ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


„Vă aducem la cunoștință că vineri, ora 19,00, va avea loc demolarea controlată cu explozibil a șase coșuri de fum situate în incinta IMGB, în zona dintre Poarta 1 și Poarta 2. Vă asigurăm că, în afara unui zgomot la detonarea încărcăturilor explozive, nu se va sesiza din partea dvs. niciun alt efect al lucrărilor de demolare." - așa a sunat anunțul demolatorilor Îbreprinderii de Metale Grele București. Rezultatul îl puteți vedea cu ochii Dvs. VIDEO:

Regretatul academician Dinu C. Giurescu a alcătuit în 2011 o listă cuprinzătoare cu întreprinderile Bucureștilor distruse. De atunci lista a mai crescut. O însoțim cu un text al dânsului despre distrugerea programatică a industriei și agriculturii românești:

Fostul Ministru al Economiei Adrian Videanu declara în ianuarie 2009, la reuniunea din Brașov a Partidului Democrat-Liberal: „La Ministerul Economiei am în vedere o politică de reindustrializare a României și o politică de asigurare a securității energetice a României…; industria este cea mai importantă componentă de valoare adăugată brută la creșterea economică a PIB” (sublinierea D.C.G.).

Domnia Sa are dreptate când reamintește aportul industriei în economie; o face folosind conceptul de reindustrializare. Un demers corect – după toate probabilitățile.

Un demers care ne amintește de industria existentă până în 1989. Atunci, România era o țară industrial-agrară. „Industrializarea socialistă”, aplicată cu rost, dar și fără rost, a avut ca rezultat construcția și punerea în funcțiune a sute și sute de fabrici, întreprinderi și linii de producție noi, răspândite în mai toate județele țării. Istoria României în date (Editura Enciclopedică, București, 2003) consemnează principalele unități ale feluritelor ramuri, inclusiv acelea ale industriei ușoare și alimentare.

Astăzi România importă aproape tot: chibrituri, cremă de pantofi, perii de dinți, conserve de tot felul, cămăși, haine, pantofi, aparatură casnică, aparatură electronică, hârtie, birotică de tot felul, vase de bucătărie, sticlărie, materiale de construcții și izolații, carne de pui, carne de porc, roșii, castraveți, pepeni, mere, pere, căpșuni, struguri, caise, piersici… România agrară nu-și mai poate hrăni locuitorii cu produsele solului și recurge la importuri din Turcia, Grecia, Spania, Italia, Franța, Germania, Ungaria.

Combinatul „Comtim” de lângă Timișoara (1.000.000 porci anual) a fost falimentat și închis în anii ‘90. Presa remarca de curând costul ridicat al cărnii de porc adusă din import!!!

Mai există industria farmaceutică română? Rămâi mirat când farmaciile îți vând un medicament fabricat în România.

De la o țară industrial-agrară în anii ‘80, România este astăzi o țară a tot importatoare, o piață de desfacere a produselor aduse din alte părți.

Ce a devenit industria existentă în anii ‘80? Câtă a rămas, câtă a dispărut?

Poate că în unele cazuri tehnologia utilizată era depășită și nu mai putea fi valorificată în continuare. În alte cazuri, nu mai exista piață de desfacere – am pierdut-o pe propria noastră mână, mai ales, piețele din Federația Rusă și din alte părți. Dar este aproape sigur că o bună parte din industrie a fost dată la o parte fără vreo motivație reală, ci numai din perspectiva câștigului strict personal. Răspunsurile vor veni cândva, dar nu curând.

În prezent, reindustrializarea este la ordinea zilei. Sau, cel puțin, așa ni se spune.

O refacere a industriei proprii va întâmpina, foarte probabil, o îndărătnică rezistență. Aceea a importatorilor. Aceea a grupurilor de interese și a unei părți a birocrației care se vor bate să nu se schimbe nimic. Se va adăuga dificultatea majoră a găsirii fondurilor necesare. Reindustrializarea va cere și un consens al partidelor politice, indiferent de orientările lor programatice. Va cere imperios schimbarea politicilor fiscale pentru ca întreprinzătorii, îndeosebi cei mici și mijlocii, să se dezvolte și să dea de lucru oamenilor. Va solicita voință politică pusă în aplicare timp îndelungat.

