru validarea listei celor 16 miniștri, precum și programul de guvernare al PNL.

Noul Guvern a fost validat cu 240 de voturi „pentru” din partea deputaților și senatorilor. Votul a fost unul secret, cu bile.

Marți și miercuri au avut loc audierile în comisiile de specialitate din Parlament ale miniștrilor desemnați pentru a face parte din Guvernul Orban. Din cei 16 miniștri propuși, trei dintre ei, respectiv Florin Cîțu, propus la Finanțe, Ion Ștefan, propunerea pentru Dezvoltare și Violeta Alexandru, propusă la Ministerul Muncii au înregistrat avize negative.

Ludovic Orban nu a venit însă cu alte propuneri pentru cele trei portofolii, precizând că votul în comisii a fost unul politic.
 
Cu această ocazie, România are, în persoana lui Ludovic Orban, primul Prim - Ministru de etnie maghiară. De asemenea, marcăm și o altă premieră: premierul României nu este de confesiune ortodoxă sau catolică, așa cum au fost până acum toți prim-miniștrii.

Într-o autobiografie, Orban Lajos (așa cum îl denumesc maghiarii), spunea că a aprofundat limba maghiară odată cu confirmarea în Biserica Unitariană, la vârsta de 14 ani.
 
De altfel, nici nu am învățat maghiară pînă la vîrsta de 14 ani, nu știam decît ceva de la bunica. Tatăl meu a fost un om rațional, nu a fost pătimaș, avea concepții moderne, se considera cetățean al globului. Era consumator mai mult de cultură românească decît maghiară. La 14 ani, urma să primim confirmarea la Biserica Unitariană și era necesar să răspundem la întrebări în maghiară. Atunci, bunicii noștri ne-au promis că vom primi niște cadouri dacă învățăm maghiară. Am cedat dorinței lor și a trebuit să învățăm. Am făcut lecții cu tatăl meu, am lărgit fondul de cuvinte pe care îl știam și am învățat abc-ul gramaticii maghiare.", spunea Orban, în trecut.

Practic, România are un președinte etnic german și de confesiune luterană și un premier etnic maghiar de confesiune unitariană, deci ambii minoritari etnic și religios. 

Conform ultimului recensământ, 0,31% din populația României s-a declarat de religie unitariană, în timp ce luterani s-au declarat 0,11% dintre concetățeni.
 
Știrea inițială


Parlamentul se reunește, luni, de la ora 14:00, în ședință comună, pentru a vota asupra programului și componenței guvernului Orban. Pentru a putea fi învestit sunt necesare cel puțin 233 de voturi, pe care premierul desemnat, Ludovic Orban, este încrezător că le va obține.

Acest lucru se va întâmpla dacă va reuși mai întâi să-i convingă pe parlamentari să asigure cvorumul de ședință, în condițiile în care PSD a anunțat deja că nu va veni în plenul reunit.  Liderul PRO România, Victor Ponta, a declarat că decizia partidului este de a nu vota guvernul Orban. Este posibil însă ca parlamentarii acestei formațiuni politice să participe la asigurarea cvorumului de ședință pentru votul de învestitură dacă premierul desemnat numește alți miniștri în locul celor care au obținut avize negative după audierile din Parlament.

Conform programului, premierul desemnat Ludovic Orban va prezenta programul de guvernare și lista Guvernului. Vor avea loc dezbateri urmate de votul asupra cererii de acordare a încrederii Parlamentului asupra Programului și a întregii liste a Guvernului, informează Agerpres.

Marți și miercuri, miniștrii propuși în Cabinetul Orban au fost audiați în comisiile de specialitate ale Parlamentului, 3 din cei 16 primind aviz negativ de la parlamentari. Astfel, Florin Cîțu - propus pentru preluarea portofoliului de la Ministerul Finanțelor Publice, Ion Ștefan - propus pentru Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației și Violeta Alexandru - propusă la Ministerul Muncii și Protecției Sociale au primit aviz negative.

Cei care au primit vot favorabil în comisiile parlamentare sunt: Marcel Vela - propus pentru funcția de ministru al Afacerilor Interne, Nicolae Ciucă - propus pentru a ocupa funcția de ministru al Apărării Naționale, Ioan Marcel Boloș - propus pentru funcția de ministru al Fondurilor Europene, Victor Costache - propus pentru a ocupa funcția de ministru al Sănătății, Bogdan Gheorghiu - propus pentru funcția de ministru al Culturii, Monica Anisie - propusă pentru a ocupa funcția de ministru al Educației, Bogdan Aurescu - propus la Ministerul Afacerilor Externe, Cătălin Predoiu - propus pentru Ministerul Justiției, Lucian Bode - propus pentru funcția de ministru al Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, Virgil Popescu - propus pentru funcția de ministru al Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, Nechita Adrian Oros - propus pentru preluarea portofoliului de la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Costel Alexe - propus pentru funcția de ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor, Ionuț Stroe - propus pentru a ocupa funcția de ministru al Tineretului și Sportului.

La finalul audierilor, social-democrații i-au cerut premierului desemnat, Ludovic Orban, să îi înlocuiască de urgență pe miniștrii propuși care au primit avize negative din partea comisiilor de specialitate. Președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, a declarat miercuri că până acum candidații pentru funcția de ministru care nu au primit aviz favorabil în comisiile parlamentare au fost schimbați de către premierul desemnat.