Hotărârea Guvernului privind starea de alertă, modificată de Comisia juridică, adoptată de Parlament. ALDE și Pro România au votat împotrivă. Tăriceanu: „Miroase prea tare a stare de urgență camuflată. E timpul să fim lăsați să trăim”

Parlamentul a încuviințat starea de alertă în România, pe întreg teritoriul țării, pentru 30 de zile, în plenul reunit, cu 372 de voturi pentru, 37 împotrivă și 7 abțineri. ALDE și Pro România au votat împotrivă, așa cum anunțaseră anterior, refuzând să gireze acțiunile guvernului PNL și măsurile de restricție, considerând că economia trebuie reporrnită.
Printre măsurile incluse în hotărârea Guvernului se numără obligativitatea purtării măștilor, interdicția de a circula, în localități, în grupuri mai mari de trei persoane care nu sunt din aceeași familie, interzicerea mitingurilor și concertelor, suspendarea zborurilor și menținerea mai multor puncte de frontieră închise, dar și suspendarea cursurilor școlare.
Hotărârea Guvernului privind încuviințarea stării de alertă în România a fost modificată de parlamentarii PSD în comisiile juridice.Unul dintre articolele incluse de PSD prevede că „Autoritățile publice locale, pentru unitățile sanitare din subordinea lor, exercită atribuția de numire, suspendare și eliberare din funcție a persoanelor care ocupă funcții de conducere în cadrul acestor unități în condițiile legii”.
Într-un mesaj postat pe Facebook, liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a explicat de ce formațiunea sa nu a votat solicitarea Guvernului PNL pentru instituirea pe tot cuprinsul României a unei stări de alertă pentru 30 de zile.
„Nu am votat pentru că nu putem accepta ca o țară întreagă să sufere din cauza unor incompetenți care încă ne mai guvernează. A unor incapabili care în loc să facă ce face toată lumea, să testeze masiv, să testeze cu cap, să testeze local, preferă să stea cu ochii în sondaje electorale. Nu trebuie să uităm că această lege, chiar dacă a fost amendată drastic de către Parlament, tot rămâne un lup în blană de oaie, adică miroase prea tare a stare de urgență camuflată.
În condițiile în care sunt extrem de multe județe în care numărul de bolnavi de coronavirus pot fi numărați pe degetele de la o mână nu vedem care este sensul ca și aceste județe să fie penalizate.
Insistența de a bloca întreaga economie în condițiile în care se laudă că am avut cele mai puține victime din Univers miroase a altceva și nu a grijă pentru români: miroase a dorință de a-și mai umple pușculițele de partid prin achiziții dubioase, fără licitație și direcționate către firmele de partid.
Nu am votat pentru că este inadmisibil ca în condițiile în care românii așteaptă și 16 ore să intre în țară pe la Nădlac, Guvernul pune în anexa 3 al acestui HG decizia de a închide 5 puncte de trecere la frontieră cu Ungaria, puncte care ar fi putut să preia traficul de la frontieră cu țara vecină.
Nu am votat pentru că este complet inacceptabil ca activitatea cultelor religioase să fie reglementată de un ordin comun al Ministrului Afacerilor Interne și cel al Sănătății. În acest proces trebuie implicate exact cele care sunt reglementate. Nu este normal ca credință să ne fie reglementată prin ordine militare.
Nu am votat pentru că este timpul să ne reîntoarcem la o minimă normalitate. Este timpul ca miile de bolnavi de cancer să nu mai stea la coadă pentru a-și primi tratamentul. Este timpul ca toate spitalele să fie deschise și pentru alți bolnavi decât cei de COVID-19. Este timpul să dezghețăm economia. Este timpul să fim lăsați să trăim”, a scris Tăriceanu.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Știri
Persoane: Călin Popescu Tăriceanu
Locații: București
Organizații: ALDE Parlamentul Romaniei Pro România
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (5)