Toate acestea constituie bariere reale. Rămâne de văzut dacă și în ce măsură vor fi înlăturate.

Reindustrializarea reprezintă o cale firească de revenire spre normalitate, de constituire a unei piețe interne funcționale pentru producție și consum. Următorii doi-trei ani vor arăta dacă România se va îndrepta pe acest drum sau dacă va rămâne o piață de desfacere a produselor din import, inclusiv hrana.

P.S. Am aflat și de alte mărfuri importate și vândute în piețe: praz din Spania, usturoi din China și Spania, varză din Polonia, morcovi din Israel. Stăm cum nu se poate mai bine!!

Industrie bucureșteană: Ce a fost, câtă a mai rămas

Prima întreprindere pe aria bucureșteană care a meritat numele de fabrică – prin utilajele folosite și numărul muncitorilor – a fost aceea de postav, fondată de marele vornic Niculae Băleanu, în 1843, la Tunari. A fost urmată de morile acționate cu motoare cu aburi ca, de exemplu, bine-cunoscuta moară Assan cu motor și cu cazan de 7.000 kg aduse de la Viena.

Numărul întreprinderilor industriale și al manufacturilor mari din București a sporit după Unirea din 1859-1862 și ajunge la 51 în 1878. Legile pentru protecția industriei naționale din 1887 și 1912 au dat un nou impuls înființării de noi fabrici.

În 1914, Bucureștii erau – prin numărul lucrătorilor și al întreprinderilor – cel dintâi oraș industrial al țării și depășeau celelalte capitale și mari centre din zonă – Sofia, Belgrad, Atena, Salonic.

Pe primele locuri venea industria ușoară, alimentară, textile, de bunuri de consum. Lipseau aproape complet metalurgia și industria chimică.

Între cele două războaie mondiale apar uzinele metalurgice de mari proporții Malaxa și aceea de țevi trase (în partea de est a Capitalei). În paralel, se măresc unele întreprinderi mai vechi – Lemaître, Wolf, Atelierele CFR-Grivița. În ansamblul industriei bucureștene, metalurgia reprezenta numai 10%, în timp ce industria ușoară ocupa 32% și aceea alimentară – 26%1).

*

După naționalizările de la 11 iunie 1948, în cincinalele cu începere din 1951, dezvoltarea industrială (inclusiv a Bucureștilor) a fost realizată în două direcții: pe de o parte, constituirea ramurilor deficitare: chimie, electronică, mașini unelte, produse industriale grele; pe de altă parte, reutilarea și extinderea întreprinderilor existente.

În intervalul 1955-1989 (Congresul III PMR-Congresul XIII PCR), industrializarea Capitalei a fost realizată după anume principii directoare, anume:

– gruparea întreprinderilor din aceeași ramură (cât posibil), pe platforme industriale, situate spre exteriorul orașului;

– construirea obiectivelor în proximitatea mijloacelor de transport, a surselor de energie și a forței de muncă;

– protejarea zonei centrale a Capitalei de poluare și de noxe inevitabile procesului de producție;

– construirea de către stat a unor cvartale de locuințe – adevărate orașe – în apropierea noilor obiective industriale, cu repartizarea apartamentelor prioritar către persoanele care lucrau în unitățile industriale din apropiere.

*

Este prea bine cunoscut faptul că după revoluția din decembrie 1989 a fost lichidată în decurs de două decenii aproape întreaga industrie românească, sub pretextul că ar reprezenta o tehnologie depășită. Metoda utilizată a fost de obicei „privatizarea”, alternând cu falimentarea. Noul proprietar a avut grijă să închidă unitatea; utilajul a fost demontat, fragmentat și vândut ca fier vechi.

Investiții de miliarde de dolari – în fond munca întregii societăți românești – s-au dus pe apa sâmbetei.

La scara întregii Românii, producția atunci existentă (1989) a fost înlocuită cu importuri, de la chibrituri la produse agroalimentare de tot felul, la bunuri de consum de lungă durată și până la utilaje complexe.

Precizez dintru început că lista cuprinde numai o parte din întreprinderile dispărute – am început cu cele mai importante. Îmi dau seama că această listă va trebui completată.

Informația am adunat-o din aproape în aproape.

Țin să exprim și pe această cale cele mai alese mulțumiri domnului general (r) Ion Stoica pentru tot ajutorul acordat în documentarea articolului de față.

