Guvernul acordă ajutoare familiilor răniților în club Colectiv: 7.500 de euro pentru cei duşi în străinătate, 6.000 de lei pe lună celor spitalizaţi în ţară

Guvernul interimar condus de Sorin Cîmpeanu s-a reunit, astăzi, într-o şedinţă extraordinară, pentru a discuta programul de asistenţă pentru răniţii din incendiul de la clubul Colectiv şi pentru familiile acestora.
Premierul interimar a anunțat că familiile victimelor tragediei din Clubul Colectiv care sunt internate în spitale din străinătate vor primi 7.500 de euro lunar, ajutor din partea Guvernului, iar rudele pacienţilor spitalizaţi în ţară vor beneficia de 6.000 de lei pe lună, pe toată durata spitalizării, anunță Mediafax.
Acesta a mai precizat că familiile victimelor care au fost transferate în spitale din străinătate vor primi 7.500 de euro lunar, respectiv 6.000 de euro pentru cazare, masă şi alte cheltuieli, şi 1.500 de euro pentru transport.
"Va fi o hotărâre privind acordarea unui ajutor de urgenţă familiilor victimelor tragicului eveniment din 30 octombrie. Mai exact, este vorba despre acordarea cu titlu de ajutor de urgenţă a unei sume de 7.500 euro lunar fundamentată prin 30 de zile a câte 200 euro pe zi acordaţi pentru cazare, masă şi alte cheltuieli membrilor familiilor victimelor. În mometul de faţă avem 30 de victime internate în spitalele din străinătate, la care se adaugă 1.500 euro cheltuieli de transport", a declarat premierul interimar Sorin Cîmpeanu, luni, într-o şedinţă extraordinară de guvern.
Primul-ministru interimar a precizat că plata acestor sume urmează să se facă în maximum 5 zile de la primrea solicitării, adăugând că au fost înregistrate mai multe solicitări din partea familiilor pacienţilor transferaţi în străinătate, precum şi solicitări din partea familiilor celor 83 de pacienţi care sunt acum internaţi în spitalele din ţară.
Rudele pacienţilor internaţi în spitale din Capitală vor primi, la rândul lor, 6.000 de lei pe lună, iar banii vor fi daţi pe toată durata spitalizării.
"Pentru aceştia se acordă un sprijin tot cu titlul de ajutor de urgenţă în valoare de 6.000 lei pe lună, deci 200 lei pe zi pentru cheltuieli de cazare şi masă şi alte cheltuieli", a explicat Cîmpeanu, precizând că aceste sume se acordă pe toată durata spitalizării, începând cu ziua în care au fost internate victimele şi în funcţie de numărul de zile de spitalizare, indiferent care este perioada.
Cîmpeanu a precizat că "este posibil" ca acest sprijun să fie acordat din Fondul de rezervă al Guvernului.
"Este vorba de o sumă de 1,145 miliarde lei, deci peste 250 de milioane de euro. Vă spun asta pentru a vă asigura că există disponibilitate financiară şi nu sunt niciun fel de emoţii pe acest palier", a arătat Cîmpeanu.

Susține ActiveNews

Participă prin sprijinirea noastră
la lupta pentru Adevăr!
la lupta pentru Adevăr!
căci mâine nu se știe ce ne mai așteaptă.
Pe același subiect

ActiveNews riscă să-și suspende apariția. Secretele și nevoile noastre. APEL CĂTRE CITITORI

Israelul vrea să-L interzică pe Iisus. Cei care propovăduiesc Evanghelia ar putea fi trimiși la închisoare

Lovitura de Grație: “Niciodată nu l-am văzut pe Joe Biden atât de speriat!”

ȚINTA ESTE HRISTOS! Să țineți minte lucrul acesta! Dr. Oana Mihaela Secară a exprimat sinteza atacului pandemic mondial. Conferințele Medicilor pentru Libertate: Dictatura medicală vs studiile validate academic - VIDEO și PDF

Andrei Dîrlău: China se pregătește de război. Și nu doar China. MARELE RĂZBOI GLOBAL

Xi: “Acum au loc schimbări cum nu au mai fost în ultimii o sută de ani”
Recomandările noastre

Apelul lui Liiceanu, Șora și Patapievici pentru “violență contra violență” în Iugoslavia și susținerea lui Andrei Pleșu și Zoe Petre pentru bombardarea poporului sârb de Sfintele Paști 1999 - “un act de civilizație”. ISTORIA NU SE PRESCRIE

Seymour Hersh aruncă o nouă bombă: După sabotarea Nord Stream, CIA a lansat Operațiunea "Acoperirea"
Bătălia pentru Valea Uzului este de-abia la început. Românii nu vor permite demolarea crucilor cu nici un chip! Buldozerele vor trebui să treacă peste trupurile militanților naționaliști. CONFERINȚĂ DE PRESĂ EXTRAORDINARĂ LA GUVERN. VIDEO

Ciurucizarea Lumii și Marea Resetare: Cum am ajuns să fim stăpâniți de Mediocritate
Persoane: Sorin Cîmpeanu
Locații: București
Subiecte: Explozie club Colectiv Bucureşti
Organizații: Guvernul României
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)