IPS Teodosie a predicat la Mănăstirea Pantocrator alături de Sfintele Daruri ale Magilor aduse Pruncului Iisus Hristos - VIDEO: Concert Tronos și Madrigal

IPS Teodosie a predicat a doua zi a sărbătorii Nașterii Domnului la Mănăstirea Pantocrator din Teleorman, unde se află sfintele Daruri ale Magilor, aduse pentru prima oară în România de la Sfântul Munte Athos.
Darurile Magilor au ajuns vineri, 22 decembrie 2023, la mănăstirea teleormăneană ctitorită de filantropul George Becali, unde credincioșii le pot aduce cinstire până în 28 decembrie 2023. VIDEO după FOTO de Mănăstirea Pantocrator:

Un sobor de ierarhi a oficiat marți Sfânta Liturghie în Biserica Mănăstirii Pantocrator, din Drăgănești-Vlașca, sub protia Înaltpreasfințitului Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului. Din soborul slujitor a făcut parte și delegația care a adus din Sfântul Munte Athos, de la Mănăstirea „Sfântul Pavel”, darurile pe care magii le-au oferit Mântuitorului la nașterea Sa.
În cuvântul de învățătură, Înaltpresfințitul Părinte Teodosie a vorbit despre importanța și semnificația acestor daruri, transmite Trinitas TV - VIDEO:
Sâmbătă, Grupul psaltic Tronos al Catedralei Patriarhale și Corul Național de Cameră Madrigal – Marin Constantin au susținut un impresionant concert de colinde în biserica mare a Mănăstirii Pantocrator din Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. VIDEO:
Urmăriți și Mesajul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, la Nașterea Domnului, anul mântuirii 2023:
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Olandezii ne-au furat și muzica lui Ciprian Porumbescu nu numai Coiful Dacic. Maria Toacă: ”Pe-al nostru steag e scris Unire” se cântă în Olanda sub numele de Imnul Maastricht, cu ”autor” olandez. Ceva lipsit de valoare nu vor fura străinii de la români

IRANUL RADE ISRAELUL. ACTUALIZARE: SUA au sprijinit Israelul în contracararea Iranului

Piața Unirii demolată de Băluță cu tot cu cele mai întinse fântâni arteziene din lume în baza unei MINCIUNI COLOSALE! Afacerea frauduloasă costă bucureștenii 5 ani de coșmar și 200 de milioane de Euro. DOVADA FOTO

Mesajul DISPERAT al șefei serviciilor secrete americane: “Suntem mai aproape ca oricând de Nimicirea Nucleară!”

Tucker Carlson, atac devastator la Trump: "E complice! - America este în mare pericol! – Poate urma un război total!"

A bubuit Orientul Mijlociu: Israelul a lovit facilitățile nucleare iraniene. Cel puțin 20 de oficiali de rang înalt au fost uciși. Forțele armate iraniene: ”Nu vom avea limite în răspunsul față de Israel. Au încălcat toate liniile roșii”
Recomandările noastre

16 iunie: 12 ani de la trecerea la Domnul a sfântului Părinte Justin Pârvu de la Mănăstirea Petru Vodă. ”Vor veni vremuri în care numai cei ce vor simți harul lui Dumnezeu vor putea distinge binele de rău. Cu mintea omenească va fi cu neputință de ales”

CRONOCIDUL: Cea mai sinistră crimă împotriva umanității – Se dedică domnului Silviu Vexler
Secțiuni: Biserica Cultură Eveniment Prima pagină Știri
Persoane: George Becali IPS Teodosie
Locații: Ierusalim Muntele Athos Teleorman
Subiecte: Darurile Magilor Nașterea Domnului
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)