Nașterea Domnului – frângerea istoriei

† Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului

Iubitului cler, alesului cin monahal, drept măritorilor creștini din Arhiepiscopia Tomisului,

Har, milă și pace de la Hristos, Cel născut în Betleem, iar de la noi arhierească binecuvântare

Iubiți fii duhovnicești,

„Hristos Se naște, slăviți-L. Hristos din ceruri, întâmpinați-L. Hristos pe pământ, înălțați-vă. Cântați Domnului tot pământul. Și cu veselie, lăudați-L popoare, că S-a preamărit”.

Iată bucuria cea mai mare din univers s-a revărsat și în această noapte de mântuire. Dumnezeu Cuvântul cel născut din Tatăl mai înainte de veci, S-a născut pe pământ, din Fecioara Maria, a luat firea omenească și a unit-o cu firea lui dumnezeiască pentru totdeauna. A devenit unul dintre noi. A luat chip de om și neputințele noastre asupra Lui, și le-a vindecat. A luat trup din Fecioara sfântă, și ne-a dăruit nemurirea. S-a făcut Prunc la sânul Preacuratei pentru a ne înveșnici pe noi, neamul omenesc cel căzut.

Nașterea Domnului este cea mai mare veste bună a istoriei, refacerea deplină a firii umane prin unirea cu Dumnezeirea, apogeul ființei create și anticiparea veșniciei în sânul vremelniciei universului creat. E străfulgerarea de iubire infinită a Celui infinit care a venit la noi, chipul nostru luând. E strălucirea cea mai mare din toate vremurile și Lumina cea mai covârșitoare decât toate galaxiile. Dumnezeu, Creatorul cerului și al pământului, vine pentru oameni, ca Om și ne învață calea spre îndumnezeirea  firii noastre.

Este cu neputință a grăi sau a înțelege această Taină mai presus de fire. „Cum Cel preaînalt S-a pogorât în pântecele Fecioarei, făcându-Se Om? Înfricoșatu-s-a tot auzul de nespusa lui Dumnezeu pogorâre”, glăsuiește o cântare din Paraclisul Maicii Domnului. Noi nu putem cuprinde în mintea noastră acest adânc infinit de iubire și de jertfelnicie. Și totuși ne cufundăm inima în rugăciune, pentru a pricepe o picătură din oceanul de înțelegere al Dumnezeirii, și prin aceasta pentru a moșteni viața veșnică: „Și aceasta este viața veșnică: să te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat și pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis” (Ioan 17, 3).

Nașterea lui Dumnezeu din sânul pururea fecioresc al preacuratei Maici este planul din veșnicie al Preasfintei Treimi, este proiectul de desăvârșire a universului creat prin unirea Celui necreat cu omul, este gândul de taină al Sfintei Treimi. E desfășurarea cerească a planului lui Dumnezeu, îndrăgostit pentru veșnicie de om. Dumnezeu vine la noi în smerenie ca să sufere în locul nostru, ca să pătrundă în iadul pe care cu sârg l-am strâns în inimile cătrănite și să ne smulgă din abisul iluziilor care duc la moarte și la iad și să învieze din morți împreună cu noi.

Putem spune cu adevărat că nașterea lui Dumnezeu în lume este frângerea istoriei și pregătirea ei pentru Împărăția lui Dumnezeu. E poarta timpului spre veșnicie și a spațiului spre nemărginire, e ușa de taină a intrării creaturilor în lumina Celui necreat și pridvorul cel ales al unirii noastre pentru veșnicie cu Dumnezeu.

Căci Întruparea Fiului lui Dumnezeu e izbăvirea de ignoranță, de păcat, de iluzie și de moarte. De ignoranță, pentru că Hristos dăruiește umanității înțelepciunea Evangheliei, puterea de a pătrunde în inima ființei prin unirea cu Dumnezeu. De păcat, pentru că Pruncul Dumnezeu ne iartă păcatele prin Crucea pentru care a venit în lume. De iluzie, pentru că ne dezvăluie zădărnicia materiei, a averii, a puterii și a plăcerii pe pământ, învățându-ne să ne ridicăm la viața în Duhul Sfânt, la agonisirea bunătății, la smerenia întemeietoare de viață și la asceza curățitoare de trup și de suflet.

