IPS Părinte Teofan împlinește astăzi, 15 septembrie, 33 de ani de arhierie. ActiveNews îi urează La Mulți Ani!

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, împlinește astăzi, 15 septembrie, 33 de ani de când slujește Biserica în demnitatea de arhiereu. Pe 15 septembrie 1991, IPS Teofan era hirotonit arhiereu și devenea membru al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
IPS Teofan s-a născut pe 19 octombrie 1959 în localitatea Corbi, județul Argeș. A urmat școala generală în comuna natală și a continuat studiile la Seminarul Teologic din Craiova, apoi la Institutul Teologic de Grad Universitar din București.Între 1986-1990, a studiat la Institutul Teologic „Saint Serge"din Paris, obținând titlul de doctor în Teologie.
În anul 1984 a devenit monah la Schitul Crasna (Prahova), iar în 1985 a fost hirotonit ierodiacon și ieromonah. Între anii 1987 și 1990 a fost duhovnicul Mănăstirii„Acoperamântul Maicii Domnului"din Bussy-en-Othe, Franța, iar în 1990 s-a întorsîn țară, fiindu-i încredințatăfuncția de secretar al Cabinetului Patriarhal până în data de 15 septembrie 1991, când a fost ales episcop-vicar patriarhal.
Între anii 1991-2000 a îndeplinit, pentru anumite intervale de timp, următoarele slujiri:
- responsabil cu Relațiile Externe Bisericești, coordonând, în numele Preafericitului Părinte Patriarh Teoctist, legăturile Patriarhiei Române cu alte Biserici și organisme ecumenice internaționale; responsabil de legătura Patriarhiei Române cu comunitățile românești din jurul granițelor și din diaspora; secretar al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române (din 1994); responsabil cu probleme de învățământ teologic universitar și preuniversitar, de predare a religiei în școală și cu schimbul de burse cu străinătatea;
- coordonator al Sectorului Patriarhal „Biserica și Societatea”, cu cele patru birouri subordonate: Biroul de Presă și Comunicații, Biroul de Asistență Socială, Biroul de asistență religioasă în unitățile bugetare și Biroul de misiune, cultură și tineret; responsabil cu Editura și Tipografia Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române (până în 1994); reprezentant al Preafericitului Părinte Patriarh Teoctist pentru coordonarea activității Facultății de Teologie „Justinian Patriarhul” a Universității din București (1997-2000);
- coordonator al Biroului de Pelerinaj al Patriarhiei Române (1999-2000); delegat pentru diferite activități misionare în cadrul Arhiepiscopiei Bucureștilor: slujbe arhierești, sfințiri și resfințiri de biserici, coordonarea de întruniri preoțești la protopopiate etc; membru în Comitetul Central al Conferinței Bisericilor Europene din Geneva (1992-1997); coordonator al Sectorului pentru opera de caritate „Diaconia” al Patriarhiei Române; președinte al Asociației „Diaconia”; președinte al Așezământului bisericesc medico-farmaceutic „Vasiliada”.
A ocupat această funcție până în anul 2000, când a fost ales Arhiepiscop al Craiovei și Mitropolit al Olteniei. La 4 martie 2008, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a ales pe Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan al Olteniei în demnitatea de Mitropolit al Moldovei și Bucovinei. În data de 8 iunie 2008 a fost întronizat Arhiepiscop al Iașilor și Mitropolit al Moldovei și Bucovinei.
Vedeți CV-ul complet pe site-ul oficial al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, mmb.ro: Înaltpreasfințitul Părinte Teofan - date biografice
Rugăm pe Bunul Dumnezeu să dăruiască IPS Părinte Mitropolit Teofan păstorire rodnică și îndelungată în lucrarea necontenită a propovăduirii cuvântului lui Dumnezeu.
Întru mulți ani cu sănătate și pază de la Domnul, Înaltpreasfinția Voastră!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

AVEM CONFIRMAREA: DECAPITAREA REGIMULUI CIOLACU-IOHANNIS-BOLOJAN prin anularea vizelor SUA este făcută de ADMINISTRAȚIA TRUMP ca PEDEAPSĂ pentru ANULAREA ALEGERII lui CĂLIN GEORGESCU - Înalt Oficial de la Casa Albă

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"
Recomandările noastre

MARTORII LUI NICUȘOROS. Intelectualii lui Băsescu Petrov rup lesa pentru candidatul mînă-moartă, Nicușor Dan. Editoriale de Cornel Nistorescu

Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

AVEM CONFIRMAREA: DECAPITAREA REGIMULUI CIOLACU-IOHANNIS-BOLOJAN prin anularea vizelor SUA este făcută de ADMINISTRAȚIA TRUMP ca PEDEAPSĂ pentru ANULAREA ALEGERII lui CĂLIN GEORGESCU - Înalt Oficial de la Casa Albă

Întrebarea ActiveNews pentru sesiunea LIVE a liderului AUR, George Simion, întreruptă de Facebook - VIDEO: România Mare în vechile hotare! După modelul reunificării Germaniei
Secțiuni: Biserica Cultură Prima pagină Știri
Persoane: ÎPS Teofan
Subiecte: Aniversare
Organizații: Biserica Ortodoxă Română Mitropolia Moldovei și Bucovinei
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)