IPS Teodosie a sărbătorit Ziua Constanței prin participarea la Sfânta Liturghie și la un concert tradițional dedicat Sfinților Împărați Constantin și Elena, ocrotitorii spirituali ai orașului

Ziua Constanței a fost marcată astăzi, cu ocazia sărbătorii Sfinților Împărați Constantin și Elena. Cu această ocazie, IPS Teodosie a oficiat Sfânta Liturghie la biserica „Sf. Împărați Constantin și Elena I” din Constanța, lăcaș de cult care își cinstește ocrotitorii spirituali.
De la ora 17.30, Înaltul a participat la tradiționalul concert dedicat Sfinților Împărați Constantin și Elena, ocrotitorii spirituali ai orașului Constanța, care a avut loc pe scena Casei de Cultură. Au concertat Corala bărbătească „Armonia” și Grupul psaltic „Sf. Vasile cel Mare” ale Arhiepiscopiei Tomisului.
Sf. Împărați Constantin și Elena sunt și ocrotitorii spirituali ai municipiului Constanța. În secolul IV, vechea denumire greacă Tomis a fost schimbată în Constantiana. Prima sărbătorire a Zilei Constanței a fost în anul 2002, fiind statornicită prin HCL 116/28.03.2002, privind instituirea cu caracter permanent a Zilei Municipiului Constanța în data de 21 mai, de Sfinții Constantin și Elena.
Pe 19 mai, IPS Teodosie a transmis un mesaj și un îndemn pentru eventualele momente de restriște care vor urma:
”Să fim și noi pregătiți în orice clipă, că nu știm ce vremuri vor veni. Dar să nu ne înspăimântăm. Dacă vin vremuri grele, însemnează că sunt vremuri în care să-L mărturisim pe Hristos, că mai ușor ne mântuim în vremurile de răstriște… Noi să rămânem cu Dumnezeu…
După ce a venit libertatea prin Sfântul Imparat Constamtin, cei mai mulți creștini nevoitori au luat calea pustiei ca să se nevoiască acolo. Să ne rugăm și noi Bunului Dumnezeu ca pilda Sfântului Ierarh Patrichie și a celor împreună cu dânșii, să ne fie și nouă o pildă de mărturisire a credinței și orice ar veni asupra noastră, noi să rămânem cu Dumnezeu, căci El ne va duce în Împărăția Sa cea Cerească, de care să avem parte cu toții. Amin.”
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

ALEGERILE ȘI PROFEȚIA TULBURĂTOARE DE LA ATHOS: Al 7-lea și cel mai cutremurător motiv pentru care nici un creștin nu poate vota cu Nicușor Dan

SISTEMUL L-A FĂCUT CÂȘTIGĂTOR PE NICUȘOR DAN. EPILOG: MACRON ȘI-A FELICITAT SUPUSUL. GEORGE SIMION RECUNOAȘTE VICTORIA CONTRACANDIDATULUI SOROȘIST

ActiveNews cere RELUAREA ALEGERILOR PREZIDENȚIALE. Surse: George Simion este adevăratul câștigător al Președinției! Ingerența serviciilor speciale ale Franței în procesul electoral din România impune ANULAREA ALEGERILOR. SUA au datoria să intervină

Bomba de la Washington: "Lovitura de stat silențioasă data de UE în România prin instalarea lui Nicușor Dan. Întrebări pe care nicio democrație serioasă nu-și poate permite să le ignore"

7 MOTIVE PENTRU CARE NICI UN CREȘTIN ORTODOX NU-L POATE VOTA PE NICUȘOR DAN. Campanie de mii de scrisori către preoții din diaspora a candidatului progresist, necăsătorit, ”spovedit” la Biserica Catolică, susținut de Cultul Evanghelic, pro-avort și LGBT

Bogdan Calehari: În Franța a intrat în vigoare programul EVARS. De luni, Franța a legalizat pedofilia!
Recomandările noastre
Secțiuni: Biserica Eveniment Prima pagină Știri
Persoane: IPS Teodosie
Locații: județul Constanța
Subiecte: Catedrala Arhiepiscopală din Constanța concert tradițional Sfinții Constantin și Elena Slujbă religioasă
Organizații: Arhiepiscopia Tomisului
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)