Evenimentul a fost precedat de oficierea slujbei Parastasului la mormântul Părintelui Mina, aflat în partea de răsărit a altarului Catedralei Episcopale „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Huși. Slujba a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Episcop Ignatie, înconjurat de un sobor de preoți din care au făcut parte participanții la Simpozion și membrii Administrației Eparhiale.

Lucrările Simpozionului au început la ora 10.00, în aer liber, în spațiul amenajat pe esplanada Catedralei Episcopale.

Întâlnirea a reunit comunicări privind personalitatea și activitatea misionară a Părintelui Mina Dobzeu, aspecte din timpul detenției sale și botezul Părintelui Nicolae Steinhardt, viața monahală în perioada regimului comunist, precum și mărturii ale relației sale cu credincioșii.

Astfel, Preasfințitul Părinte Ignatie a avut intervenția intitulată: „Părintele Mina - un om de flacără” (textul integral poate fi găsit pe site, la rubrica: Cuvântul Ierarhului).

De asemenea, în cuvântul său, Ierarhul Hușilor a amintit și despre piedicile neașteptate și surprinzătoare ce au apărut în publicarea volumului „Părintele Mina Dobzeu – Duhovnicul Hușilor. Documente (1946-2011)”:

Mi-am dorit foarte mult să edităm un volum de documente în care să putem să ne întâlnim cu biografia spirituală, de mărturisitor, a părintelui Mina. De aceste documente s-au ocupat, cu foarte multă acrivie și profesionalism domnul cercetător Adrian Nicolae Petcu, părintele Nicolae Cătălin Luchian și doamna Maria Buțcu. Le  mulțumesc foarte mult! Ne putem bucura acum de o carte foarte bine gândită și concepută.

Povestea acestei cărți este una tristă, așa cum a fost și viața Părintelui Mina în ceea ce privește vrăjmașii din afară, cei ai regimului comunist.

Nu ne-a fost foarte ușor să edităm această carte. Ne-am planificat să o punem la îndemâna doritorilor anul trecut.

Ar fi trebuit să apară sub egida unei instituții a Statului, însă am întâmpinat o dificultate majoră. Mi s-a cerut, la modul propriu, să renunț la un pasaj din cuvântul introductiv, ca apoi să o putem publica. Nu am fost de acord, pentru că mi s-ar fi părut un act de lașitate din partea mea.

Astăzi nu ne închide nimeni dacă avem curajul de a ne opune ideologiilor progresiste, mai degrabă regresiste, și corectitudinii politice – ideologii care vin cu impetuozitate și vor să ne alinieze gândirii lor. Cel mult putem suporta linșajul mediatic, al celor ce sunt afiliați acestei ideologii.

Am decis să nu publicăm sub egida acelei instituții și a trebuit să reluăm tot parcursul procedural de acces la documentele din arhivele Securității. Le mulțumesc foarte mult tuturor celor ce au fost implicați în acest proiect.

Pasajul care a constituit o problemă în ceea ce privește editarea acestui volum, și care trebuia cenzurat, este următorul:

«Tragem nădejde vie că paginile acestei cărți vor constitui o perfuzie de curaj în favoarea unei și mai intense și constante mărturisiri a valorilor tradiționale pentru toți cei care, la 30 de ani de la destrămarea cortinei întunericului moral al comunismului, (încă) opun rezistență totalitarismului  neocomuniștilor contemporani, deghizați în predicatori ai corectitudinii politice; în predicatori ai toleranței umanist-seculare, care, de fapt, răspândesc, cu sârg, discursul urii și propun desființarea diferențelor naturale dintre oameni până la omogenitate; în predicatori ai detonării valorilor civilizației creștine și în predicatori ai ideologiei neomarxiste gender fluid, care instaurează idolatria și supremația drepturilor de grup și declanșează lupta de clase între sexe» (Părintele Mina Dobzeu – Duhovnicul Hușilor. Documente (1946-2011), editura Horeb, 2021, p. 11).

Au urmat apoi mesajele adresate de domnul Dumitru Buzatu, Președintele Consiliului Județean Vaslui, și domnul Ioan Ciupilan, Primarul Municipiului Huși.

