ID-ul DIGITAL de după colț - cum veți deveni șerbi și cum li se va închide complet gura oamenilor liberi
Marea Britanie se pregătește să introducă obligativitatea identificării digitale pentru toți cetățenii britanici dar și pentru rezidenți, studenți sau lucrători din Uniunea Europeană (UE), cum ar fi un număr însemnat din România.
Măsura, asemănătoare și premergătoare celei a creditului social de tip chinezesc, a fost previzionată de marii duhovnici ai Ortodoxiei, din Sfântul Munte Athos și de la noi, între care, în mod special, Părintele Justin Pârvu, și începe să fie introdusă, pe șest, și în România. Planurile comisarilor de la Bruxelles sunt ca din 2026 toți cetățenii UE să nu se mai poată mișca fără „portofelul digital”.
În ciuda faptul că este un atentat direct la libertate, de mișcare dar și religioasă, Biserica Ortodoxă Română nu a făcut până acum nici un gest în apărarea drepturilor credincioșilor ei. Valabil și pentru partidele „suveraniste” în frunte cu AUR, cu mici excepții. Europarlamentarul Gheorghe Piperea, de exemplu, a afirmat răspicat că ID-urile Digitale înseamnă întoarcerea la „legarea de glie ” printr-o formă de sclavagism electronic. O dictatură biometrică mai gravă decât cea „exersată” în timpul pandemiei.
Premierul britanic Keir Starmer a anunțat săptămâna trecută că toți cetățenii Marii Britanii vor avea obligația de a deține un document de identitate pentru a-și dovedi dreptul de a locui și de a munci în țară, care va fi păstrat într-un „portofel” similar cu Apple Wallet sau Google Wallet, informează SkyNews.
Pretextul pentru introducerea aplicației de control total a populației a fost numărul mare de imigranți, care însă au fost primiți pentru a altera națiunile europene chiar de către cei care impun acum măsurile totalitariste.
Primul ministru a susținut că cardurile de identitate vor asigura „o mai mare securitate a frontierelor” Regatului Unit, dar planul a stârnit critici din partea oponenților politici cât și a conservatorilor și liberal-democraților.
O petiție online împotriva ID-urilor Digitale a strâns până acum peste 2.500.000 de semnături iar proteste civice au loc aproape în fiecare zi la Londra. Britanicii știu deja ce poate însemna controlul prin sisteme electronice, care va include și accesul liber la internet, când oamenii sunt deja arestați pentru o postare pe Facebook sau pentru că se roagă în gând. Din decembrie, de exemplu, în Australia va fi obligatorie identificarea online a utilizatorului pe anumite platforme, sub pretextul „protecției copilului”. Articolul continuă după VIDEO:
Guvernul britanic a declarat că va utiliza în proiectul său „cele mai bune aspecte” ale actelor de identitate digitale deja utilizate în câteva țări, printre care Estonia, Danemarca și India sau Australia. Hartă cu țările care utilizează deja ID-uri Digitale și care urmează să impună (UE):

Toate cele 27 de state membre ale UE, cu excepția a două, utilizează cardurile de identitate fizice, într-un format standard al UE, introdus în 2021, și sunt utilizate atât ca documente de identitate în țările de origine ale cetățenilor, cât și pentru călătoriile în zona Schengen fără pașaport. Cele două excepții sunt Danemarca, care utilizează aplicația de identitate și autentificare digitală MitID, și Irlanda, care eliberează carduri de pașaport.
România a introdus abuziv carduri de identitate electronice valabile pentru călătoria în UE în paralele cu Pașapoarte electronice pentru toate vârstele. Practic, la această oră, cu excepția românilor care dețin tipul de CI vechi, nimeni nu mai poate ieși din țară în spațiul UE sau în afara lui fără un document electronic.
Deși aceste Cărți de Identitate „vechi”, încă valabile, au ca dată a expirării anul 2031, în realitate ele sunt preconizate să fie scoase de pe piață în 2026. Până la sfârșitul anului 2026, UE speră să lanseze „portofelul digital de identitate” (eID), care, potrivit acesteia, reprezintă răspunsul Europei la „provocările” legate de identificare.
„Portofelul” controlului total este menit să fie folosit pentru toate serviciile publice, de la plăți la sănătate și accesul la instituții locale și naționale, iar lipsa lui va scoate cetățeanul din „peisaj”.
În prezent, proiecte-pilot la scară largă testează modul în care vor funcționa portofelele digitale de identitate ale UE într-o gamă largă de situații, înainte de lansarea lor în întreaga UE.
În Franța, aplicația France Identite permite cetățenilor să
combine cartea de identitate, permisul de conducere și documentul de
înmatriculare a vehiculului într-o singură aplicație. Peste 350 de companii și autorități publice din 26 de state membre, precum și din Norvegia, Islanda și Ucraina participă la aceste proiecte.
Pentru călătorii, începând cu 12 octombrie, persoanele care intră în Europa cu o viză non-UE vor trebui să își înregistreze datele biometrice, iar pentru fiecare călător va fi creat un dosar digital. Măsura va fi obligatorie în curând și pentru cetățenii europeni care nu dau semne de împotrivire fiind lobotomizați deja de mass media dictaturii globaliste. VIDEO cu explicații pentru australieni:
Cu excepția unui singur contract, ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Cum a sunat IMNUL GOLANILOR ANTI-VACCINIȘTI din Piața Victoriei, România, la Marele Protest din 2 octombrie 2021. Dr. Mihaela Secară: Sunt înconjurată în spital de vaccinați infectați. Așadar, primul cap al certificatului de vaccinare cade. VIDEO
Dr. Damian Baciu avertizează: Refuzați cu orice preț injectarea copiilor! Nu, nu este un vaccin, este o otravă în curs de experimentare pe copiii voștri. VIDEO
Cine erau cei cinci israelieni care dansau de bucurie la căderea turnurilor gemene - Teoria Conspirației și Documentele FBI după 25 de ani
Războiul bate cu putere la porțile putrezite ale României...
Raportările privind vătămările provocate de vaccinurile COVID în rândul copiilor cu vârsta cuprinsă între 12 și 17 ani au crescut cu mai mult de trei ori în decurs de o săptămână, arată datele VAERS
Gheorghe Piperea: De ce nu-l ucide Putin pe Zelenski
Recomandările noastre
Persoane: Cătălin Predoiu Keir Starmer
Locații: Marea Britanie România
Organizații: Ministerul de Interne
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)