ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Ca în fiecare an, sărbătoarea cea binecuvântată a Iașului debutează cu tradiționala rânduială a așezării raclei cu moaștele Sfintei Parascheva în baldachinul amenajat în curtea Catedralei Mitropolitane.
 
Marți dimineața, 8 octombrie, racla a fost scoasă de către un sobor de preoți și diaconi, în prezența Preasfințitului Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor. Începând de astăzi, mii de pelerini din întreaga țară sunt așteptați la Iași, pentru a se ruga celei care de sute de ani binecuvintează ținutul Moldovei.

Această frumoasă tradiție rânduită de mulți ani în istoria Sfintei Cuvioase Parascheva la Iași a fost săvârșită și anul acesta, cu prilejul hramului. Racla cu moaștele Sfintei a fost purtată pe umeri de un sobor de preoți, și a fost depusă spre închinare miilor de pelerini care sosesc în capitala Moldovei în această perioadă. Anul acesta, ziua de 8 octombrie a reprezentat momentul scoaterii sfintelor moaște din Catedrala Mitropolitană și așezarea lor în baldachinul special amenajat și împodobit cu flori, situat în fața Căminului preoțesc „Sfântul Gheorghe”.

„An de an, Sfânta Parascheva ne adună cu bucurie”

După citirea Acatistului, înainte ca Sfânta să fie așezată afară, Preasfinția Sa a rostit un cuvânt de binecuvântare către pelerini, arătând în același timp scopul venirii lor la Iași:

Am cântat împreună Imnul Acatist al Sfintei Parascheva, rugăciune în formă de dialog pe care, împreună, o punem înaintea Sfintei Parascheva, rugăciune pe care o facem în cursul anului zi de zi. Ne întrebăm cu siguranță dacă este un dialog, și este cuvântul nostru către Sfânta Parascheva, cântându-i cu fiecare stih „Bucură-te!” pentru minunile sale, pentru viața ei curată, pentru sfințenia și statornicia vieții. Unde este răspunsul Sfintei, ne putem întreba la acest dialog? Răspunsul ei este zi de zi și, îndeosebi, în aceste zile, în inimia fiecăruia dintre noi, prin mângâierea pe care Sfânta Parascheva o oferă nouă, prin minunile pe care le face și care rămân mărturie a lucrării ei în Moldova, în țara noastră, în viața celor ce cu credință și cu cinstire vin la ea. An de an, Sfânta Parascheva ne adună cu bucurie, cu bunăvoință și cu bună-cuviință, pentru că, dacă în timpul anului rugăciunile pe care le facem sunt aduse pentru buna chivernisire a vieții, pentru sănătate, pentru nevoi și doruri, în aceste zile, rugăciunea este de mulțumire, de recunoștință și de cinstire, adusă Sfintei și lui Dumnezeu pentru darul pe care Sfânta Parascheva îl reprezintă pentru țara noastră.

Pelerinii care vor poposi în această perioadă de sărbătoare la Iași sunt rugați să țină cont în permanență de prognoza meteo și să aibă îmbrăcăminte adecvată pentru acest anotimp. Potrivit ANM, de astăzi, vremea va fi predominant frumoasă și se va încălzi, astfel valorile termice se vor situa peste mediile multianuale specifice acestei date. Totuși, organizatorii recomandă credincioșilor să aibă în vedere faptul că vremea este capricioasă.

De asemenea, cei care doresc să afle mai multe detalii cu privire la manifestările dedicate hramului din acest an, pot apela la numerele de telefon 0757.579.100 și 0757.033.466, disponibile non-stop. Liniile telefonice de asistență vor funcționa doar în perioada sărbătorii. Peste 300.000 de pelerini sunt așteptați în aceste zile la Iași.

A început sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, anul acesta este pusă sub semnul harului vindecător, pentru că Fiul lui Dumnezeu s-a întrupat ca să ne izbăvească de suferință, de păcat și de moarte. A fost un început frumos, cu multă tihnă și cu emulație care se crează în rândul credincioșilor în momentul în care racla cu sfintele moaște se pune în mișcare, cu emoție firească. Este multă pace, nădăjduim să fie un pelerinaj cu multă pace și, prin rugăciunile care vor veni aici, să contribuie măcar puțin la pacea lumii pentru care atât de mult ne rugăm în sfintele slujbe și de care atât de mult avem nevoie în zilele noastre. Îi așteptăm cu mult drag pe pelerini, nădăjduim ca drumul să le fie cu folos și să se întoarcă acasă fiecare mai întăriți, mai bucuroși, mai luminați, ajutând și pe cei din jurul lor apoi cu credința cu care ei vin, o manifestă și o întăresc în aceste zile, a afirmat părintele Constantin Sturzu, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Iașilor.

Programul slujbelor de la Catedrala Mitropolitană continuă de la ora 7.00 cu Miezonoptica și Utrenia, iar de la ora 9.00 PS Nichifor Botoșăneanul va oficia Sfânta Liturghie.

Potrivit estimărilor de la ora 8.00, până în acest moment, rândul de pelerini se întinde până la stâlpul 39. De asemenea, până la ora 10.00, circa 3000 de credincioși au trecut pe la baldachinul Sfintei. Timpul de așteptare este de aproximativ 5 ore.

Miercuri seara vor fi aduse de la Mănăstirea „Sfântul Pavel” din Muntele Athos și sfintele moaște ale Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon. 

