IPS Teodosie, apel la respectarea cultului răposaților de coronavirus, dar și a Învierii: E o lipsă de respect, demnitatea oamenilor continuă și după moarte! Nu se poate până la ora două, slujbele noastre trebuie ținute așa cum sunt ele întocmite

Referindu-se la o viitoare consultare între reprezentanții Bisericii și cei ai Guvernului, ce va avea loc marți 13 aprilie, privind derogarea de la restricțiile nocturne pentru facilitarea exercitării libertății religioase în noaptea de Înviere, ÎPS Teodosie a explicat că Liturghia Pascală nu poate fi terminată înainte de ora 2:00, după rânduială ea durând până spre dimineață. Ierarhul a subliniat că restricțiile orare nu au fundament științific, virusul netransmițându-se mai abitir pe timp de noapte decât ziua, când toată lumea e liberă să circule. Iată ce a declarat el într-o intervenție telefonică la Antena 3:
„Nu se poate până la ora 2:00, slujbele noastre sunt lungi, noi trebuie să le ținem așa cum sunt ele întocmite. Și nici nu înțelegem: orele în care virusul este mai puternic și în care este mai slab sunt niște absurdități pe care nu le putem înghiți. Sunt și acestea niște metode de înjosire, de sclavagism. Poporul este sclav unor ordine care nu au nici logică, nici utilitate. Care este utilitatea? Că se înghesuie oamenii în ore puține, în loc să vină mai pe rând? Nici o logică! Se contrazice orice logică. De aceea, trebuie să apelăm la toată opinia publică să intrăm într-o normalitate!”, a pledat ierarhul.
„Nu este nimeni mai mare decât Dumnezeu! Este slujba adusă lui Dumnezeu, vine Sfânta Lumină, noi sfidăm lumina care vine din cer? Ce-nsemnează asta? Nu se tem? Cine nu se teme va avea motive să se teamă de Dumnezeu, pentru că Dumnezeu nu Se lasă învins. Nu este nimeni deasupra lui Dumnezeu, chiar dacă unii se declară fără Dumnezeu, că nu vor ei să fie cu Dumnezeu! Dacă nu vor ei, Dumnezeu tot există și este realitatea cea mai puternică, cea mai obiectivă, realitatea care este cu adevărat la originea lumii, a noastră, a oamenilor, și coordonează viața și sfârșitul nostru și toate cele ce vor urma”, a mai adăugat ÎPS Teodosie.
Totodată, Arhiepiscopul Tomisului, a pus pe tapet o problemă reală cu care se confruntă familiile celor răpuși de noua boală molipsitoare: protocolul de înmormântare în cazul pacienților decedați cu COVID-19 ar trebui să respecte demnitatea umană și să țină cont de cinstea acordată răposaților în tradiția creștină. Rațiuni mai degrabă birocratice decât științifice au făcut ca morții cu coronavirus să fie închiși în saci de plastic și duși la groapă fără posibilitatea ca rudele și cunoscuții să participe la o ceremonie completă de înmormântare. Acest neajuns ar putea fi îndreptat cu discernământ, pentru a se ține cont de latura profund umană și comunitară a datoriei pe care o avem față de cei plecați dintre noi, a căror viață continuă și dincolo de planul existenței fizice.
ÎPS Teodosie: „Prea mult au fost înjosiți românii. Omul are demnitate și după ce moare”
„Este o totală lipsă de respect față de om, de demnitatea lui și mai ales, cei ce nu au credință parcă îi invidiază pe cei ce au credință. Acestea sunt reguli ale credinței și ale tradiției noastre. Nu trebuie să fie încălcate. Se cuvine, cât de urgent, să fie rezolvată această problemă. (...) Prea mult au fost înjosiți românii și nu li s-au aplicat regulile credinței lor, din aceste motive înguste, fără logică și fără orizont. Nu trebuie să se mai tolereze așa ceva. Omul are demnitate chiar și după ce a murit.
În legile organice există această prevedere ca oamenii să nu fie tratați sub nivelul celor necuvântătoare, cum au fost tratați până acum. Și mie mi s-au plâns creștinii! Trebuie să facem ordine în privința aceasta, să aducem oamenii la demnitatea lor! Demnitatea oamenilor continuă și după moarte, pentru că trupul este sortit Învierii, după credința noastră”, a declarat marți seară Arhiepiscopul Tomisului, la Antena3, citat de EVZ.ro.
ÎPS Teodosie: Nu ne batem joc de omul care moare ca să învieze!
„De aceea îl îmbrăcăm și în hainele cele bune pe cel care pleacă. Cei mai mulți îi îmbracă în haine noi sau în hainele pe care le-au pregătit cei ce pleacă din viața aceasta, că ei spun: iată cu ce să mă îmbrăcați! Trebuie să respectăm, avem o tradiție de 2.000 de ani, care nu trebuie călcată în picioare! Personal m-aș duce la d-l ministru (al Sănătății - n.r.) și i-aș spune, dar poate mă aude acum, și d-l prim-ministru și d-l președinte, toți trebuie să ia aminte că trebuie să ne respecte demnitatea noastră de români care suntem creștini. Nu putem să abandonăm o tradiție de 2.000 de ani, care este tradiția demnității, a libertății și a noastră, a oamenilor-chip-al-lui-Dumnezeu, cum ne-a lăsat Dumnezeu să fim!
Trebuie să vedem în cei ce ne cârmuiesc niște oameni care ne respectă, nu niște oameni care ne amendează, ne sfidează, ne dezbracă de demnitatea noastră și nu au respect și grijă de sufletele, de tradițiile și de istoria noastră”, a adăugat ierarhul care, de altfel, nu face decât ceea ce este dator un părinte duhovnicesc: să-și apere păstoriții, care s-au plâns de acest neajuns ce produce efecte în mod real.
ÎPS Teodosie: Am fost dezonorați prin aceste practici
„În sfârșit s-au gândit să propună această scrisoare ca să ne redobândim demnitatea și onoarea. Am fost dezonorați prin aceste practici. Omul trebuie respectat și după moarte.
Noi așteptăm Învierea. Noi trebuie să cinstim și trupul și sufletul. Mai ales sufletul, pentru că el aparține persoanei care l-a purtat și de aici nevoia de a învăța cum să ținem cultul morților. De aceea îngrijim mormintele, punem flori, vizităm mormintele, aducem lumânări.
Nu am înțeles de ce în stare de urgență a fost interzisă intrarea în cimitir. Ce ne făceau morții?! Toate lucrurile sunt pe dos. Nu știu ce minte a pus bazele unei măsuri lipsite de orice logică și orice înaltă deducție.
Nu găsesc nicio deducție sănătoasă în aceste măsuri înjositoare, care cu adevărat ne încalcă drepturile noastre. Cum să dărâmi un asemenea fundament, atât de solid?! Această boală este folosită drept pretext, și nu de medici. Medicii care ne spun niște lucruri ne spun dintr-un ordin. Mari specialiști se dezic de asemenea practici și sunt specialiști!”, a atras atenția Arhiepiscopul Tomisului.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Persoane: Florin Cîțu IPS Teodosie Klaus Iohannis Vlad Voiculescu
Locații: România
Organizații: Antena 3 Arhiepiscopia Tomisului Biserica Ortodoxă Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)