Pr. Prof. Dr. Ion Vicovan, decanul Facultății de Teologie „Dumitru Stăniloae” din Iași a susținut comunicarea intitulată: „Repere ale istoriei monahismului românesc în veacul al XX-lea”.

Dl.  Adrian Nicolae Petcu, cercetător în cadrul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, editor principal al volumului „Părintele Mina Dobzeu – Duhovnicul Hușilor. Documente (1946-2011)”, a avut comunicarea intitulată: „Părintele Mina Dobzeu în documentele de arhivă”, și a prezentat volumul de documente editat.

Au urmat apoi Arhim. Macarie Motogna, Exarhul mănăstirilor din Episcopia Maramureșului și Sătmarului, stareț al Mănăstirii Rohia și președinte al Fundației „N. Steinhardt”, care a prezentat tema: „O prietenie sub semnul credinței: Părintele Mina Dobzeu și Monahul Nicolae Delarohia”; și Protos. Zaharia Curteanu, Exarhul mănăstirilor din Episcopia Hușilor, care a susținut comunicarea: „Viața duhovnicească a creștinului contemporan  reflectată în scrierile arhimandritului Mina Dobzeu”.

Mărturii despre relația personală pe care au avut-o de-a lungul timpului cu Părintele Mina Dobzeu au dat părintele Vasile Tofan, domnul profesor și critic literar Theodor Codreanu și doamna profesoară Maria Pară.

Evenimentul a fost moderat de părintele Cosmin Gubernat, consilier cultural și comunicații media al Episcopiei Hușilor.

În cadrul Simpozionului, Părintele Episcop Ignatie i-a oferit doamnei profesoare Maria Pară Crucea Episcopală pentru mireni a Episcopiei Hușilor și Distincția de vrednicie „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi”. Aceste distincții i-au fost oferite doamnei Maria Pară în semn de mulțumire și recunoștință pentru tot sprijinul pe care domnia sa l-a acordat, vreme de 18 ani, Părintelui Mina, fiindu-i aproape, atât în activitățile sale editoriale, cât și la patul de suferință.

La final, părintele consilier Cosmin Gubernat a prezentat volumul „Părintele Mina Dobzeu – Duhovnicul Hușilor. Documente (1946-2011)”, ce a văzut lumina tiparului cu sprijinul financiar al Primăriei și Consiliului local al Municipiului Huși.

Totodată, a fost lansat și documentarul video, apărut pe DVD: „Un om de flacără: Părintele Mina Dobzeu, duhovnic și mărturisitor”, realizat de Televiziunea Trinitas TV, a Patriarhiei Române, în colaborare cu Episcopia Hușilor. Un rezumat al acestui documentar a fost proiectat, la finalul lucrărilor Simpozionului, în Catedrala Episcopală.

„Am din fericire drept sprijin pe nașul meu și pe cuviosul Mina. Viața de mănăstire (și poartă rasă de când era flăcăiandru) l-a pregătit de minune pe călugăr pentru închisoare și l-a învățat ceea ce este esențial pentru a răbda: să știi să taci, să nu te mire și să nu te necăjească nimic, să fii surd, să fii hotărât a îndura totul fără a crâcni (fără a cârti zic monahii), cu o egalitate oarbă și încăpățânată având drept ideal nepăsarea, de nu chiar nesimțirea”[1]

† Ignatie, Episcopul Hușilor

Legat de traiectul biografic al Părintelui Mina Dobzeu, îmi vin în minte, în mod spontan, câteva cuvinte minunate, desprinse dintr-o carte de înțelepciune a Bisericii noastre, Patericul: „Nu poți fi monah dacă nu devii ca o flacără arzând totul”[2].

Cuvântul acesta cred că acoperă foarte bine conținutul de viață al Părintelui Mina, care a căutat permanent desăvârșirea ca formă de mărturisire a Adevărului trăit în concretul existenței sale pământești.

Părintele Mina a iubit entuziasmul. Întregul traiect al vieții sale a fost ca o flacără. Flacără, entuziasm, fervoare pentru Dumnezeu și fidelitate pentru adevărul Evangheliei. Acestea sunt coordonatele unei biografii dăruite integral lui Dumnezeu. De ce? Pentru că în viața Părintelui Mina credința a fost cultivată la o constantă altitudinală, fără sincope, fără intermitențe. În muzică sincopele sunt frumoase, însă în credință ele pot fi fatale.

