Hunedoara va avea un ţarc pentru resălbăticirea zimbrilor

După ce Rezervaţia cărăşeană Armeniş a fost populată cu circa 30 de zimbri printr-un proiect al WWF România în parteneriat cu Rewilding Europe, aceiaşi iniţiatori lansează un proiect similar de repopulare a munţilor din România cu turme de zimbri şi în zona satului Poeni, comuna Densuş.
Ţarcul va găzdui în urma implementării proiectului peste 50 de zimbri pe o suprafaţă de 122 de hectare, scrie Ziua de Vest.
Reprezentanţii celor două asociaţii au solicitat de la Comisia Europeană o finanţare în valoare de aproximativ două milioane de euro pentru un alt proiect ce îşi propune readucerea zimbrului în libertate, după cel de la Armeniş din judeţul Caraş – Severin.
În prezent, mai sunt aproximativ trei mii de exemplare de zimbri în toată lumea, toţi urmaşi ai doar 12 străbunici. Cândva, familia zimbrilor ocupa Europa şi America de Nord. Zimbrul caucazian a dispărut pentru totdeauna.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)