I.N.S.T. al Academiei Române, evacuat cu acte dubioase. Profesorul Radu Ciuceanu confirmă: Procesul a fost o pantomimă a Justiției. Sediul a fost al statului, al SSI și Securității. Vor să distrugă ultima redută anticomunistă. Luptați voi pentru Libertate

Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului,
subordonat Academiei Române, este evacuat din sediu, conform unei
decizii judecătorești de retrocedare. Sentința se bazează pe documente
dubioase, scrie România liberă pe prima pagină a ziarului de azi.
Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului (INST),
subordonat Academiei Române, are sediul în centrul Bucureștiului, lângă
Televiziunea Română. La 30 de ani de când funcționează acolo, Justiția a
decis ca INST să evacueze imobilul. Acțiunea de evacuare ar urma să se
desfășoare astăzi, 15 decembrie, anunță jurnalistul Rl Mihai Diac. Redăm în continuarea ancheta Rl:
Directorul INST, Radu Ciuceanu, membru de onoare al Academiei Române, a încercat fără succes să arate injustețea acestei decizii a Justiției.
INST pare să fie victima unei sentințe judiciare nedrepte. Clădirea din cartierul Dorobanți are un trecut istoric special. Ea a aparținut la un moment dat Serviciului Special de Informații, apoi Securității. Persoanele care au cerut retrocedarea clădirii afirmă că familia lor a cumpărat imobilul în anul 1948. Casa ar fi fost ridicată în 1946, susțin cei care o revendică.
Dar Primăria Capitalei afirmă că nu există nicio autorizație de
construire la acea adresă, în 1946. Statul român afirmă că vila a fost
ridicată în 1938 (Document mai jos).
La aniversare, Institutul a primit preaviz de retrocedare
Când INST a fost celebrat în plenul Academiei Române la 25 de ani de funcționare, împreună cu directorul lui, profesorul Radu Ciuceanu, fost deținut politic, aceștia au primit și un preaviz la ordinul de evacuare. De-a lungul unui proces istovitor, instanțele au ignorat elementele suspecte din documentele depuse la dosar.
„Aruncarea în stradă a INST pe un fond netemeinic este un sacrilegiu. Nicicând nu mi-am putut imagina că ar putea cineva să aibă pretenția să revendice o clădire a statului!”
Radu Ciuceanu,
Fost deținut politic
Chiar președintele României, Klaus Iohannis, declara de mai multe ori că luptătorii anticomuniști și foștii deținuți politici, precum și cercetătorii care vor să elucideze abuzurile totalitarismului, au parte de un tratament nedrept în societatea românească.
"Am observat în actualul context marcat de tensiuni socio-politice o lipsă de implicare din partea autorităților în ceea ce privește omagierea eroilor și a victimelor comunismului”
Klaus Iohannis,
Președintele României
Declarația de acum doi ani a președintelui României, Klaus Iohannis, rămâne, din păcate, valabilă și în ziua de azi.
O serie de elemente suspecte de pe actele depuse la proces au fost socotite valabile și au dus la decizia de retrocedare.
De exemplu, timbrul fiscal folosit pe presupusul act de vânzare-cumpărare din anul 1948 este cu chipul Regelui Mihai. Dar se știe că după abdicarea din 1947, comuniștii au eliminat orice referire la regalitate, inclusiv în actele oficiale. Noul timbru fiscal din 1948 prezenta o imagine comunistă, cu un soare care vine de la răsărit. Imaginea semăna cu vechea stemă comunistă a României.
Cea prezentată drept proprietara imobilului, Zoe Georgescu, a murit în anul 2001. Ea și-a lăsat averea drept moștenire fiicelor sale.
Vila a fost un sediu al serviciilor secrete
Vila din cartierul Dorobanți ar fi fost la început sediu conspirativ al SSI, fiind ridicată în 1938. Casa dispune de numeroase reprezentări ale grifonului. Acesta este un simbol al spionajului românesc și astăzi, când este prezent pe sigla SIE. Anterior anului 1989, Securitatea a preluat casa de la SSI.
Clădirea nu apare pe Lista caselor naționalizate sau rechiziționate, pentru a putea fi revendicată legal sau / și restituită, conform Legii 10/2001.
Și Ministerul Finanțelor Publice a fost parte în dosar și a atestat că „Imobilul construcție de pe Str. Arh. Grigore Cerchez 16 nu este același cu cel din actele de vânzare-cumpărare” prezentate de moștenitori. Din acest motiv, nu se justifica o retrocedare a casei.
În anii ’60, statul român a oferit casa poetului Tudor Arghezi, care are o foarte frumoasă fotografie din actuala sală principală a actualului INST. Apoi, poetul a împărțit vila cu Valentin Ceaușescu, fiul mai mare al lui Nicolae Ceaușescu.
Conform Sentinței Penale Nr. 1155/2006 a Tribunalului București, urmare a plângerii penale formulate de Valentin Ceușescu, clădirea INST a aparținut întotdeauna statului. Valentin Ceaușescu a fost chiriaș în imobilul ocupat ulterior de INST., conchide articolul României libere.
ActiveNews l-a contactat pe academicianul Radu Ciuceanu și acesta ne-a confirmat tragedia:
Procesul, o pantomimă a Justiției



ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

ALEGERILE ȘI PROFEȚIA TULBURĂTOARE DE LA ATHOS: Al 7-lea și cel mai cutremurător motiv pentru care nici un creștin nu poate vota cu Nicușor Dan

SISTEMUL L-A FĂCUT CÂȘTIGĂTOR PE NICUȘOR DAN. EPILOG: MACRON ȘI-A FELICITAT SUPUSUL. GEORGE SIMION RECUNOAȘTE VICTORIA CONTRACANDIDATULUI SOROȘIST

ActiveNews cere RELUAREA ALEGERILOR PREZIDENȚIALE. Surse: George Simion este adevăratul câștigător al Președinției! Ingerența serviciilor speciale ale Franței în procesul electoral din România impune ANULAREA ALEGERILOR. SUA au datoria să intervină

Bomba de la Washington: "Lovitura de stat silențioasă data de UE în România prin instalarea lui Nicușor Dan. Întrebări pe care nicio democrație serioasă nu-și poate permite să le ignore"

7 MOTIVE PENTRU CARE NICI UN CREȘTIN ORTODOX NU-L POATE VOTA PE NICUȘOR DAN. Campanie de mii de scrisori către preoții din diaspora a candidatului progresist, necăsătorit, ”spovedit” la Biserica Catolică, susținut de Cultul Evanghelic, pro-avort și LGBT

Bogdan Calehari: În Franța a intrat în vigoare programul EVARS. De luni, Franța a legalizat pedofilia!
Recomandările noastre
Secțiuni: Dezvăluiri Justiție Armată Servicii Prima pagină Știri
Persoane: Radu Ciuceanu
Locații: București
Subiecte: Totalitarism
Organizații: Academia Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)