ÎCCJ a decis că interceptările SRI rămân probe în dosarele DNA

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis luni să păstreze ca probe la dosar interceptări realizate cu ajutorul SRI, hotărârea putând fi invocată de procurori și în alte dosare aflate pe rolul instanțelor de judecată, potrivit Agerpres.
Pe 15 decembrie 2015, doi inculpati intr-un dosar, Claudia Ciobănică și Veronica Slăvilă, au invocat la Curtea de Apel București mai multe excepții privind legalitatea actelor și probelor strânse în faza de urmărire penală. Dosarul se judecă pe fond la Curtea de Apel București, iar printre inculpați se află și Luiza Gabriela Dragne, cunoscută ca avocata fraților Cămătaru.
Dosarul a ajuns la Înalta Curte de Casație și Justiție, unde avocații au cerut și eliminarea interceptărilor realizate de SRI, invocând decizia recentă a Curții Constituționale.
Judecătorii de la instanța supremă au respins contestația și au hotărât ca interceptările realizate de ofițerii SRI să rămână ca probe la dosar.
Pe 16 februarie, Curtea Constituțională a decis că prevederea din Codul de procedură penală potrivit căreia supravegherea tehnică poate fi efectuată de 'alte organe specializate ale statului' decât organele de cercetare penală este neconstituțională.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Știri
Subiecte: interceptări ilegale
Organizații: Curtea Constituțională a României (CCR) DNA Înalta Curte de Casație și Justiție Serviciul Român de Informații (SRI)
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)