Mi-am propus să recapitulez unitățile industriale bucureștene importante existente în 1989, în comparație cu situația de astăzi, 2011.

Este o primă încercare și care va cunoaște, desigur, completări. Chiar și așa, simpla alăturare a ceea ce a fost în 1989 cu ceea ce este astăzi arată oricui mărimea dezastrului industrial.

*

În 1989 funcționau în București următoarele platforme industriale:

I. 23 August

II. IMGB (Întreprinderea de Mașini Grele București – Berceni)

III. Pipera

IV. Militari

V. Băneasa-Otopeni

VI. alte întreprinderi mari din Capitală.

În continuare, prezint unitățile ce funcționau pe fiecare platformă, după următoarea schemă:

a. Numele întreprinderii

b. Specializarea, producția ei

c. Numărul de muncitori (salariați)

d. Evoluția după decembrie 1989

I. Platforma industrială 23 August

1. a. Uzinele 23 August, numite și „mecanicul șef al țării”

b. locomotive diesel hidraulice, echipamente de frână și alte componente pentru vagoane de cale ferată, echipamente complexe pentru foraj-metrou, felurite piese forjate și turnate, motoare mari pentru motonave, instalații petroliere de foraj la mari adâncimi…

Dispunea și de o secție nouă de producție specială, folosită integral pentru tancurile românești și alt armament necesar înzestrării armatei. Producția mergea și la export.

c. 18.000 salariați – disponibilizați cu salarii compensatorii.

d. Uzina a fost „privatizată” pe bucăți. Utilajele – unele de înaltă tehnicitate, din ultima generație – au fost tăiate și vândute, ca fier vechi, la export.

Câteva foste hale de producție sunt astăzi folosite de firme străine pentru depozitarea de mărfuri.

Uzina 23 August a fost complet desființată.

*

2. a. Întreprinderea Republica, în proximitatea celei precedente

b. Țevi laminate de toate dimensiunile.

c. Nu cunosc numărul de salariați.

d. „Privatizată” pe bucăți; utilajele demontate și vândute ca fier vechi. Construcțiile sunt în curs de demolare pentru a „reda” terenul „circuitului imobiliar”. Azi complet desființată.

*

3. a. Întreprinderea de Mașini Unelte și Agregate București (IMUAB), construită în 1963-1967 pe teren viran

b. Mașini unelte și agregate de mare precizie, mașini cu comandă program, cu citire optică și numerică – destinate altor întreprinderi constructoare de mașini. Exporta cca. 30-32% din producție.

c. Avea peste 6.000 salariați, cu personal românesc calificat în Germania și Elveția. A fost în întregime disponibilizat.

d. În prezent funcționează o mică secție cu 160 (una sută șaizeci) persoane care produce repere pentru echipamente nucleare.

Clădirile sunt „programate” spre dărâmare pentru a „reda” terenul „circuitului imobiliar”.

IMUAB a fost practic desființată.

*

4. a. Întreprinderea de cabluri și materiale electroizolante (ICME) construită în zona „Cățelu” (Titan)

b. producea majoritatea sortimentelor de cabluri și materiale electroizolante, cabluri telefonice pentru intern, pentru export.

c. Avea 2.400 salariați. Mai funcționează o secție cu 80 de persoane.

d. Clădirile lăsate în paragină, instalațiile demontate și vândute ca fier vechi.

*

5. a. Întreprinderea de Material de Construcții Granitul, aflată la capătul tramvaiului 14 pe Șoseaua Pantelimon

d. Demontată și înlocuită cu trei supermarketuri: Cora, Bricostore, Dedeman.

*

6. a. Filatura Română de Bumbac

d. Lucrează cam la 1/3 din capacitate. Se preconizează închiderea și demolarea, cu motivarea scoaterii întreprinderilor industriale din aria orașului propriu-zis. Motivarea este falsă deoarece s-au efectuat închideri și dărâmări de unități industriale, fără a le muta în afara orașului.