Sfaturi de la Jandarmeria Română

Și în acest an, Gruparea de Jandarmi Mobilă „Alexandru cel Bun” din Bacău va asigura integrarea tuturor măsurilor de ordine și siguranță publică. În acest sens, jandarmii vor constitui un dispozitiv integrat de ordine și siguranță publică, împreună cu Inspectoratul de Jandarmi Județean Iași, Inspectoratul de Poliție Județean Iași, Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Iași și Poliția Locală Iași, care va acționa 24 de ore din 24 în vederea asigurării unui climat de siguranță pentru toate persoanele prezente în aceste zile de sărbătoare la pelerinaj, prevenirea oricăror incidente ce pot perturba buna desfășurare a manifestărilor religioase, acordarea de sprijin persoanelor care vor avea nevoie de asistență medicală, precum și deplasarea în siguranță a tuturor persoanelor în zonele adiacente Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, fără a se bloca căile de comunicație rutieră.

Perioada de afluență maximă a pelerinilor va fi 13-14 octombrie 2024, când se estimează că vor fi permanent în culoarul de acces către raclă 50.000-60.000 de persoane, ceea ce va genera un șir de oameni de peste 3 km lungime și un timp de așteptare de peste 20 ore.

A mai trecut un an, ne revedem din nou, ne-am pregătit așteptând pelerinii, acum pe cei din Voluntari dar și ceilalți care s-au așezat la rând, am debutat în liniște, în aceste vremuri destul de agitate, sperăm să fie un pelerinaj aducător de bine pentru toți și cu reușită și pentru noi, a declarat generalul de brigadă Ion Sandu, comandantul Grupării de Jandarmi Mobile Bacău.

Pentru a evita aglomerarea de persoane și producerea de busculade, ca în fiecare an, s-a realizat un culoar unic de acces destinat pelerinilor, pe traseul Catedrala Mitropolitană - str. Arhitect G.M. Cantacuzino - str. Iordache Lozonschi - str. Cloșca - str. Petru Movilă - str. Uzinei - str.  Morilor - str. Alexandru Ipsilanti Vodă - str. Sfântul Andrei - stradela Alexandru Ipsilanti – bd. Regele Ferdinand I al României.

Pe toată perioada desfășurării manifestărilor religioase de la Mitropolia Moldovei și Bucovinei, preoți, voluntari și forțele de ordine vor fi prezente în zonele de deplasare ale pelerinilor și vor sta la dispoziția celor care vor avea nevoie de sprijin și îndrumare.

Pentru a evita producerea de evenimente nedorite, Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău face următoarele recomandări:

- manifestați răbdare și înțelegere față de măsurile luate de organizator cu privire la regulile de acces în zonele destinate pelerinilor și respectați indicațiile forțelor de ordine. Pe anumite tronsoane, timpul de așteptare poate fi mai mare. Această situație este cauzată de tranziția de pe un tronson mai lat, care permite un rând mai mare de persoane, pe unul care este mai îngust;

- acordați o atenție deosebită copiilor și persoanelor vârstnice împreună cu care călătoriți pentru a nu se rătăci, precum și a bunurilor personale.

- persoanele cu probleme grave de sănătate care doresc să participe la pelerinaj și care au nevoie constantă de îngrijire medicală, să se asigure că au asupra lor medicamentele necesare și istoricul medical, pentru a-l prezenta, în cazul unor urgențe medicale. Totodată, din estimările organizatorului și din experiența anilor trecuți, este recomandat să participați la pelerinaj în prima parte a perioadei, pentru că timpul de așteptare este mai scăzut;

- având în vedere condițiile meteorologice schimbătoare, specifice acestei perioade din an, asigurați-vă că aveți asupra dumneavoastră, după caz, elemente de îmbrăcăminte care vă asigură confortul termic și pelerine de vânt și ploaie. 

- având în vedere că la această manifestare se preconizează prezența unui număr foarte mare de participanți și timpul de așteptare poate depăși, în anumite perioade ale pelerinajului, 14-16 ore, asigurați-vă că aveți asupra dumneavoastră apă și produse alimentare, pentru că este posibil să nu existe în apropierea locului unde vă aflați magazine pentru a vă procura cele necesare; 

- în cazul în care, din orice motive, ieșiți din rând pentru o perioadă de timp, asigurați-vă că puteți păstra legătura cu persoanele din grupul cu care călătoriți sau cu cele din jurul dumneavoastră, ca să nu pierdeți rândul. Totodată, anunțați acest lucru preoților, voluntarilor și forțelor de ordine din zona în care vă aflați.

- pentru a vă asigura că puteți lua legătura cu grupurile cu care călătoriți sau cu membrii familiei, luați-vă măsuri ca telefonul mobil să fie încărcat, iar din experiențele misiunilor anterioare, vă recomandăm să aveți la dumneavoastră o baterie externă.

Venirea Sfintei Parascheva, la Iași

La 13 iunie 1641, moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva ajungeau în Iași. Domnul Vasile Lupu și toată suflarea capitalei așteptau la podul Bahluiului, cu lumânări în mână și lacrimi de bucurie în ochi, darul lui Dumnezeu pentru Moldova. Clopotele bisericilor Iașului răsunau până departe, iar clerul în frunte cu mitropolitul cărturar Varlaam Moțoc a primit pe umeri odorul, din mâna delegaților Patriarhiei Ecumenice: Ioanichie al Iracliei, Partenie al Adrianopolei și Teofan al Paleon-Patronului. Gazdă primitoare a Sfintei a fost, pentru multă vreme, biserica pe atunci nouă, cu hramul închinat Sfinților Trei Ierarhi. Aici, în fiecare an, pe 14 octombrie, moldovenii își cinsteau ocrotitoarea și mângâietoarea. Sfintele moaște au stat până la 26 decembrie 1888, când au fost scăpate prin minune de un incendiu și, apoi, transferate în noua Catedrală Mitropolitană, unde se află și astăzi.

 
Doxologia/ Material realizat de Flavius Popa