Haos în sistemul medical. Un atac cibernetic a blocat 15 spitale

15 spitale nu pot raporta servicii medicale, iar pacienții așteaptă în camerele de gardă după ce luni dimineață ar fi fost un atac cibernetic, informează Știripesurse.
Conform Directoratului Național de Securitate Cibernetică (DNSC), este vorba despre un atac cibernetic de tip ransomware asupra unui furnizor de servicii pentru mai multe spitale.
„Reprezentanții Diectoratului Național de Securitate Cibernetică (DNSC) au transmis că instituția a fost notificată în cursul zilei de luni cu privire la un atac cibernetic de tip ransomware asupra unui furnizor de servicii pentru mai multe spitale din România.
Mai multe spitale sunt afectate de atac. În acest moment, o echipă de specialiști ai DNSC s-a deplasat la fața locului, pentru investigarea incidentului cibernetic”, a comunicat instituția.
DNSC recomandă ca echipele IT ale spitalelor să nu fie contactate, pentru se putea concentra pe restaurarea serviciilor informatice și a datelor, aceasta reprezentând o prioritate.
Printre cele 15 spitale, cel puțin patru sunt din București. Este vorba despre Institutul Marius Nasta, Institutul Clinic Fundeni, Spitalul de Urgență Bagdasar-Arseni și Spitalul Clinic 2 CF.
Aceste spitale au închiariat acest sistem pentru serviciile medicale de la o firmă IT al cărei server ar fi fost atacat în această dimineață.
Urmează să se stabilească cum se vor face raportarea și decontarea acestor servicii, pentru că dacă nu pot fi introduse în sistem, spitalele nu vor putea obține bani de la CNAS.
La Institutul Marius Nasta sunt foarte mulți pacienți care așteaptă la camera de gardă pentru că nu se poate opera niciun serviciu în acest sistem.
De asemenea, la Spitalul CF 2 holurile sunt pline de pacineți nervoși cărora li s-a spus că nu funționează nimic după ce instituția medicală ar fi fost victima unui atac cibernetic.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Recomandările noastre

Președinția, Diplomația și Guvernul, dominate de anti-americani care îi desconsideră pe Trump, Vance și Musk. Ateul Radu Burnete, umbra lui Nicușor Dan și partenerul Elenei Calistru, abonată USAID: ”America nu e administrația Trump, refuz să cred asta!”

MANUELA HĂRĂBOR: SĂ SPUI CE GÂNDEȘTI A DEVENIT UN ACT DE CURAJ. Actrița prigonită, la Pe Drept Cuvânt cu avocatul Florentin Țuca - VIDEO
Secțiuni: Prima pagină Știri
Persoane: Alexandru Rafila
Subiecte: Atac cibernetic
Organizații: Ministerul Sănătății
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (8)