ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Premierul Viorica Dăncilă a anunțat vineri că a sesizat Curtea Constituțională în scandalul remanierii. Refuzul președintelui Iohannis privind numirea a doi noi miniștri la Transporturi (Mircea Drăghici) și Dezvoltare Regională (Lia Olguța Vasilescu) se va tranșa la CCR. Dăncilă spune că nu și-ar fi dorit să se ajungă aici, dar ceea ce primează în acest moment este „interesul României”.


„Guvernul a sesizat, vineri, Curtea Constituțională cu privire la un posibil conflict interinstituțional, după ce președintele Klaus Iohannis a anunțat-o că încă mai analizează situația numirilor celor doi miniștri și nu va lua o decizie până săptămâna viitoare. Anunțul a fost făcut de premierul Viorica Dăncilă, la începutul ședinței de Guvern.

„Singura situație incertă pe care o avem în acest moment este creată de domnul președinte Klaus Iohannis prin blocajul numirii miniștrilor în două domenii importante, mă refer la Dezvoltare Regională și administrație publică, dar și la Ministerul Transporturilor. Cred că nu jocul politic trebuie să fie cel care să dicteze în această perioadă, cred că este important interesul României", a afirmat Viorica Dăncilă, la începutul ședinței de guvern.

Dăncilă a mai spus că exercitarea cu succes a președinției rotative pe care România o va prelua la 1 ianuarie se poate face doar "conferind întreaga autoritate și legitimitate tuturor miniștrilor din cabinet".

„Nu ne putem permite să schimbăm miniștri după ce au fost preluate dosarele, după ce au fost stabilite prioritățile pe fiecare domeniu în parte. De aceea, astăzi am sesizat CCR pentru a soluționa acest blocaj creat de domnul președinte. Nu ne-am dorit acest lucru, nu-mi doresc acest lucru dar, așa cum am spus anterior, interesul României este mai presus de ambiții, de joc politic sau de o campanie electorală", a subliniat Viorica Dăncilă.

Premierul Viorica Dăncilă a afirmat joi că a discutat la telefon cu președintele Klaus Iohannis și că acesta i-a spus că încă analizează remanierile propuse de PSD și până săptămâna viitoare nu va oferi niciun răspuns.