ÎNCEPE CIRCUL PREZIDENȚIALELOR: Ciolacu și-a anunțat candidatura printr-un mesaj audio transmis pe telefoanele PSD-iștilor. El va fi votat cu cod QR, ca în pandemie

„Vă salut. Sunt Marcel Ciolacu. După ce m-am consultat cu foarte
mulți dintre dumneavoastră am luat decizia să candidez la președinția
României. Am vrut să aflați asta de la mine și nu de la televizor pentru
că această decizie o vom dezbate sâmbătă la Congresul PSD. Avem cea mai
bună echipă pentru România așa cum am arătat la toate alegerile din
acest an. Sunt sigur că împreună vom reuși să recâștigăm președinția
după 20 de ani. Sâmbătă, la Congres voi prezenta planul meu pentru
România. Sper din toată inima să îmi acordați onoare de a lupta în
numele dvs. și al românilor. Contez pe voi toți și vă aștept alături de
campania noastră”, le-a transmis Ciolacu colegilor din PSD, printr-un mesaj audio înregistrat cu atenție și trimis telefonic, după cum scrie Antena 3, care a „interceptat” mesajul „în exclusivitate”
Sâmbătă, 24 august, social democrații vin la București la Congresul partidului, unde președintele va fi ales prin vot pe telefon, cu un cod QR.
De asemenea, sâmbătă, PSD își va alege și echipa de conducere, mai informează sursa citată.
Motivul pentru care s-a decis ca votul să fie electronic este că
delegații plecau din sală și nu mai stăteau la lucrările congresului, a spus Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al PSD.
„Din experiența trecută, votul fizic înseamna câteva ore, numărarea
alte câteva ore, iar lucrările se desfășurau cu puțini oameni în sală.
Este un vot secretizat prin aplicația care ne-a fost prezentată astăzi”, a mai declarat Romașcanu. Poate e o idee bună și pentru Parlament ca să nu se mai chinuie bieții politicieni să meargă prin colb și trafic până la Casa Poporului.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Alegerile Eveniment Politic Prima pagină Știri
Persoane: Marcel Ciolacu
Locații: România
Organizații: PSD
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (6)