ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


 

„Plângem de durerea mamelor fără prunci și a pruncilor fără mame, de prigoana împotriva Bisericii, motivată politic, de sărăcia și suferința celor peste care trece moartea. ”
 
MÂNTUITORUL HRISTOS – ÎMPĂRATUL PĂCII
PASTORALĂ PENTRU ÎNVIEREA DOMNULUI
 
Iubitului cler, cuvioșilor părinți călugări și monahii, binecredincioșilor creștini din cuprinsul Arhiepiscopiei Tomisului, har, milă și pace de la Hristos cel înviat, iar de la noi arhierească binecuvântare.

Iubiți credincioși,

Hristos a înviat!

În acestă noapte de mântuire, în care cerurile și pământul dănțuiesc în Lumina cea pururea fiitoare a lui Hristos cel înviat din morți, universul întreg cântă: Hristos a înviat!

Într-adevăr, toată firea cea creată de Dumnezeu dintru început și-a găsit împlinirea în Învierea din morți a Mântuitorului nostru. Primele cuvinte ale lui Dumnezeu la creația lumii, izvorâte din Cuvântul Lui cel mai inainte de veci, adică din Fiul Său cel Unul Născut, au fost: „Să fie Lumină”. Și așa au luat naștere și ființă sorii, planetele, galaxiile, în lumina materiei care arde și se mistuie în iubirea cea infinită a lui Dumnezeu. Cuvintele „Să fie Lumină”, rostite de Dumnezeu în prima zi a creației, s-au împlinit în această noapte sfântă: „Acum toate s-au umplut de lumină, și cerul, și pământul, și cele de desubt” cântă Canonul cel Mare al Învierii scris de Duhul Sfânt în mintea marelui Sfânt Ioan Damaschin.

Așadar, creația lumii a fost făcută cu scopul suprem, ca din ea să învieze Dumnezeu Cuvântul, Logosul etern, care a devenit Om materialnic, cu suflet nemuritor și cu trup, unindu-Și Dumnezeirea cu umanitatea pe care a luat-o din Trupul cel pururea feciorelnic al Fecioarei Maria.

Universul întreg a așteptat, din zorii creației, acel moment când va deveni Pântece izvorâtor de Dumnezeu și Mormânt preacurat din care va învia Dumnezeu. Viața însăși a plantelor, a animalelor, și viața unică plină de har și de libertate a omului, au fost zidite pentru ca Viața cea veșnică, Dumnezeu Cuvântul, să se unească cu ea, în Persoana Fiului Întrupat. Și astfel, umanitatea însăși se umple pentru totdeauna de slava Dumnezeirii cu care s-a unit în Hristos.

Cu aleasă bucurie vă încredințăm de cea mai mare veste bună a istoriei și a veșniciei. Domnul nostru Iisus Hristos, Dumnezeu adevărat și Om adevărat, a înviat din morți, după ce a murit pe Cruce pentru păcatele întregii lumi. Acest adevăr mântuitor este temelia istoriei Bisericii, viața umanității mântuite, culmea biruințelor noastre asupra morții. Și aceasta pentru că prin Învierea din morți a Domnului, moartea a fost omorâtă, abisul de sens în care viețuiam s-a destrămat, iadul s-a zdrobit de lumina care a izvorât din Cel înviat, păcatul a fost șters pentru totdeauna, iar diavolul, vrăjmașul umanității dintru început, a fost pus pe fugă. Este cu neputință să punem în cuvinte importanța și valoarea acestei sărbători, în care oemnirea a primit valoarea veșniciei, viața fiecăruia dintre noi a devenit fără de sfârșit iar moartea nu mai este decât un prag, o despărțire vremelnică a sufletului de trup și o îmbrățișare fără de sfârșit cu Hristos cel înviat, pentru cei ce cred și viețuiesc după voia și poruncile Lui.

Învierea lui Hristos are importanță depotrivă istorică și eshatologică.

Importanța istorică a Învierii este aceea că întreaga lume, umanitatea însăși a primit vestea, că moartea nu mai omoară, nu mai distruge omul, nu mai sfărâmă vieți și iubiri și idealuri. Prin moartea lui Hristos, El a intrat adânc în sânul morții și a zdrobit-o, umplând iadul de lumina dumnezeirii și eliberând pe toți cei ținuți acolo pe nedrept. „Porțile iadului s-au sfârâmat”, cântă Canonul Învierii în aceasta noapte luminoasă. Asta înseamnă că nimeni nu mai poate fi ținut în iad, Hristos împărățind peste cei de jos. Drepții Vechiului Testament, proorocii, patriarhii vechi, împărații, sărmanii, toți au fost scoși afară din iad, și au primit cu dreptate răsplătirea vieții prin jertfa Domnului. Diavolul nu mai are nicio putere asupra omului care iubește pe Dumnezeu. Nu mai poate prăvăli în iad pe oamenii, pentru care Hristos a pătimit. El zdrobește porțile iadului și aduce sufletele celor drepți în rai, împreună cu El.

