Guvernul italian, în sprijinul celor aflați sub pragul sărăciei. Cum pot beneficia românii care trăiesc în Italia de „venitul de cetățenie”

Un ajutor de până la 1.872 euro pe lună ar putea fi acordat de guvernul italian, din acest an, și rezidenților care stau de peste zece ani în Italia.
Guvernul italian a adoptat joi seara decretele-lege privind crearea "venitului de cetățenie”, care va fi acordat și străinilor din Italia, precum și scăderea vîrstei de pensionare, cele două promisiuni-cheie ale celor două formațiuni ale coaliției populiste aflate la putere, informează AFP.
„Acest guvern își onorează promisiunile”, a afirmat premierul Giuseppe Conte, în cursul unei conferințe de presă susținută împreună cu cei doi vicepremieri - Matteo Salvini (Liga, naționalist) și Luigi Di Maio (Mișcarea 5 Stele, M5S, antisistem), scrie Agerpres.
„Cabinetul de miniștri a decis să fondeze un nou stat al bunăstării”, a exclamat Di Maio.Bugetul pe 2019 adoptat la sfârșitul lunii decembrie prevede o anvelopă de șapte miliarde de euro pentru "venitului de cetățenie” (Reddito di cittadinanza - RDC), principala promisiune a M5S, și patru miliarde de euro pentru reforma sistemului de pensii, o măsură emblematică a Ligii.
RDC se adresează celor cinci milioane de persoane care trăiesc sub pragul sărăciei în Italia, cu condiția să nu fi locuit în străinătate în ultimii doi ani pentru italieni și să fi locuit în Italia timp de cel puțin zece ani pentru străini.
Acest venit va fi de 780 de euro pe lună pentru o singură persoană, cu creșteri sau scăderi în funcție de situația familiei, pe o perioadă de 18 luni.
În această perioadă, beneficiarii nu vor putea refuza mai mult de două oferte de locuri de muncă, dintre care a doua ofertă poate să ia în considerare un job la o distanță de până la 250 km de casă, iar a treia ofertă vizând un loc de muncă oriunde pe teritoriul Italiei.
Reforma sistemului de pensii, denumită "Quota 100”, ia în considerare retragerea din câmpul muncii de la vârsta de 62 de ani și 38 de ani de contribuții, în timp ce legea actuală stabilește vârsta de pensionare la 67 de ani.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Români în lume Știri
Persoane: Giuseppe Conte Luigi di Maio Matteo Salvini
Locații: Italia
Subiecte: Români diaspora Venit de cetățenie
Organizații: Guvernul Italiei
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)