IOHANNIS ȘI ROMÂNIA FĂRĂ ROMÂNI. Circotecă festivistă de tip Potemkin în Parcul Carol: oficialii în frunte cu Iohannis au sărbătorit Unirea lor, fără români. Parcul a fost golit de bucureșteni, care au fost ținuți la distanță, după garduri. FOTO

„Am celebrat astăzi 165 de ani de la Mica Unire și am cinstit memoria
fondatorilor României moderne în Parcul Carol din București.
Unirea Moldovei cu Țara Românească, sub conducerea domnitorului
Alexandru-Ioan Cuza, ne amintește tuturor de mesajul puternic de unitate
și solidaritate pe care liderii politici ai vremii l-au transmis când
au decis să pună interesul national mai presus de orice alte ambiții sau
interese politice și să facă astfel primul pas spre înfăptuirea
statului național român.”, scria pe Facebook un oficial căruia nici nu merită să îi dăm numele, mândru/ă nevoie mare că a participat la o „sărbătorire a Unirii”, cu trupe, tobe, surle și trâmbițe, dar fără români.
O circotecă festivistă de tip Potemkin.
Toate la ordinul lui Iohannis.
Mai țineți minte imaginea emblematică de la 1 decembrie 2020 când românii au fost siliți să stea închiși în case de mașinăria odioasă a propagandei dictaturii medicalo-militare? Acea imagine de blestem pentru România cu un „1 Decembrie AL MEU”, în care Iohannis stă proțăpit singur, în Piața Arcului de Triumf, la o distanța septică de kilometri de orice simplu român?
Ei bine, grofului i-a plăcut momentul. Și de-atunci l-a tot repetat. Aproape fără ca nimeni să se revolte.
De Ziua Eroilor 2020, celebrarea din Parcul Carol s-a efectuat și fără public și fără slujbă religioasă, în pofida legii și a bunului simț.
În 24 ianuarie 2022, tot în Parcul Carol, la fel, militarii Armatei Române au mărșăluit doar pentru Iohannis, ca și cum ar fi fost soldățeii lui de plumb cu care se joacă de-a defilarea.
De Ziua Armatei, tot în Parcul Carol, la Mormântului Eroului Necunoscut, invitatul nostru la rubrica de Opinii Sorin Berilă a fost izgonit de forțele de ordine, pentru că Iohannis sărbătorea, din nou, singur, în fața camerelor de luat vederi. Redăm relatarea sa de atunci, reprodusă identic azi, în același loc:
„Am ajuns la intrarea dinspre Serban Vodă și am încercat să intru. O grupă de polițiști în uniformă m-au împiedicat, dirijându-mă spre intrarea dinspre Strada 11 iunie (spre Fântâna cu Zodii). Am continuat să ocolesc parcul, mergând pe lângă Observatorul Astronomic de-a lungul Străzii Cuțitul de Argint. Fiecare intrare era blocată și păzită de polițiști și militari.
Am încercat să intru, le-am explicat că vreau să asist la ceremonii, dar m-am lovit de un refuz net.
În cele din urmă, pe la intrarea dinspre Piața Libertății, am fost autorizat să intru. Întreaga zonă centrală era împânzită de patrule de polițiști și militari în uniformă, care interziceau accesul spre monument, singurul culoar permis fiind aleea laterală care merge de-a lungul Străzii G-ral Candiano Popescu, prin fața Muzeului Tehnic Dimitrie Leonida. Pe zona centrală se plimbau și civili încruntați, cu priviri suspicioase și însărcinări evidente. Foto cu situația similară de azi - Timi Slicaru / Cotidianul:

Am luat-o din nou în sus, spre monument, însă situația a rămas neschimbată: toate aleile care mergeau spre zona centrală erau blocate.
Am intrat în vorbă cu câțiva polițiști și militari, cărora le-am explicat că aceasta este o sărbătoare a poporului și a Armatei, care este și ea parte din popor, nu entitate separată, ori mai grav, antagonică. În nume personal mi-au dat dreptate, dar mi-au spus că au ordine, pe care trebuie să le respecte.
Aceași atitudine și nedumerire am văzut-o și la alți români, unii cu copii, care la fel nu înțelegeau rațiunea unei asemenea interdicții.
Acesta era un eveniment public, într-un loc public. Dacă nu doreau participarea oamenilor simpli, a civililor, îl puteau organiza într-o unitate militară.
Am plecat revoltat și cu un gust amar de la ceea ce ar fi trebuit să fie o împreună-sărbătorire.”, ne-a povestit Sorin Berilă.
Astăzi, deși nu mai avem nici o plandemie, scârbitul de români Klaus Iohannis, de data aceasta însoțit de tot soiul de oficilități umile din PNL și PSD, a repetat figura, plasând românii cât mai departe, pe după gardurile de la intrările parcului, pentru ca nu cumva să-l deranjeze vizual, să nu-l viruseze sau chiar huiduiască.
Din păcate, la batjocorirea bucureștenilor interziși în parcul lor de huidumele regimului a participat chiar și Primarul Capitalei, Nicușor Dan, prezent cu zâmbetul pe buze la eveniment.
Nu mai este Parcul Carol un parc al bucureștilor, cărora le este primar Nicușor Dan?
Cu ce drept au fost alungați bucureștenii din parcul lor?
Primarul Capitalei nu a trecut prin același dispozitiv de îndepărtat românii când a intrat în parc?
A fost închiriat cumva parcul de Administrația Prezidențială și acesta era motivul pentru care Primarul Capitalei se hlizea așa?
Sunt doar câteva întrebări la care ar trebui să răspundă Nicușor Dan, pentru că de la dulapul neînsuflețit de la Cotroceni nu avem la ce ne aștepta.
Foto - Timi Slicaru:
Și totuși, la plecarea în trombă a convoiului grofului cu girofar, românii ținuți de forțele milițienești în afară parcului au mai apucat să-l huiduie, de sărbătoarea Unirii întinate de Iohannis și ciracii săi.
Bine măcar că e pentru ultima oară.
FOTO-GALERIE:
Intrarea grofilor în scenă. Foto - Timi Slicaru:







Mai multe fotografii edificatoare au fost publicate de Timi Slicaru la Cotidianul.
Citiți și: Cornel Nistorescu: Portretul unui om cu pălărie, sătul de țară
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Eveniment Foto Prima pagină Știri
Persoane: Klaus Iohannis Marcel Ciolacu Nicușor Dan
Locații: București Parcul Carol
Subiecte: Mica Unire Unirea Principatelor
Organizații: Administrația Prezidențială a României
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (5)