*

7. a. Întreprinderea Optică Română (IOR) cu două sedii: Balta Albă și zona Cățelu.

b. Aparatură optică pentru aria medicală; echipamente speciale pentru armată: binocluri, lunete pentru artileria antiaeriană, lunete pentru ochire pe timp de noapte.

c. Nu cunosc efectivele care lucrau în ambele sedii.

d. Sediul din Balta Albă a fost închis și urmează a fi (sau a fost) dărâmat parțial pentru că se află „în incinta orașului”. Mai funcționează o secție. Unitatea din Cățelu a fost „privatizată”, nu mai produce nimic, iar construcțiile sunt folosite ca depozite de mărfuri.

*

8. a. Întreprinderea Electroaparataj

b. producea aparatură electrotehnică pentru întreprinderile din România și pentru export.

c. circa 1.200 salariați.

d. a fost închisă și nu mai produce.

*

9. a. Întreprinderea Policolor

b. Producea lacuri și vopsele pentru piața românească.

c. Circa 1.200 salariați.

d. A fost privatizată cu un investitor străin și a funcționat mai bine de 3 ani; după aceea, investitorul a mutat cele mai mari secții de producție în Bulgaria.

În București au rămas două secții care produc lacuri și vopsele pentru piața locală. Celelalte secții s-au închis și câteva clădiri au fost demolate.

*

II. Platforma industrială IMGB (Berceni)

A fost construită în anii ’60 pe un teren viran în aria de sud a Capitalei.

10. a. Prima unitate a fost Întreprinderea de Mașini Grele București (IMGB)

b. Profil metalurgic și construcții de mașini; producea oțel în cuptoare electrice gigant de 50 și 100 tone; înzestrată cu forje și tratamente termice.

A livrat turbine pentru centralele hidro și termoelectrice de 300 Megawați și demarase și pentru cele de 700 Megawați.

Dispunea de cea mai mare presă din țară (a treia din lume după SUA și URSS), cu o putere de 12.000 tone-forță. Cu aceasta se forjau axele rotoarelor gigant pentru turbinele electrice montate la Turceni, Rogojelu și Porțile de Fier.

c. Cca 6.000 salariați, care au fost cu toții disponibilizați.

d. Gigantul industrial a fost adus în stare de prefaliment și „privatizat” către o firmă străină pe suma de 500.000 $ (o jumătate de milion de dolari).

Noul „proprietar” a trecut la demolarea unor părți și vânzarea altora. Astfel, a vândut sediul fostei case de cultură IMGB cu 1.500.000 de dolari, de trei ori prețul pe care-l plătise pentru întregul complex industrial, cu instalații, clădiri și terenul aferent!!

„Strălucite” exemple de privatizare!

*

11. a. O secție a Uzinei Vulcan funcționa pe platforma industrială IMGB

b. Producea pereți membrane pentru cazanele mari de 1.000 tone aburi/oră, folosite la centralele termoelectrice.

c. Nu cunosc efectivul de salariați.

d. Și-a încetat producția odată cu închiderea Uzinei Vulcan București.

*

12. a. Centrala Electrică de Termoficare (CET Sud)

b. Funcționa tot în incinta industrială IMGB. Producea energie electrică pentru Platforma industrială și energie termică pentru Cartierul Berceni (cu peste 250.000 locuitori).

c. Nu știu efectivul de salariați.

d. Și-a redus treptat activitatea; astăzi mai produce cca 40% din nivelul 1989.

Personalul „excedentar” a fost disponibilizat – pensionat anticipat, trimis în șomaj tehnic temporar, apoi definitiv!

*

III. Platforma industrială Pipera

13. a. Întreprinderea Electronică

b. Producea televizoare, aparate de radio etc.

c. Lucrau cca 3.000 persoane, care au fost dispozibilizate.

d. A fost închisă, iar producția autohtonă a fost înlocuită cu marfă de import.

*

14. a. Întreprinderea de Cinescoape

b. Producea tuburi cinescop pentru televizoare.

c. Cca 800 salariați.

d. A fost închisă; halele sunt goale; cuptoarele și alte instalații s-au demontat și vândute ca fier vechi.

*

15. a. Întreprinderea Conect

b. Producea contactori pentru toată industria din țară cât și pentru export.

c. Circa 1.200 salariați.

d. A fost închisă; clădirile sunt în ruină.

*

16. a. Microelectronica

b. Producea circuite multistrat pentru industria electronică și electrotehnică.

c. Dispunea de cca 700 salariați, personal ultracalificat.

d. Și-a încetat orice producție.

