Guvernul promite încă trei autostrăzi

Guvernul va construi în parteneriat public-privat trei autostrăzi în următorii ani, potrivit vicepremierul Viorel Ștefan. Cea mai lungă dintre acestea va avea peste 500 de kilometri și va străbate zona montană a județului Caraș-Severin, iar o alta va fi construită în estul țării și va include și un pod peste Prut.
„Autostrada Târgu Neamț – Iași – Ungheni, în lungime de 109 kilometri, va avea și un pod peste Prut, iar autostrada Ploiești-Brașov-Râșnov (100 de kilometri) va fi, probabil, cea mai râvnită de către partenerii privați, având în vedere traficul intens și potențialul turistic din această zonă. Autostrada Sudului (Alexandria – Craiova – Calafat – Turnu Severin – Lugoj), în lungime totală de 550 de kilometri, va fi de maxim interes pentru investitorii și transportatorii din sudul țării”,
a declarat Viorel Ștefan, prin intermediul unui briefing de presă.
Vicepremierul susține că lucrările la Autostrada Sudului vor începe în 2019 și se vor încheia peste 5 ani. Autostrada de 550 km ar urma să asigure „conexiunea între centrele socio-economice din sudul și sud-vestul țării (Alexandria, Craiova, Drobeta Turnu Severin, Lugoj), legătura cu Serbia și Bulgaria, la podul de la Calafat, conectarea zonei de sud cu Coridorul IV pan-european, la Lugoj", potrivit Proiectului de investiții strategice prin parteneriat public-privat, care se regăsește într-un proiect de hotărâre de Guvern din această lună.
Dincolo de planuri și declarații, următorii kilometri inaugurați de autostradă vor fi cel mai probabil cei ai lotului 4 din autostrada Lugoj – Deva. Tronsonul de peste 22 de kilometri face legătura între nodul de la Ilia și cel de la Șoimuș și este finalizat în proporție de 85%. Constructorii promit că acesta va fi gata până în toamnă.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)