Hai cu deșteptarea! Că #NUmairezist

Ar fi ciudat ca "răscoala" programată pentru data de 20 ianuarie să nu conțină și o plimbare pe la Cotroceni sau un repertoriu adresat locatarului. Ar fi ciudat și ca protestatarii să-i scutească de zurgălăi pe cei din principalul partid de opoziție. Sau să mai vedem picior de politician alături de protestatari.
S-a bătut monedă în ultimele zeci de ore pe ideea că Președintele risca suspendarea dacă nu accepta propunerea PSD pentru fotoliul de prim-ministru. Și că s-ar fi riscat prea multe, astfel. Eu zic că s-a evitat fix un episod de democrație pură- poporul ar fi fost chemat la urne, să decidă dacă e de acord. Și implicit să arate ce crede despre guvernarea de până acum și despre tot ceea ce se întâmplă. Prin comportamentul și deciziile sale, Președintele e complice al întregii situații în care ne aflăm.
După ce au defilat cu nume din afara partidului pentru fotoliile de președinte și premier la ultimele alegeri, liberalii au demonstrat din nou că "nu au cu cine”. Să ceri fără niciun temei sau urmă de logică alegeri anticipate în loc să te grupezi în jurul unui nume care să conducă un guvern e proba de care nu mai aveam nevoie pentru a înțelege cât de captiv și de înfrânt e PNL. Liberalii sunt doar cu numele principalii opozanți ai guvernării actuale. În fapt, sunt și ei complici prin inacțiune sau acțiuni-voit or ba- puerile.
Constatarea rămâne valabilă și pentru celelalte entități politice, înmulțite din emanațiile post-decembriste. Duhnește rău tot spectrul politic, cu ale sale înhăitări și cu drumul spre niciunde pe care ne înfundă pe noi, ceilalți. Niciodată nu am simțit mai apăsător nevoia unui nou construct politic. Pornind de jos în sus, dintre oameni. Nu prin diviziuni celulare, comise prin laboratoare sau prin unghere de parlament, nu prin fermentări ong-istice sau oblăduiri de sistem.
Și știți ce ar mai fi ciudat? Ca cei care ies în stradă să o facă în continuare sub stindardul #rezist. Are iz de senină declarație de masochism să clamezi că nu mai suporți corupția, batjocura și nedreptatea dar că…reziști. Nu mai rezist să văd acest #rezist, consacrat prin occident de neo-marxisti, de stânga radicală, sub stindardul căruia se pretind cameleonic deziderate ale majorității, în timp ce se urmăresc și ating scopuri ale unor minorități. Că nu așa e democratic. Hai cu deșteptarea! Că #NUmairezist.
Pe același subiect

Arestovici aruncă Bomba: Este puțin probabil ca Ucraina să câștige Războiul cu Rusia – Ucraina poate să dispară - Războiul a fost planificat – Legătura dintre Război și COVID

Cazul femeii ucise la Lacul Morii: A FOST SFÂȘIATĂ DE CÂINI DE LUPTĂ, NU DE MAIDANEZI! Actualizare

Forumul Economic Mondial a decis: Nu vom mai avea mașini și vom fi fericiți. Automobilele vor fi autonome, conduse de roboți prin cloud: vor deveni niște simple computere pe roți

SUNTEM CONDUȘI DE PSIHOPAȚI? Dr. Damian Baciu traduce poziția Prof. Psihopatologie și Psihologie, cu doctoratat la Sorbona, Dr. MILA ALECKOVIC BATAILLE

Elon Musk, reacție adversă gravă la vaccinul Covid: AM CREZUT CĂ MOR! Un văr a făcut miocardită. Recunoaștere oficială: 12.000.000 de efecte secundare majore în SUA

Se investighează un nou efect advers al vaccinurilor anti-Covid. A apărut o boală incurabilă
Recomandările noastre

Joc de glezne și șenile: Vom trăi ca-n Sânul lui Abrams

Tucker Carlson: Misterul Ștreangului - Ziua în care prietenii lui Jeffrey Epstein (Bill Clinton, Prințul Andrew sau Bill Gates) au răsuflat ușurați - Marea Mușamamizare

Acad. Ilie Bădescu: Era necredinței. Amintirea ca dușmănie

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)