*

17. a. Întreprinderea de Calculatoare

b. Producea calculatoare electronice de felurite capacități, marca „Felix”.

c. Avea cca. 2.000 salariați.

d. A fost închisă. Clădirile au fost închiriate unor firme de comerț, iar utilajele, demontate și vândute ca fier vechi.

*

18. a. Fabrica de Elemente pentru Automatizare (FEA)

b. Producea felurite elemente de automatizare necesare industriei românești și pentru export.

c. Nu cunosc numărul salariaților. Avea personal ultracalificat.

d. Fabrica s-a închis, utilajul vândut, iar spațiile au fost închiriate.

*

19. a. Întreprinderea Automatica (pe Calea Floreasca)

b. producea panouri de automatizare.

c. salariați: circa 1.800.

d. Închisă, nu mai produce nimic, clădirile sunt închiriate.

*

20. a. IPRS Băneasa

b. Producea piese radio și semiconductori.

c. Nu cunosc numărul de salariați.

d. Unitatea a fost închisă, clădirile propuse pentru dărâmare.

*

21-22. a. Institutul de Cercetări pentru Industria Electrotehnică (ICPE) și Institutul de Cercetări Electronice (ICE)

Ambele au fost închise, clădirile au fost închiriate.

*

23. a. Combinatul de Prelucrarea Lemnului – Pipera (CPL)

b. Producea tâmplărie și mobilă trimisă la export – în proporție de 80% – în țări din UE, URSS, China.

c. Numărul salariaților: 3.400.

d. Produce, în prezent, circa 28% din nivelul anului 1989. A rămas cu cca 600 salariați.

Multe spații au fost închiriate și au primit alte utilizări.

*

IV. Platforma industrială Militari, situată în vestul Capitalei

24. a. Întreprinderea de băi, radiatoare, elemente și armături sanitare (IREMOAS)

b. Utilată pentru turnarea din fontă a radiatoarelor, căzilor de baie și felurite elemente sanitare.

c. Număr salariați 2.800.

d. „Privatizată” pe bucăți, unele secții desființate, celelalte și-au redus activitatea.

Lucrează în prezent 480 persoane.

*

25. a. Întreprinderea de materiale de construcții (BCO)

b. Producea bolțari pentru zidărie din beton celular autoclavizat (BCA). Avea tehnologie nouă de import, inclusiv cuva de autoclavizare și centrala termică producătoare de abur folosit la autoclavizare.

c. Avea circa 1.600 salariați.

d. Mai lucrează 420 persoane, a fost privatizată și produce cam 40% din nivelul anului 1989.

*

26. a. CESAROM

b. Producea faianță, gresie, plăci ceramice.

c. Avea 2.100 salariați.

d. Privatizată; produce cca 30% din volumul anului 1989 și are 530 persoane.

„Privatizarea” și reducerea drastică a producției au deschis calea importurilor de materiale de construcții din Italia, Spania, Grecia, China…

*

27. a. Turbomecanica, construită în anii 1974-1980, pe autostrada A1, tot în zona Militari, cu tehnologie și asistență de specialitate britanică.

b. Producea motoarele pentru avioanele Rombac, IAR 80 și IAR 90 – sub licență britanică.

c. Avea cca 3.000 salariați, parte din ei specializați în Marea Britanie.

d. „Privatizată” pe „sectoare” (bucăți). Nu mai produce nimic. Halele au fost închiriate unor firme străine pentru a fi folosite ca depozite de mărfuri.

*

28. a. Centrala electrică de termoficare (CET Vest)

b. Producea energie electrică pentru toate întreprinderile din zonă și energie termică pentru cartierele de locuințe Militari și Drumul Taberei.

c. Efectiv de 2.300 salariați când a funcționat cu randament. Azi mai produce 40-45% din capacitate, cu cca 1.100 oameni.

*

V. Platforma industrială Băneasa-Otopeni

29. a. Întreprinderea de avioane București-Băneasa

b. Construia, sub licență britanică, avioane de pasageri ROMBAC – cu 110 locuri, cu motoare – licență britanică – fabricate la Turbomecanica.

c. Peste 2.000 salariați, o parte din ei specializați în Marea Britanie.

d. Producția a încetat. O parte din hale folosite la întreținerea și reparația avioanelor TAROM.

