INCOMPATIBILUL FRITZ. Mandatul de primar al șefului USR s-ar putea încheia prematur: ÎCCJ îi respinge manevra, dosarul ANI de conflict de interese revine la Curtea de Apel Timișoara
Primarul Timișoarei și șeful USR, Dominic Fritz, se întoarce în fața instanței în dosarul deschis de Agenția Națională de Integritate (ANI). Miercuri, 26 noiembrie 2025, Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a admis recursul ANI și a trimis cauza înapoi la Curtea de Apel Timișoara pentru continuarea judecății pe fond, anulând suspendarea procesului obținută de Fritz la începutul anului.
Decizia ÎCCJ, redată integral:
„Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă Agenția Națională de Integritate împotriva încheierii din 20 ianuarie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara – Secția contencios administrativ și fiscal. Casează încheierea recurată și trimite cauza pentru continuarea judecății, aceleiași instanțe. Definitivă. Pronunțată astăzi, 26 noiembrie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.”
Astfel, încercarea primarului de a bloca judecata pe fond, prin proceduri și sesizarea Curții Constituționale, nu a avut succes. Procesul privind acuzațiile de incompatibilitate și conflict de interese va continua, fără ocolișuri.
Contextul dosarului
ANI l-a declarat incompatibil pe Fritz pentru că, în 2020, a contractat un împrumut de 25.000 de lei pentru campania electorală de la Răzvan-Gabriel Negrișanu, actual consilier local USR, și ulterior, în calitate de primar, a semnat acte administrative privind un proiect urbanistic (PUZ) la care firma de arhitectură a împrumutătorului a fost implicată. Agenția a constatat că această situație constituie conflict de interese administrativ, din cauza relației financiare personale și a actului semnat în exercitarea funcției publice.
Fritz a reacționat la decizia ANI, declarând că dosarul este „absurd și complet neacoperit de fapte” și a subliniat că arhitectul „nu este beneficiarul PUZ-ului și că împrumutul a fost restituit integral prin AEP”.
Acum, dosarul revine la Curtea de Apel Timișoara, iar procesul pe fond urmează să clarifice dacă primarul a încălcat sau nu regimul juridic al conflictelor de interese. În cazul în care pierde procesul, mandatul lui Fritz cel mai probabil se va încheia prematur, subliniază Timiș Online.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Claudia Marcu de la Național a publicat ce se va întâmpla cu barajele încă din luna ianuarie: Guvernul execută, din nou, ordinele Comisiei Europene. Se pregătește demolarea barajelor de pe râuri
Demență totală. Guvernul scoate din piață toate soiurile de legume, fructe și cereale românești
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
Recomandările noastre
Nicușor Dan retrimite în Parlament legea pentru "combaterea extremismului" - "Unele articole pot fi interpretate abuziv"
Cum le-a furat Dominic Grinch Crăciunul timișorenilor. Institutul Elie Wiesel decretează: Colindele lui Radu Gyr și Remus Georgescu sunt ”FASCISTE”!
DECLARAȚIA PARLAMENTULUI ROMÂNIEI CĂTRE UCRAINA: Actul final al Conferinței CSCE de la Helsinki prevede posibilitatea modificării frontierelor pe căi pașnice, diplomatice. Statul Român către KIEV, 28 noiembrie 1991 - DOCUMENT
O zi mare pentru toți românii - VIDEO ÎN DIRECT: Proclamarea canonizării Sfântului Cuvios Mărturisitor Arsenie Boca de la Prislop la 11 ani de la prima petiție online în acest sens adresată Patriarhiei. Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
Secțiuni: Eveniment Justiție Armată Servicii Prima pagină Știri
Persoane: Dominic Fritz
Organizații: ANI Primăria Timişoara
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (4)