Hocheistul care a refuzat să asiste la intonarea imnului secuiesc: „Știam ce urmează, i-am auzit. Cântă pentru românii din zonă, nu pentru unguri”. Tanczos Barna, încă în funcție, cu steagul „ținutului secuiesc” la alt meci de hochei. FOTO
Mircea Constantin, unul dintre cei trei jucători care au plecat la vestiar și nu au luat parte la intonarea imnului secuiesc, imediat după meciul România - Ungaria, de la Campionatul Mondial din Slovenia, și-a expus punctul de vedere în cadrul unei declarații acordate Gazetei Sporturilor.
Și vicepreședintele PNL, Adrian Cozma, a scris pe Facebook că-și dorește ca premierul și liderul PNL Nicolae Ciucă să-l demită pe Tanczos Barna.
„Noi știam ce o să urmeze. Fanii din Miercurea Ciuc fac
parte din galeria Ungariei și le-au cerut jucătorilor să stea și să
cânte, că și ei i-au sprijinit tot timpul la club".
„Eu cu Gliga și cu Berdilă ne-am dat seama că vor să cânte, că se mai întâmplase și cu Slovenia. Eu nu mă simt secui, nu puteam să fac asta, și ei la fel. Au cântat cu galeria și jucătorii noștri, i-am auzit. Fiindcă fanii cântă acel imn pentru românii din acele zone, nu pentru unguri.
Nu sunt de acord, mai ales că erau în culorile României, dar îi înțeleg. Ei se simt secui, sunt din acele zone, dar știu că își dau viața pentru naționala României. Nouă nu ne-au reproșat că n-am rămas pe gheață, suntem prieteni între noi”, a explicat Mircea Constantin.
Tanczos Barna (UDMR), actualul ministru al Mediului, care a fost surprins în galeria Ungariei la meciul din Slovenia, se afișa în urmă cu 11 ani, pe când era președinte al Federației Române de Hochei, nu alături de steagul țării ale cărei funcții oficiale le ocupă, ci alături de drapelul așa-zisului „Ținut Secuiesc”, relevă GSP.
Un precedent cunoscut în lumea hocheiului nostru este în 2011, pe când președintele federației era Tanczos Barna. Același ministru al mediului de acum care, la meciul cu Ungaria, a stat în mijlocul fanilor maghiari. Atunci, Barna a sărbătorit pe gheață, într-un tricou alb, „de deplasare”, pe care scrie România, desfășurând cârpa auto-denumită steagul „ținutului secuiesc”. FOTO
Imaginea a fost descoperită de GSP.ro pe blogul unui împătimit al hocheiului mondial, „Jussi’s game worn IIHF ice hockey jerseys”.
După publicarea imaginilor în care Barna apărea în galeria Ungariei, vicepremierul Sorin Grindeanu (PSD) a lansat critici dure la adresa ministrului udemerist. Iar azi, vicepreședintele PNL, Adrian Cozma, a cerut demiterea lui Tanczos Barna.
Sorin Grindeanu: „Ca timișorean înțeleg perfect ce înseamnă să trăiești într-o comunitate multiculturală și multietnică, în care toată lumea este respectată. Nu pot însă să înțeleg și să tolerez gestul infam al hocheiștilor din naționala României care au cântat așa-zisul imn al Ținutului Secuiesc.
Este un afront și o lipsă nerușinată de respect față de România, față de români și față de tricolor. Și sper ca lucrurile să nu rămână nepedepsite. Cer Federației Române de Hochei, Ministerului Sportului și tuturor celorlalți factori responsabili să ia măsuri urgente pentru a aplica cele mai dure sancțiuni după acest gest incalificabil.
Cine nu respectă România nu are ce căuta în roșu, galben și albastru! Pentru noi aceste culori înseamnă totul!
PS: Respect celor trei jucători ROMÂNI care s-au dat la o parte și nu au participat la această mascaradă!”, a scris Grindeanu pe Facebook.

„Inadmisibil! Am rămas consternat și sunt revoltat de ceea ce s-a întâmplat în Slovenia la Campionatul Mondial de Hochei.
România a fost umilită și de jucătorii care au cântat imnul Ținutului Secuiesc și de ministrul Tanczos Barna, care s-a pus la peluza galeriei Ungariei, și a girat acest comportament nedemn și care nu e o întâmplare. Ne aducem aminte de un alt episod, când același Tanczos Barna a refuzat să interzică imnul secuiesc la meciurile de hochei pe vremea când era președinte al Federației și care a spus: «Vom cânta și de acum înainte».
Este incalificabil gestul de ieri și măsurile pe care trebuie să le luăm trebuie să fie ferme și imediate. Cer premierului demiterea ministrului Tanczos Barna din funcția de ministru. Simbolurile țării sunt sfinte pentru orice român de orice etnie. Cine nu respectă simbolurile țării nu poate face parte din Guvernul României”, a scris Adrian Cozma pe Facebook.
Cu toate că doi șefi ai coaliției PSD-PNL cer demiterea lui nu se mișcă nimic.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Americanii au folosit arme necunoscute ”înspăimântătoare” pentru capturarea lui Maduro - VIDEO / TOP SECRET
IMBECILIZAREA - cea mai gravă problemă a lumii. Trecerea speciei de la oameni normali la idioți utili și idioți inutili
Alis Popa: TURUL 2 ÎNAPOI TOT PENTRU EI. Ipoteză-bombă: Sistemul vrea să se debaraseze de Nicușor Dan, îl lucrează pe Călin Georgescu și o saltă pe Elena Lasconi
S-a descoperit de ce Emilia Șercan-”SUNT O IMPOSTOARE” nu a avut timp de Teza de Doctorat a lui Nicușor Dan după cea a lui Radu Marinescu. Pentru că încă își caută Teza de Licență PLAGIATĂ ORDINAR din Mircea Toma și Monica Macovei - DOCUMENTELE
20.000 de români la protestul anti-Guvern și anti-legea Vexler. Se strigă: “Jos Bolojan!”, “Călin Georgescu este președinte!”. Manifestanții au ajuns în Piața Victoriei și scandează ”Jos Guvernul!”, ”Trădătorii!”. Sute de jandarmi au înconjurat zona
Dezvăluiri incendiare ale fostului ministru al Mediului. Diana Buzoianu a blocat finanțarea barajelor
Recomandările noastre
Calendarul ”Mărturisitoare și Sfinte Românce - 2026” - Omagiul ActiveNews - Familia Ortodoxă de Ziua Națională a Culturii Române și Anul comemorativ al sfintelor femei din calendar
Valerian Stan: Clarificări necesare. Lucrătorii la propaganda otrăvită anti-Călin Georgescu și anti-americană care profită cu vârf si îndesat regimului neomarxist globalist de la Bruxelles
S-a descoperit de ce Emilia Șercan-”SUNT O IMPOSTOARE” nu a avut timp de Teza de Doctorat a lui Nicușor Dan după cea a lui Radu Marinescu. Pentru că încă își caută Teza de Licență PLAGIATĂ ORDINAR din Mircea Toma și Monica Macovei - DOCUMENTELE
Alis Popa: TURUL 2 ÎNAPOI TOT PENTRU EI. Ipoteză-bombă: Sistemul vrea să se debaraseze de Nicușor Dan, îl lucrează pe Călin Georgescu și o saltă pe Elena Lasconi
Secțiuni: Politic Prima pagină Sport Știri
Locații: România
Organizații: Federația Română de Hochei Federația Română de Hochei pe Gheață - FRHG Ministerul Mediului Ministerul Sportului PNL PSD UDMR USR
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)