Alte hale folosite pentru felurite expoziții, inclusiv Salonul Internațional al Automobilului – București (SAB).

*

30. a. Întreprinderea de piese turnate și forjate pentru aviație, construită în 1976-1980 pe un teren liber, în proximitatea fabricii de avioane (vezi nr. 29 mai sus)

b. A funcționat:

– ca institut de cercetare;

– unitate de producție pentru piese necesare construcției de avioane.

c. Peste 1.800 salariați, din care 350 ingineri.

d. A fost închisă. Producția a încetat. Unele hale folosite ca depozite de mărfuri.

*

31. a. Întreprinderea de aparate de măsură și control – Otopeni construită lângă calea ferată de centură

b. Producea aparatură de măsurat și control de diferite tipuri și destinații.

c. Cca 800 salariați.

d. Mai lucrează cu 400 oameni și produce macarale mici și schele pentru construcții.

*

32. a. Laromet, în zona de nord a Capitalei, spre Bucureștii Noi

b. Producea profiluri laminate.

c. Peste 1.300 salariați.

d. Privalizată; astăzi cu 350 muncitori și o producție limitată la câteva profiluri.

*

VI. Alte întreprinderi în aria Bucureștilor

33. a. Flamura Roșie, pe strada Lânăriei

b. Producea îndeosebi țesături din lână și bumbac, în mare parte pentru export.

c. Peste 1.700 salariați.

d. Fabrica a fost închisă. „Investitorul” care a preluat totul a transformat halele în depozite-magazin de mobilă.

*

34. a. Steaua Roșie (fosta Wolf) situată pe Dealul Spirii. Extinsă și reconstruită în anii ’80, ca o fabrică nouă

b. Fabrica utilaje pentru construcții.

c. Avea circa 1.200 salariați, acum disponibilizați.

d. Fabrica a fost complet închisă.

*

35. a. Electrotehnica, situată în cartierul Drumul Taberei

b. Producea aparatură electrotehnică pentru toate fabricile din țară și pentru export.

c. Avea 1.800 salariați, care au fost disponibilizați.

d. Întreprinderea a fost demolată.

*

36. a. Întreprinderea de mașini electrice București (IMEB) situată în spatele fabricii de confecții APACA

b. Producea motoare electrice. Utilată cu mașini automate de bobinat, rotori și statori, importate din Elveția.

c. Avea de cca 2.100 salariați.

d. Utilajele au fost tăiate și date la fier vechi. Pe terenul fostei întreprinderi s-au deschis două supermarketuri.

*

37. a. Întreprinderea Electromagnetica, pe Calea Rahovei

b. Producea centrale telefonice (sub licență), telefoane, echipamente de telefonie și transmisiuni. Folosită și la export, ca, de exemplu, în Grecia.

c. Avea în jur de 1.700 salariați.

d. Mai funcționează o secție cu 90 oameni care produce aparate telefonice.

*

38. a. Uzina Vulcan (în gard cu Electromagnetica)

b. Producea cazane cu aburi pentru termocentrale și echipamente pentru calea ferată.

c. Lucrau peste 3.000 oameni.

d. Închisă, în curs de demolare.

*

39. a. Timpuri noi, fosta Lemaître

b. Producea compresoare de felurite tipuri, echipamente pentru metrou.

c. Lucrau cca 1.600 salariați, disponibilizați cu salarii compensatorii.

d. Închisă și demolată.

*

40. a. Țesătoria 7 noiembrie Dudești

c. Lucrau cca 800 persoane (femei).

d. Demolată. Pe terenul ei s-au ridicat 6 blocuri cu apartamente.

*

41. a. Întreprinderea textilă Flacăra de pe strada Lânăriei.

d. Închisă, halele utilizate pentru depozitarea feluritelor mărfuri.

*

42. a. Adesgo, pe Calea Șerban Vodă

b. Producție bine-cunoscută de ciorapi.

c. Avea 600 lucrătoare.

d. Mai lucrează o singură secție, iar ciorapii de damă se importă.

*

43. a. Întreprinderea Tehnica Medicală, pe șoseaua Berceni.

b. Aparatură medicală de profil.

c. Lucrau circa 700 persoane.

d. Întreprinderea a fost lichidată, fostele spații sunt astăzi depozite și urmează a fi dărâmate.

