ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei, apel către români, înaintea Referendumului: Importanța acestei modificări constituționale e mai mare decât ceea ce pare la prima vedere. Este vorba despre lumea de mâine, despre societatea în care dorim să trăim

ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a lansat un nou îndemn către români să vină la Referendumul pentru Căsătorie din 7 octombrie, arătând că această mizele acestei consultări populare sunt mai importantă decât poate părea la prima vedere. Este vorba despre lumea de mâine, despre societatea în care dorim să trăim. Dacă vom fi întâmpinați cu injurii sau ofense, să nu răspundem răului cu rău”, spune Arhiepiscopul Iașilor în apelul său.
„Peste puțin timp vom fi chemați la referendum pentru modificarea unui articol din Constituție. Suntem chemați la vot pentru a schimba cuvintele «căsătoria între soți» cu formularea «căsătoria între un bărbat și o femeie». Importanța acestei modificări este mult mai mare decât ceea ce pare la prima vedere. Este vorba despre lumea de mâine, despre societatea în care dorim să trăim. Dorim o lume creștină sau o lume păgână? Dorim să fim membrii unei societăți fundamentate pe valorile Scripturii, ale cuvintelor lui Dumnezeu, Care nu se înșală niciodată, sau dorim să facem parte dintr-o societate așezată pe idei, concepții, ideologii care nu au nimic de-a face cu normalitatea, așa cum ne-au lăsat-o tatăl, mama și tradițiile noastre bune?„, spune ÎPS Teofan.
Arhiepiscopul Iașilor arată că,„ înainte de manifestarea noastră prin participarea la vot este necesară multă rugăciune, este necesar mult post pentru ca Dumnezeu să ne vină în ajutor. (...) În manifestarea noastră în această perioadă, suntem chemați să arătăm un duh de pace, de înțelegere, de iertare față de cei care au, poate, o altă concepție, o altă viziune, neabandonând, în același timp, mărturisirea integrală a adevărului în care credem. Dacă vom fi întâmpinați cu injurii sau ofense, să nu răspundem răului cu rău. Să avem, în același timp, în gând și în inimă, cuvântul Sfântului Apostol Petru care zice: «Dacă veți suferi pentru dreptatea voastră, fericiți veți fi. De aceea, nu vă temeți și nu vă tulburați.»(...)”
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Știri
Persoane: ÎPS Teofan
Locații: Iaşi
Organizații: Biserica Ortodoxă Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)