Părintele Mina a fost, prin atitudine și stare lăuntrică, aidoma Prorocului Ilie. Dacă-l întreabă acum Dumnezeu, în ceruri, pe Părintele Mina: „Ce-ai făcut, Părinte Mina, pe pământ?”, răspunsul lui ar fi: „Cu râvnă am râvnit pentru Tine, Doamne, am crezut în Tine, Te-am mărturisit, fără să mă gândesc la pericolul că pot să-mi pierd și viața. Te-am mărturisit, Doamne, în lumea aceasta care Îți este ostilă; în lumea aceasta în care ar fi vrut meșterii ideologiei ateiste bolșevice să impună secera și ciocanul, dar eu am vrut să arăt lumii Crucea dragostei Tale. Asta am făcut eu pe pământ. Am crezut în Tine și nu am lăsat nimic să se înfiripeze în adâncul ființei mele între mine și Tine, Doamne. Nimic, care să mă deturneze de la calea pe care eu Ți-am promis-o, atunci când, în fața Sfântului Altar, am zis că Te voi sluji oriunde și peste tot în lumea aceasta, indiferent de condițiile vitrege, de contextul social în care voi trăi”.

De aceea, viața părintelui Mina a fost aidoma unei flăcări care, în ciuda viforniței, se încăpăținează să rămână plină de lumină și căldură. Ba chiar incandescentă.

Părintele Mina a iubit lumina. Avea întotdeauna pe buzele sale: „lumină, lumină, lumină”. Am citit îndărătul acestei insistențe duhovincești faptul că Părintele Mina deja împlinea, în adâncul ființei sale, cuvântul lui Hristos: „Umblați cât aveți Lumina ca să nu vă prindă întunericul. Căci cel ce umblă în întuneric nu știe unde merge. Cât aveți Lumina, credeți în Lumină, ca să fiți fii ai Luminii” (Ioan 12, 36). Detesta întunericul moral, pentru că vocația sa a fost asumarea deplină a unei vieți în care claritatea morală și curățenia interioară să fie constantele permanente ale gândirii și făptuirii personale, dar și ale celor care interacționau cu el.

Părintele Mina i-a iubit, în mod sincer, pe oameni. Mi-a fost dat să-l cunosc destul de puțin. L-am prins în viață doar câteva luni, după ce am început slujirea de episcop la Huși. În acest interval de timp, am încercat să-i înțeleg trăirea, zvâcnetul inimii sale, pe care îl avea pentru Dumnezeu, așa cum spune Sfântul Grigorie de Nazianz: un călugăr este „depozitarul filantropiei dumnezeiești”, este cel care iubește toată făptura, fără niciun fel de alte gânduri sau criterii de selecție care ne caracterizează pe noi oamenii robi ai celor lumești.

Am găsit un cuvânt frumos la părintele Vasilios, starețul de la Iviron, Muntele Athos, care se pliază perfect pe structura și statura duhovnicească a Părintelui Mina.  În acest cuvânt ni se spune ce înseamnă să fii monah autentic. Părintele Vasilios, întâlnindu-se cu călugării dintr-o obște mănăstirească, i-a întrebat: „nu-mi spuneți cât de mult postesc călugării, câte ceasuri durează rugăciunile lor. Altceva mă interesează. Este cineva printre ei, chiar printre cei mai înaintați, care poate înțelege umanitatea obosită a zilelor noastre, care poate mângâia pe cei ce suferă? Este cineva care poate elibera pe cei căzuți în cursele vrăjmașului? Dacă este cineva care poate da pace semenului său, care-l poate face să ajungă să iubească viața, să se bucure și să mulțumească lui Dumnezeu, acest lucru va arăta că este înaintat duhovnicește”[3].

Prin  rugăciunile și sfaturile, pe care le-au primit toți cei care au alergat la mănăstirea din cetatea istorică a Hușilor, Părintele Mina s-a înscris foarte bine în realitatea exprimată de acest cuvânt minunat al părintelui Vasilios.

Îndrăznesc să susțin, cu responsabilă convingere, că părintele Mina a fost unul dintre puținii care au înțeles și au purtat „umanitatea obosită a zilelor noastre”: te ajuta să îți dai seama ce este sinele și îți arăta cum ar trebui să funcționeze acesta, în conformitate cu ceea ce vrea Dumnezeu.