Cultura umanității, literatura, artele, muzica, știința însăși, toate au primit această certitudine a Învierii, și a faptului că oamenii nu mai mor. Doar trupul moare, se transformă în pământul din care s-a plămădit în pântecele maicii fiecăruia. Sufletul nemuritor însă se desparte de trup, este judecat vremelnic la Judecata particulară și dacă viața omului a fost plină de Dumnezeu, tot așa va fi, și de mii de ori mai mult, și viața lui veșnică. Raiul s-a deschis prin Înviere. Oamenii buni, iubitori de Adevăr, adică de Dumnezeu, merg în rai și stau în Liturghia veșnică, cu drepții, cu patriarhii, cu proorocii, cu apostolii, cu mucenicii, cu cei cuvioși, cu doctorii fără de arginți, cu mărturisitorii lui Hristos.

Aceasta este cea mai mare valoare a universului: puterea omului iubitor de Dumnezeu, de a împărăți împreună cu Împăratul veacurilor, Cel răstignit și înviat din morți, în Împărăția Lui.

De aceea vă adresez cuvânt de binecuvântare, de vestire a Învierii, de bucurie, de felicitare și de chemare la viața în Hristos. E atât de firesc să viețuim veșnic împreună cu Hristos cel înviat. Noi, încă din această viață, prin Sf. Liturghie, ne umplem de Lumina Învierii lui Hristos. Este atât de necesar să Îl îmbrățișăm pe Dumnezeu cu toată ființa noastră și să nu ne mai despărțim de El niciodată.

Fraților iubiți,

Învierea Domnului este izvorul învierii fiecăruia dintre noi. Noi nu am fost zidiți de Dumnezeu doar pentru a consuma roadele pământului și animalele câmpului. Noi n-am fost înzestrați de Dumnezeu cu rațiune, doar pentru a stăpâni pământul și de a ne hrăni din el. Noi am fost creați pentru veșnicie. Noi am fost făcuți pentru a deveni încă din această viață Potire în care să încapă Sângele lui Dumnezeu Cuvântul. Noi suntem aici pentru a moșteni veacurile cele veșnice ale fericirii infinite, în sânul Preasfintei Treimi. Noi suntem copiii lui Dumnezeu. În taina pântecelui mamelor noastre, Dumnezeu a suflat har și lumină, rațiune și simțire, libertate și voință, profunzime a privirii la cele înalte și suflet veșnic.

Pătimirile, răstignirea pe Cruce și moartea Lui, au fost poarta prin care a izvorât Învierea lui din morți, care ne dăruiește nouă lumina cea veșnică și puterea de a nu mai muri niciodată. În Sângele lui Dumnezeu vărsat pe Cruce pentru noi s-a scris pentru totdeauna nemurirea noastră, a celor care Îl iubim și ne împărtășim cu El în Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. Pe Crucea lui Hristos sunt și numele noastre, ale fiecaruia dintre noi, căci El pentru noi a murit iubindu-ne până la sfârșit cu un dor vrednic de Însuși Dumnezeu.

Moartea lui Hristos nu poate să ne lase nepăsători. Suntem păcătoși și mereu cădem în neputințe și răutăți, mereu îl trădăm pe Hristos în îndreptățirile noastre pământești. Însă trebuie o dată pentru totdeauna să înțelegem și să simțim iubirea Lui cea fără de hotar pentru noi, puterea Lui de a ne smulge din moartea de fiecare zi a despărțirii de cer, bucuria Lui de a ne îmbrățișa strîns în brațele Sale întinse pe Cruce pentru noi.

Învierea lui Hristos trebuie să ne umple pe noi de puterea Lui, pentru ca și noi să înviem din moartea păcatului și a răutății. Trebuie să ne smulgem din iadul pe care cu sârg l-am construit prin egoism, plăcere și putere. Trebuie să ne lăsăm în brațele lui Dumnezeu și să ne schimbăm viața. De asta a murit și a înviat Hristos, pentru ca și noi să murim păcatului și să înviem împreună cu El.

Iubiți fii întru Hristos,

Suntem îndurerați de negurile morții care au cuprins pământul. Ne doare inima de miile de morți și de răniți din pricina războiului, acest iad instaurat de oamenii fără de Dumnezeu. Plângem de durerea mamelor fără prunci și a pruncilor fără mame, de prigoana împotriva Bisericii, motivată politic, de sărăcia și suferința celor peste care trece moartea.

Ne rugăm în fiecare zi pentru pacea lumii și pentru ca imperiile fără de Dumnezeu să stingă focul iadului și ambițiile aducătoare de moarte. Dumnezeul nostru este Împăratul păcii, iar credința creștină este religia păcii și a iubirii răstignite și a învierii. Oamenii care se închină Preasfintei Treimi nu trebuie să urască, să lovească și să ucidă sub niciun motiv, afară de acela de a-și apăra neamul. Hristos ne-a învățat să întoarcem și celălalt obraz către cel care ne prigonește și să răbdăm suferința și durerea cum au făcut milioanele de mucenici ai istoriei, mărturisitorii, martirii temnițelor comuniste și toți cei care L-au iubit pe Dumnezeu.