*

44. a. Întreprinderea de încălțăminte Carmen, pe șoseaua Panduri. Marcă bine-cunoscută.

b. Avea circa 1.200 salariați. Privatizată prin metoda MEBO, s-a închis după 4 ani.

*

45. a. Uzinele Chimice Române, pe șoseaua Panduri

b. Produceau o gamă variată de vopsele.

c. Lucrau cca 700 persoane.

d. A fost închisă. Halele de producție parțial demolate, restul transformat în spații de depozitare. Programată pentru demolare.

*

46. a. Atelierele 9 Mai, vis-à-vis de APACA

b. Producea utilaje și instalații pentru construcții.

c. Avea 900 salariați.

d. În prezent demolate.

*

47. a. Uzinele Semănătoarea, extinse în 1985-1986

b. Producea mașini și utilaje agricole, semănători, combine de recoltat grâu și porumb, pluguri pentru tractoare, alte utilaje complexe.

c. Avea 2.800 salariați.

d. În prezent 400 salariați produc pluguri, sape, cazmale, lopeți, alte mici unelte.

*

Pe lângă cele 47 întreprinderi (uzine) mai sus-arătate, mai funcționau alte zeci de unități mai mici, plus atelierele cooperativelor de producție în cele mai variate domenii. Cu puține excepții (frizerii și saloanele de coafură, unele croitorii) atelierele s-au închis. Este tot mai anevoios să găsești vreo unitate să-ți poți repara ceva.

Privatizarea industriei a reprezentat o imensă cacealma, care a dus la desființarea, în proporție de peste 90%, a unităților existente în 1989. Investițiile în aceste unități cu tehnologia aferentă s-au pierdut în întregime.

Cu câteva excepții (automobile, combinatul de la Galați…), România nu mai are o bază industrială.

O evaluare pe fiecare centru al țării ar prezenta magnitudinea dezastrului industrial al României.

Este greu de aflat în Europa sau în alte părți o țară care în mod deliberat, dar și din inconștiență și-a distrus propria ei bază industrială, înlocuind-o cu importuri de tot felul, greu uneori de imaginat.

Notă. Cifrele de mai sus sunt simplu estimative. O cercetare a arhivelor întreprinderilor privatizate și desființate – dacă s-au mai păstrat – ar reda o situație mai exactă.

Este greu de imaginat că tehnologia și utilajele giganților industriali și ale celorlalte unități erau „depășite”. Exemplele Dacia Pitești și Siderurgica Galați demonstrează exact contrariul.


Anexă

Situația din 2011 a unităților existente în 1989 și care atunci funcționau într-un procent redus:

Nr. crt.

Numele unității

Forța de muncă în 1989

Ce funcționează în prezent

Obs.

1.

Filatura română

la 1/3 din capacitate

se preconizează închiderea și demolarea

2.

Policolor

cca. 1.200 salariați

două secții

celelalte mutate în Bulgaria

3.

Centrala electrică de termoficare (CET Sud)

funcționează la 40% capacitate

4.

Combinatul de prelucrare a lemnului Pipera

3.400 salariați

produce sub 30% din volumul anterior

a rămas cu cca. 600 salariați

5.

IREMOAS

2.800 salariați

privatizată pe bucăți

480 salariați

6.

Întreprinderea de materiale de construcții (BCO)

1.600 salariați

mai produce cam 40%

420 salariați

7.

CESAROM

2.100 salariați

produce cam 30% din volumul din 1989

530 salariați

8.

Centrala electrică de termoficare (CET Vest)

2.300 salariați

produce 40-45% din volumul anterior

1.100 salariați

9.

Întreprinderea de aparate de măsură și control

800 salariați

mai lucrează 400 salariați

10.

Laromet

1.300 salariați

producție redusă

450 salariați

11.

Electromagnetica

1.700 salariați

mai funcționează o secție

90 persoane

12.

Adesgo

600 salariați

mai lucrază o secție

13.

Semănătoarea

2.800 salariați

mai produce utilaj mărunt agricol

400 salariați

1. Constantin C. Giurescu, Istoria Bucureștilor, ediția III-a revăzută; ediție îngrijită și preambul de Dinu C. Giurescu, Editura Vremea, București, 2009, pp. 563-568, 570

Acad. Dinu C. Giurescu / Revista Clipa și Cotidianul (2011)