Prin cuvântul său plin de fermitate, prin atitudinea sa concretă de verticalitate morală, te punea pe drumul regăsirii tale duhovnicești, unde aveai certitudinea că nu are ce căuta compromisul.

Părintele Mina a iubit simplitatea. Averea sa era: un pat sărăcăcios, câteva cărți și rugăciunea multă, pe care o avea în inimă și pe buzele sale. Nu a dorit mai mult de atât. Era fericit cu aceste lucruri, pe care le avea în chilia lui simplă, dar plină de har. Conform viețuirii monastice, un suflet puternic este cel care s-a desprins total de tot ceea ce este lumesc și material: „Fericita Sincletica a fost întrebată dacă neagoniseala este un bine desăvârșit. Ea a zis: «Desăvârșit pentru cine poate. Cine-o suportă suferă trupește, dar se odihnește sufletește. Așa cum hainele aspre se spală bătându-le și storcându-le, tot așa sufletul puternic se întărește și mai mult prin sărăcia de bună voie»”[4].

Cu siguranță, în acest în acest punct de nevoință monastică putem depista fibra de dârzenie morală și duhovnicească a Părintelui Mina.

Părintele Mina a iubit curajul. Documentele publicate în această carte sunt o probă imbatabilă a curajului constitutiv ființei morale și duhovnicești a Părintelui Mina. Oricine are curiozitatea să răsfoiască cartea, pe care o ține acum în mâini, va constata cu suficientă limpezime că virtutea curajului era pentru Părintele Mina adevărata și constanta sa busolă lăuntrică. Nu s-a lăsat intimidat sau înfricoșat de ceea ce i s-a spus la un moment dat lui Eugène Ionesco: „O prietenă, citind unele dintre manuscrisele mele, m-a sfătuit insistent să nu-l critic pe Lenin: «Îți vei face dușmani; o să ți-i ridici pe toți în cap»”[5].

Părintele Mina, așa cum reiese cu intensă pregnanță din dosarul lui de la Securitate, prin atitudinea sa de rezistență inoxidabilă în fața diavolului roșu, „i-a ridicat pe toți în capul lui”, pentru că și-a dat seama perfect că „cel mai mare eșec al istoriei contemporane, și cel mai tragic, a fost comunismul”[6].

Nu cred că greșesc dacă afirm faptul că virtutea curajului a fost una dintre cele mai „longevive” atitudini ale Părintelui Mina. A fost de aceeași vârstă cu existența sa pământească: 97 de ani. S-a născut cu curajul în genele sale spirituale. Și nu a fost un curaj intermintent, ci unul rectiliniu, de durată. Până la ultima sa suflare. Cuvintele despre curaj ale ucenicului său, Părintele Nicolae Steinhardt, i se potrivesc în chip minunat: „Mucenicii, anticipând cuvintele lui Saint-Just, au confirmat cu mult înainte de revoluția franceză  spusa că împrejurările nu sunt grele decât pentru cei care se dau înapoi din fața mormintelor lor. Ei, mucenicii, nu s-au dat înapoi, ba au mers, nu o singură dată, către ele, fără a fi constrânși, plini de încredere, de voioșie și de hotărâre. Pentru ei n-au existat împrejurări dificile, situații imposibile, greutăți de neînvins. Lor fraza lui Brice Parain, filologul francez din veacul nostru, pare să le fi fost cunoscută: e simplu, dacă vrei să fii liber, trebuie să nu-ți fie frică de moarte. (...) Frica: păcat urât în ochii Domnului; curajul: virtute mult plăcută Lui și consubstanțială situației de creștin”[7].

Credința în Dumnezeu, rugăciunea lui Iisus și virtutea curajului au format împreună adevăratul kit de supraviețuire duhovnicească al Părintelui Mina în vremuri de teroare ateist-comunistă.

Consider că aceste calități asupra cărora am zăbovit, zugrăvesc cel mai bine statura morală a părintelui Mina și pot fi concentrate în descrierea propusă în titlu:  un om de flacără. Pentru că el însuși căuta, după puterea sa, desăvârșirea în Dumnezeu, mărturisirea credinței în vremuri de profundă ostilitate față de valorile Evangheliei și limpezimea relațiilor cu oamenii.

