Guvernul a PRELUNGIT starea de alertă cu încă 30 de zile. Reguli noi pentru alegeri. Se dă liber și la demonstrații. Arafat: Se pot organiza, însă în limita a 100 de persoane!
România va mai sta încă cel puțin 30 de zile sub stare de alertă. Guvernul a adoptat luni proiectul de hotărâre care prelungește starea de alertă, începând cu data de 15 septembrie, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. La finalul ședinței de luni a Executivului, Raed Arafat a precizat că va fi emis un ordin comun al Ministerului Sănătății, Ministerului de Interne, cu avizul AEP, care va stabili regulile în secțiile de vot.
Va exista obligativitatea dezinfectării mâinilor la intrarea și ieșirea din secția de vot, iar cartea de identitate va fi introdusă informatic. „Cine nu vrea să respecte regulile, atunci e posibil ca membrii comisiei să nu permită intrarea și exercitarea votului”, a adăugat Arafat, conform News.ro.
„Astăzi (luni - n.r.) a avut loc întâlnirea online a Comitetului Național pentru Situații de Urgență. Prin hotărârea nr. 45 din 14 septembrie a fost propusă prelungirea stării de alertă pentru încă 30 de zile. Totodată au fost mai multe propuneri care se referă la trei aspecte și anume campania electorală, ziua votului, plus partea cu organizarea mitingurilor și a demonstrațiilor. Deci se pot organiza și demonstrații, însă în limita regulilor stabilite pentru mitingurile electorale. De subliniat că pe partea campaniei continuă regulile care sunt cunoscute. Numărul maxim rămâne la fel 50 în interior, 100 în exterior. Portul măștii, igiena”, a declarat Raed Arafat, la finalul ședinței de luni a Guvernului.
Secretarul de stat în Ministerul Sănătății a detaliat și regulile care vor exista în ziua votului pe 27 septembrie la alegerile locale.
„La nivelul secțiilor de vot urmează să fie stabilite prin ordin al Ministerului Sănătății, împreună cu MAI și cu avizul AEP, va exista un ordin care va stabili regulile. Ele includ aspecte care privesc accesul și modul în care se va desfășura votul. Obligativitatea dezinfectării mâinilor la intrarea și ieșirea din secția de vot. Cartea de identitate va fi introdusă informatic .Alegătorul va primi ajutor în acest sens. Cei care au buletine vechi vor fi manipulate de lucrătorii din secția de vot. Inclusiv portul măștii obligatoriu la toți cei care participă la procesul de vot și a celor care vin să voteze. Pentru manifestații și adunări publice va fi un număr de maximum 100 de persoane în spații deschise, dar aplicându-se portul măștii, distanțarea și celelalte aspecte ce țin de igienă”, a explicat Arafat.
Șeful DSU a adăugat că există o solicitare a Ministerului Culturii: „Excepția de la carantină a echipelor de filmare care vin afară și ele vor fi scutite de carantină”. Arafat a mai spus că recomandarea este ca alegătorul să vină cu mască, chiar dacă o poate obține și în secția de votare.
„Va putea obține alegătorul mască, dar recomandarea e să vină cu mască la secția de vot. Dacă vine cu pixul pe care îl ține în mână și scrie, pentru semnătură poate să vină cu pixul de acasă și să semneze cu el. Poate e mai bine așa ca să nu se transmită între membrul comisiei și alegător”, a completat Arafat.
Întrebat dacă va fi luată temperatura alegătorilor înainte de a intra în secțiile de votare, Arafat a răspuns: „Este triajul stabilit prin ordinul comun al Ministerului Sănătății. Ce e introdus în ordin va fi obligatoriu. Dacă o persoană nu vrea să poarte masca, nu i se permite accesul în secția de votare. Ți se permite accesul dacă porți mască, dacă te dezinfectezi pentru că atingi pixul, ștampila când votezi. Apoi trebuie să te dezinfectezi înaintea de ieșirea din secție, pentru a reduce la minim riscul de infectare cu noul coronavirus. Cine nu vrea să respecte regulile, atunci e posibil ca membrii comisiei să nu permită intrarea și exercitarea votului”.
Chestionat dacă există prevederi ca să fie deschise și bazinele de înot, șeful DSU a replicată: „Nu, încă nu. Va mai fi o analiză peste 15 zile și vom vedea. La acest moment încă nu”.
Donează pentru ActiveNews!
Cu excepția unui singur contract, ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Cu excepția unui singur contract, ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
O HARTĂ A NEGOCIERILOR CU UCRAINA cu teritoriile care urmează să fie retrocedate României, Ungariei și Poloniei
Cum a sunat IMNUL GOLANILOR ANTI-VACCINIȘTI din Piața Victoriei, România, la Marele Protest din 2 octombrie 2021. Dr. Mihaela Secară: Sunt înconjurată în spital de vaccinați infectați. Așadar, primul cap al certificatului de vaccinare cade. VIDEO
ARAFAT: Trebuie tăiat microfonul tuturor celor care nu susțin vaccinarea. Nou derapaj grav împotriva legii supreme a statului, a drepturilor omului și legilor fundamentale ale Uniunii Europene. Nu mă oprește pe mine Constituția României 2
Dr. Damian Baciu avertizează: Refuzați cu orice preț injectarea copiilor! Nu, nu este un vaccin, este o otravă în curs de experimentare pe copiii voștri. VIDEO
Războiul bate cu putere la porțile putrezite ale României...
Cine erau cei cinci israelieni care dansau de bucurie la căderea turnurilor gemene - Teoria Conspirației și Documentele FBI după 25 de ani
Recomandările noastre
Călin Georgescu, premier! Singura șansă de redresare a României. Propunerea ActiveNews
Războiul bate cu putere la porțile putrezite ale României...
Istoricul Marius Oprea: Recorder e folosit de servicii, dar nu de serviciile de la noi. Recorder este o creație a KGB, actualul FSB. Legăturile fondatorului Recorder cu Securitatea - VIDEO
Ce înseamnă ”suveranism de Temu”: să susții că ești ”suveranist” și să lauzi China în același timp - adică cel mai crunt sistem antiuman existent. Semnal de la Sf. Munte Athos: În Grecia se implementează scorul de credit de tip chinezesc
Secțiuni: Știri
Persoane: Raed Arafat
Locații: București
Subiecte: alegeri locale România 2020 Pandemia Coronavirus, pneumonia din Wuhan Pandemie coronavirus Stare de alertă
Organizații: Ministerul Sănătății
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)