Iubiți fii duhovnicești,

Putem să vedem ce a adus Nașterea Domnului Dumnezeu în istorie și în lume. Înainte de Hristos, era o umanitate obsedată de materie, împietrită în durerea morții, îndreptată la rău prin cădere continuă, ferventă în autodistrugere, o umanitate vrednică de plâns, o uriașă perpetuare a morții și a urii, o sălbăticie a războaielor nesfârșite, o crimă neîncetată în inima fraților, o frică perpetuă de voracitatea semenilor, o alunecare continuă în iadul cel mai de jos.

Întruparea Domnului a omorât frica. Oamenii violenți, sălbatici, de un sadism care îi înfricoșa până și pe diavoli, au fost chemați la bâlândețe, la bunătate, la iubire. Hristos a adus pacea în inimă. A refuzat răzbunarea și ura, a sfărâmat legile talionului care perpetuau uciderea la nesfârșit, a zdrobit imbecilitatea răutății gratuite sau pretins datorate.

Întruparea Fiului Părintelui ceresc pregătește omorârea morții. Umanitatea terorizată de spectrul morții și de bezna iadului, a primit vestea că viața veșnică există, că raiul se deschide, că Dumnezeu se unește cu noi pentru veșnicie, că putem fi cu el o eternitate. Marele sarcofag al umanității, pământul, devine peșteră a lui Dumnezeu, iesle izvorâtoare de lumină și mormânt preacurat din care înviază Hristos.

Întruparea Domnului a risipit iluzia. Peste tot oglinzi întunecate ale ființei, magie demonică, obsesie după putere, imperii pline de putreziciunea dominației prin durere, societăți ale poverilor absurde, ale raptului și ale corupției. Religiile dinainte de Hristos erau năpădite de demonii patimilor pregătitoare de iad. Se adora desfrânarea, uciderea, furtul, violul, crima. Oamenii erau pierduți în abisul de moarte al păcatului legiferat. Nașterea Domnului ne învață puterea libertății, mireasma adevărului, forța iubirii care destramă moartea și aduce învierea.

Întruparea Domnului a omorât domnia plăcerii. Într-o lume cutremurată de durerea orgiastică a plăcerii fără sens, Hristos vine și ne învață puterea fecioriei, finețea înmiresmată a fidelității, valoarea familiei monogame, înflorirea umanității prin prunci, asceza ca poartă a vederii de Dumnezeu: „Fericiți cei curați cu inima, că aceia, vor vedea pe Dumnezeu”.

Întruparea Domnului a omorât împărăția brutalității. Într-o lume a barbariei genetice, a sălbăticiei legilor inspirate de diavol, a violenței fără sens, Hristos vine ca un Prunc, infinit de gingaș. Dumnezeul cerurilor în brațele unei Fecioare ne învață să iubim, să fim blânzi și smeriți, să dăruim iubire și să mângâiem. Ne învață că Dumnezeu e Împăratul Prunc, infinit de puternic în iubirea lui rănită de nimicnicia noastră.

Iubiții mei,

Nașterea Domnului Hristos trebuie să ne deschidă mintea și inima. Să ne facă să înțelegem sensul adevărat al vieții noastre, de ce am venit noi pe acest pământ. Să ne risipească legea morții din noi și să ne dăruiască puterea lui Hristos de a face binele și de a trăi veșnic.

Crăciunul nu e doar un ospăț de bunătăți, ci mai ales Marele Ospăț al Liturghiei, împărtășirea noastră cu Hristos cel euharistic, unirea noastră cu Dumnezeu prin Sfânta Împărtășanie. Nu e doar lumini și străluciri pământești, ci mai ales lumina lui Hristos în inimă, care luminează tuturor. Nu e doar întâlnirea cu cei dragi în jurul mesei, ci întâlnirea de Taină cu Pruncul Dumnezeu care dorește să se nască în inima fiecăruia dintre noi.  Nu e doar revederea cu părinții sau copiii, ci e întâlnirea în Liturghie cu sutele de strămoși ai noștri care zac în morminte cu trupul, iar sufletele lor așteaptă rugăciunea și milostenia noastră. Nu e doar serbare și petrecere, ci mai ales e Sărbătoarea inimii pline de Dumnezeu, de iubire și de adevăr.

