„Iar dacă S-a născut Iisus în Betleemul Iudeii, în zilele lui Irod regele, iată, magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând: Unde este regele Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Răsărit steaua Lui și am venit să ne închinăm Lui.” (Mt 2, 1-2)

†LAURENȚIU,

DIN MILA LUI DUMNEZEU,

ARHIEPISCOPUL SIBIULUI ȘI MITROPOLITUL ARDEALULUI

Iubitului nostru cler, cinului monahal și drept-credincioșilor creștini, har, milă și pace de la Dumnezeu, iar de la noi, arhierești binecuvântări!

 Iubiții mei fii duhovnicești,

An de an, Sărbătoarea Nașterii Domnului este pentru noi toți un reper și un prilej de negrăită bucurie și de nădejde. Oricât de multe întristări am întâmpina și prin oricât de multe încercări am trece, bucuria acestui praznic nu o poate lua nimeni de la noi, așa cum ne-a promis Mântuitorul nostru, că orice vom cere în numele Lui Tatăl ne va da nouă (cf. In 16, 23). Suntem acum sub ploaia de daruri ale iubirii Sale, căci El, Răsăritul răsăriturilor, Soarele dreptății, ne cercetează pe noi, Se coboară la noi pentru a ne lumina viețile, pentru a ne dărui viața Sa, pentru a ne face ai Săi. Aceasta este bucuria noastră în aceste zile luminoase: ne întâlnim și ne unim cu Dumnezeul nostru cel viu, cu Ziditorul a toate, Care Se face om pentru a putea să ne ridice la Sine și să ne facă dumnezei după har. Bucuria aceasta este fără de sfârșit și cu cât o gustăm mai mult cu atât simțim că încă de aici, de pe pământ, ne împărtășim de fericirea vieții veșnice.

Fiind mișcați profund de această iubire divină și noi, ca și magii și păstorii de odinioară, venim astăzi în grabă și cu suflete sincere și curate la biserică, la tainicul Betleem, căutând Pruncul ceresc, singura și adevărata noastră bucurie din această lume. Alergăm la biserică pentru că vrem să Îl vedem și să Îl aflăm pe El și Lui să ne închinăm cu darurile inimilor noastre, să Îl lăudăm prin cântări, Lui să Îi spunem durerile inimilor noastre și să Îi cerem ajutorul. Venim la biserică pentru că știm că doar viața Lui curată dă sens existenței noastre. Nici nu ne putem imagina cum ar fi fost existența noastră pământească fără aceste sărbători, fără această întâlnire a vieții noastre cu viața lui Dumnezeu, fără această tainică asumare de către El a întregii noastre ființe.

Fiecare sărbătoare e o taină, o îmbinare între istorie și viața veșnică a Împărăției Cerurilor, între pământesc și ceresc, între viața oamenilor și viața lui Dumnezeu. Evenimentul Nașterii Domnului este descris de Sfinții Evangheliști Matei (1, 18-25; 2, 1-12) și Luca (2, 1-20) într-un mod unic: atunci când istoria oamenilor întâlnește veșnicia mai presus de istorie a lui Dumnezeu, totul devine tainic și paradoxal. O fecioară devine Mamă născând în lume pe Cel necuprins, magii păgâni Îl vestesc iudeilor pe Împăratul lor, născut în ieslea Betleemului, păstorii cei săraci și obosiți primesc vestea nașterii de la îngeri, iar cei care trebuiau să Îl primească pe Mesia cel vestit de proroci se tulbură la auzirea veștii nașterii Lui.

Toate evenimentele acestui praznic sunt minunate și negrăite, căci atunci când Cel Preaînalt a venit în chip de rob și a sărăcit pentru noi, când Cel necuprins S-a arătat ca Prunc dumnezeiesc, nu arhiereii și învățătorii iudeilor au fost chemați să vestească această minune nespusă, ci magii, pârga neamurilor păgâne, care, cunoscând puterea dumnezeiască a stelei celei luminoase și urmând ei, au venit din Persia ca să vestească iudeilor pe Hristos. Minunată este și apariția și mergerea stelei prin care cerurile au vorbit și puterea nevăzută a proniei dumnezeiești a povățuit pe magi spre cunoaștere și spre dumnezeiasca închinare. Uimitoare este și oprirea stelei în Ierusalim, făcând din acești căutători de Dumnezeu dascăli ai evreilor, căci, întrebând ei unde este locul nașterii Împăratului ceresc, toți locuitorii Ierusalimului au aflat această mare și minunată veste. Plină de minune este și găsirea Pruncului ceresc în ieslea sărăcăcioasă a Betleemului, căruia magii I se închină și Îi aduc daruri, îmbogățindu-se ei astfel prin găsirea comorii cerești. Paradoxul acesta este atât de frumos exprimat de imnograf, care spune: „Iată a venit Hristos, chemarea noastră, curățirea, luminarea, mântuirea cea desăvârșită. Comoara cea de mult preț Se ascunde înlăuntrul peșterii, cu care îmbogățindu-se magii, aur ca unui Împărat aduc.”[1].