Minunat ar fi să-i urmăm calea, povețele, pe care le găsim în scrierile sale. Iar ori de câte ori venim la mormântul, pe care îl găsim la streașina Catedralei din Huși, unde părintele Mina a slujit și s-a împărtășit până în ultimele zile, să ne gândim că se odihnește lângă doi episcopi: unul dintre ei, cărturar de mare anvergură – Iacov Antonovici, iar celălalt, un martir – Grigorie Leu, duhovnicul Părintelui Mina.

Putem spune că locul unde odihnește Părintele Mina devine astfel un simbol al nevoii de mărturisire, de martiraj și un impuls natural, așa cum l-a avut și dânsul, în a vorbi deschis și pe neocolite despre credința în Dumnezeu. Poate nu la nivelul și la amploarea cu care a făcut-o Părintele Mina, dar cu siguranță la fel de conștienți de importanța capitală de a ne angaja, în chip responsabil, în demersul frumos și plin de noblețe al păstrării și consolidării identității noastre spirituale, culturale și românești.

De asemenea, sperăm că această carte va constitui un instrument necesar și indispensabil pentru cunoașterea completă a biografiei unuia dintre cei mai prolifici monahi intelectuali ai Bisericii noastre: evreul convertit la Ortodoxie, Părintele Nicolae Steinhardt, ucenicul Părintelui Mina Dobzeu.

Tragem nădejde vie că paginile acestei cărți vor constitui o perfuzie de curaj în favoarea unei și mai intense și constante mărturisiri a valorilor tradiționale pentru toți cei care, la 30 de ani de la destrămarea cortinei întunericului moral al comunismului, (încă) opun rezistență totalitarismului  neocomuniștilor contemporani, deghizați în predicatori ai corectitudinii politice; în predicatori ai toleranței umanist-seculare, care, de fapt, răspândesc, cu sârg, discursul urii și propun desființarea diferențelor naturale dintre oameni până la omogenitate; în predicatori ai detonării valorilor civilizației creștine și în predicatori ai ideologiei neomarxiste gender fluid, care instaurează idolatria și supremația drepturilor de grup și declanșează lupta de clase între sexe.

Considerăm că acest volum de documente, editat cu multă abnegație, pasiune și profesionalism de către istoricul Adrian Nicolae Petcu, cercetător eminent în cadrul CNSAS,  de către Părintele Nicolae Cătălin Luchian, preot paroh la Parohia Tomești Deal, Arhiepiscopia Iașilor, și Maria Buțcu, doctorandă din cadrul Universității de Stat din Chișinău,  înlesnește accesul la biografia mărturisitoare a unuia dintre cei mai iubiți duhovnici ai României comuniste și post-decembriste din cetatea Hușilor și din toată România.

În egală măsură, le mulțumesc și celor care s-au îngrijit de corectură: Pr. Cosmin Gubernat, consilier cultural și comunicații media al Episcopiei Hușilor, Pr. Alexandru Bahnar, referent arhivar al Episcopiei Hușilor și filologului clujean Adrian-Eugen Truța, secretarul Mitropolitului Andrei al Clujului.

Întăriți de convingerea că Dumnezeu va binecuvânta această osteneală și o va socoti ca pe o ofrandă adusă în memoria tuturor monahilor, monahiilor, preoților și episcopilor martiri ai Bisericii Ortodoxe Române, care au fost prigoniți pentru că îndrăzneau să creadă într-o realitate tripersonală, transcendentă, dar și imanentă lumii acesteia, Sfânta Treime; care au fost batjocoriți pentru că mărturiseau Adevărul Evangheliei; care au fost privați de libertate pentru că nu credeau în minciuna satanică ucigătoare de spirit a comunismului și care au fost omorâți pentru că Îl iubeau pe Hristos, Dumnezeul întrupat, ne exprimăm deplina gratitudine pentru sprijinul acordat tuturor celor care au crezut cu tărie în acest proiect de o mare importanță pentru istoria recentă a Bisericii Ortodoxe Române și au făcut posibilă ieșirea din teascurile tipografiei a acestei cărți.