Mulțumim lui Dumnezeu că ne-a izbăvit de frica morții și de restricțiile exagerate și isterice ale anilor trecuți. La teroarea virușilor, noi creștinii, am răspuns cu bucuria Liturghiei. La amenințarea morții, noi am intensificat iubirea. La amenzile absurde, noi am pus genunchii la rugăciune. La durerea uriașă a batrânilor singuri și speriați, am înmulțit rugăciunile. Nu putem uita, și ochii noștri sunt încă plini de lacrimi, de oroarea îngropării celor dragi ai noștri în saci negri, fără rugăciunea și fără îmbrățișarea, pe care le facem de două mii de ani. Nu putem uita groaza celor morți de boală, de incendiile din spitale, de lipsă de medici și de medicamente, de interdicțiile absurde. Suntem cutremurați cum am putut pierde libertatea prin frică. Dar Dumnezeiasca Liturghie a sfărâmat ororile celui viclean și ale slugilor lui.

Acum suntem amenințați cu durerea fără de leac a războiului. E decăderea supremă a umanității, care l-a dat afară pe Dumnezeu din inimă și din lume. Războiul e iadul instaurat pe pământ. Ne rugăm la Dumnezeu, Pruncul cel infinit de blând, să risipească gândurile de război ale stăpânilor vremelnici ai acestei lumi, să fulgere peste cei înverșunați în gânduri de ură și de răzbunare. Să aducă pacea cea sfântă peste pământ: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire”.

Frați creștini,

România, „grădina Maicii Domnului”, și în special Dobrogea, vatra creștinării românilor, albia de taină a Botezului acestui neam, izvorul sfințeniei românești adus nouă de Sfinții Apostoli Andrei și Filip, trebuie să intensifice rugăciunea și să practice virtutea creștină. Suntem toți chemați să continuăm, după puterile noastre unite cu puterea lui Dumnezeu, misiunea sfântă de a aduce la mântuire oamenii. Într-un pământ sfânt, al Dobrogei, care geme de sfinți martiri, de teologi, de episcopi, de creștini adevărați de două milenii, trebuie să sfințim și noi pământul pe care călcăm prin bunătate, milostenie, post și rugăciune.

Acum o mie cinci sute de ani, aici, în Mitropolia Tomisului și în cele 14 episcopii care țineau de ea, se dădea ora teologiei europene, prin marele sfânt român Dionisie cel Smerit care a întemeiat calculul timpului după Nașterea lui Hristos. Aici era leagănul teologiei ascetice prin marele sfânt român Ioan Casian, care a întemeiat apoi monahismul în occident. Basilicile noastre erau pline de oameni care astăzi se roagă pentru noi din raiul slavei lui Dumnezeu. Să umplem și noi Bisericile și inimile de iubire, de pace, de adevăr și de dreptate.

Vă încredințez de iubirea mea necontenită pentru fiecare dintre frățiile voastre. Vă pomenesc cu lacrimi la fiecare Dumnezeiască Liturghie, căci sunt al vostru și sunteți în inima mea. Mă doare cumplit durerea celor bolnavi și singuri, a celor orfani și pierduți, a celor sărmani, și îndemn mereu preoții și credincioșii la milostenie, la filantropie și la ajutorarea aproapelui. Mă bucur de credința vie a eparhiei noastre și de mulțimea de biserici, de mănăstiri, de preoți, de călugări, de creștini râvnitori, dar mai avem multe de împlinit.

Întru slava Preasfintei Treimi, în lumina Pruncului Dumnezeu născut în Betleem și în inimile noastre, vă încredințez iubirii lui Dumnezeu și vă urez un Crăciun plin de lumină, de pace și de binecuvântare.

Al vostru părinte duhovnicesc și rugător în fața Tronului Preacuratului Dumnezeu,

† Teodosie

Arhiepiscopul Tomisului