Suntem datori să ne rugăm fierbinte, cu lacrimi, ca Hristos în grădina Ghetsimani, pentru frații noștri cei aflați în război, pentru ca Hristos, Domnul Păcii, Părintele veacului ce va să fie, să sfărâme gândurile de războaie și violența ucigașă a oamenilor. În ziua de azi, țările pot fi stăpânite prin seducție și economie, nu prin ucidere și distrugere. Putem să trăim toți pe pământul acesta lăsat de Dumnezeu, pe care El a pășit, a sângerat, a murit și a înviat pentru noi. Avem toți loc pe pământ. De ce să ne ucidem și să moștenim moartea cea veșnică?

Dacă toți creștinii de pretutindeni ar pleca genunchii și s-ar ruga cu lacrimi, așa cum s-au rugat și s-au pocăit ninivitenii care au primit proorocia că vor fi rași de pe fața pământului în 40 de zile, Dumnezeu ar șterge toată această urgie a morții și s-ar milostivi de prunci, de mame, de bătrâni și de toți oamenii nevinovați care mor în acest tăvălug al iadului. Dacă am cultiva milostenia, iubirea, iertarea, așa cum Hristos ne-a învățat, Dumnezeu ar aduce pacea peste hotarele noastre și bucuria înțelegerii între oameni.

De aceea vă chem să întăriți rugăciunea, smerenia, postul și milostenia, pentru ca Dumnezeu să așeze pacea în inimile lipsite de dragoste și pline de ură.

Iubiți credincioși,

Dobrogea, acest ținut mirific înconjurat de ape, ca raiul cel dintru început, a fost întotdeauna ținutul frățietății și al înțelegerii, deși și pe aici au trecut mereu hoardele sălbatice ale istoriei. Însă pe acest pământ plin de martiri creștini din vechime, toți oamenii s-au înțeles și s-au iubit, chiar dacă înțelegeau și credeau diferit. Oriunde dai cu sapa pe pământul Dobrogei, dai de biserici, de ruine, de vase, de urme ale civilizației daco-romane și ale neamurilor care au venit aici ca într-un rai. Români, turci, tătari, bulgari, greci, italieni, ruși, toți au găsit aici un petec de pământ și o geană de mare în care să-și ducă traiul lăsat de Dumnezeu.

Suntem binecuvântați cu rugăciunile milioanelor de sfinți care au rodit pe pământul acesta, de la mucenicii jertfiți de împărații păgâni, la ierarhi și credincioși, teologi și soldați, oameni ai locului și coloniști, de-a lungul istoriei. Un lucru l-au avut în comun. Imediat ce s-au așezat aici, au înălțat Biserici lui Dumnezeu. Să urmăm și noi acestor strămoși ai noștri și să îl primim pe Hristos, așa cum L-au primit daco-romanii pe Hristos, vestit de marele Apostol întâi chemat Andrei, creștinătorul românilor.

Să accentuăm rugăciunea și milostenia, să păstrăm credința neștirbită de inovații sau de curente moderniste, să păzim ființa morală a poporului curată, educându-ne pruncii și tinerii în feciorie, fidelitate, credință, cumințenie, bun simț, dreptate și cuviință. Să umplem Bisericile în duminici și sărbători și să ne umplem sufletele de Hristos, prin Taina Sfintei Împărtășanii. Fără curățenia generală a sufletului în Spovedanie, ne umplem de povara păcatelor neiertate și ne cufundăm în noroiul necunoștinței. Fără Hristos din Sfânta Împărtășanie, viața noastră e un lemn dus de valurile învolburate ale vieții și își pierde bucuria, sfințenia și odihna. Fără Biserică, societatea devine o turmă de roboți ai plăcerii și puterii, fără minunea Învierii care se petrece în fiecare suflet care Îl descoperă și Îl iubește pe Dumnezeu.

Iubiți frați,

Vă încredințez de fidelitatea mea în rugăciune, de iubirea mea de părinte și de stăruința mea în slujirea lui Hristos și a voastră. Vă port în rugăciune la Altarul creștinării neamului românesc și la sutele de altare pe care slujesc mereu în smerenia iubirii lui Hristos. Vă simt durerile și bucuriile ca ale mele și mă minunez de credința și de curăția poporul român. Văd cum ați rezistat în istorie, peste miile de dureri, prin credință, smerenie și rugăciune. Vom rezista și de acum încolo tot prin acestea. Vom primi tot ceea ce Dumnezeu a hotărât pentru mântuirea noastră. În această noapte de bucurie și de nemurire, Vă încredințez lui Dumnezeu și vă rog să vă rugați și pentru smerenia mea, că multă e povara durerilor unei eparhii.

Al vostru rugător în fața lui Dumnezeu cel în Treime slăvit și ierarh al Bisericii lui Hristos,

† Teodosie

Arhiepiscopul Tomisului