Toată această căutare sinceră a lui Hristos i-a arătat pe magi ca pe niște „Apostoli”, care, plini de putere dumnezeiască, nu s-au temut nici de lungimea drumului, nici de mânia lui Irod și nici de tulburarea locuitorilor Ierusalimului. Aceeași lucrare dumnezeiască minunată i-a scos și din înșelăciune și i-a povățuit pe altă cale spre țara lor. Paradoxul este evident: istoric, magii Îl caută pe Iisus, însă, în planul veșniciei lui Dumnezeu, Pruncul ceresc este Cel Care I-a găsit pe ei, I-a chemat și I-a povățuit „ca să îi ospăteze tainic prin cuvânt la masa de taină pusă în ieslea animalelor”, cum spune imnograful.[2] În planul istoriei văzute, magii sunt cei care aduc daruri de preț: „aur lămurit, ca unui Împărat al veacurilor, tămâie, ca unui Dumnezeu al tuturor și ca unui mort de trei zile, și smirnă, ca Unuia fără de moarte”[3], cum cântăm la slujba vecerniei acestui praznic. Însă, în planul nevăzut, al veșniciei lui Dumnezeu, magii sunt cei care pleacă îmbogățiți spre țara lor, ieșind din noaptea înșelăciunii păgâne și scăpând în chip minunat de uciderea pusă la cale de Irod.

Iubiți credincioși,

Dumnezeu este deasupra istoriei, El guvernează toată viața noastră. Nu istoria lumii acesteia ne definește pe noi, ci încadrarea noastră în istoria veșniciei lui Dumnezeu. Multe au să ne spună nouă magii în ziua de astăzi. Ei au trăit, ca și noi, într-o lume a păgânismului hedonist, a fricii de moarte, a bolii și a lipsei de credință, însă au știut, în sinceritatea inimii, să se ridice peste toate ale lumii acesteia de dragul bucuriei stelei celei povățuitoare, căreia i-au urmat, dorind să Îl găsească pe Cel Care le vorbea prin stea. Ei au reușit astfel să-I aducă Acestuia tot ce au avut mai bun, iar răsplata primită a fost pe măsura dragostei și râvnei lor.

Astăzi, și noi suntem în mijlocul a multe încercări, și exemplul magilor trebuie să ne fie pilduitor. Trebuie să fim încredințați că istoria adevărată o scrie și o stăpânește Dumnezeu, și nu oamenii. Toate sunt în mâna Lui și El este la cârma istoriei. Irod și, mai apoi, arhiereii și mai marii poporului evreu, în nebunia lor, și-au închipuit că-L pot prinde și ucide pe Dumnezeu, crezând că totul se petrece în istoria trecătoare a lumii acesteia. Ei nu au cunoscut puterea cea mare a lui Dumnezeu, care se arată nu în răzbunare, în războaie, în distrugeri, ci în răbdare și în suferință și în iubire jertfelnică. „Îndrăzniți, eu am biruit lumea!” (In 16, 33), acestea sunt cuvintele Pruncului ceresc venit la noi pentru a ne chema la Sine pe calea răbdării în necazuri, pe calea dragostei altruiste, pe calea păzirii poruncilor, pe calea încrederii nemărginite în purtarea Sa de grijă și pe calea pocăinței sincere și a întoarcerii la El cu toată ființa noastră.

Să-L căutăm pe Hristos, Care S-a întrupat pentru noi, să-I urmăm învățătura Sa mântuitoare, fiind călăuziți de „stelele luminoase” ale Bisericii Sale care ne duc mereu la tainicul Betleem, la Casa Pâinii cerești, unde, pe Sfânta Masă, găsim Pruncul cel Jertfit pentru noi. Stele tainice care strălucesc în viața noastră sunt: Sfintele Evanghelii, Sfintele Taine, Sfinții Părinți ai Bisericii, prin care și noi, ca magii, suntem mereu chemați și ajutați să aducem ofrandele vieții noastre pentru a ne îmbogăți și cu darurile cerești ale Mântuitorului și Dumnezeului nostru.

Iubiți credincioși,

Marele praznic al Nașterii Domnului să ne umple inima de bucurie și de curaj, fiind încredințați că toate sunt în mâna lui Dumnezeu și nimic nu scapă purtării Sale de grijă pentru noi. Să avem această nădejde caldă și puternică că Cel Care a venit în lume ca să ne dea nouă viața Sa și fericirea veșnică Se va îngriji de toate cele ale noastre, dacă și noi Îl vom căuta sincer și cu toată ființa noastră. „Toate sunt ale voastre și voi ai lui Iisus Hristos” – ne asigură Apostolul neamurilor (1 Cor 3, 22-23). Cu această încredințare să Îl căutăm pe Cel care ne îndeamnă să ne punem toată nădejdea numai în El și pururi îndrăznind să ne apropiem cu dragoste de El prin Sfintele Taine și să Îl auzim tainic spunând inimilor noastre: „Îndrăzniți! Eu sunt; nu vă temeți!” (Mc 6, 50).

Sărbători fericite!

An Nou binecuvântat!

Întru mulți și fericiți ani!

Al Vostru arhipăstor și rugător fierbinte către Dumnezeu,

† Dr. Laurențiu Streza,

Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului

[1] Cântarea a 9-a din Canonul utreniei zilei de 22 decembrie, Minei, p. 317.

[2] Canonul pavecerniței zilei de 22 decembrie, Minei, p. 305.

[3] Stihiră a stihoavnei vecerniei praznicului, Minei, p. 384.

Mitropolia Ardealului