ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Cuvântul de învățătură al Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, rostit astăzi, 16 aprilie 2023, în cadrul Sfintei Liturghii din noaptea de Paști, săvârșită la Catedrala Mitropolitană din Iași (video) și Pastorala de Învierea Domnului:

În noaptea plină de lumină a Sfintelor Paști, suntem adunați în jurul bisericilor pentru a cunoaște, a trăi și a mărturisi adevărul că Hristos a înviat din morți, că a biruit moartea și ne-a deschis calea către viața cea veșnică.

Învierea lui Hristos este temelia credinței noastre, adevăr pe care se fundamentează întreaga noastră viață. Ea este evenimentul care a schimbat cursul istoriei umane, oferindu-i acesteia un nou început clădit pe veșnicia vieții, căci „din moarte la viață și de pe pământ la cer, Hristos-Dumnezeu ne-a trecut pe noi”1.

De aceea, sărbătoarea de astăzi aduce bucurie și dăruiește curaj.

În ziua Învierii, cele dintâi cuvinte pe care femeile de-mir-purtătoare și Sfinții Apostoli le aud sunt cuvinte dătătoare de multă nădejde: „Nu vă temeți!2Nu vă înspăimântați!”3, „Bucurați-vă!4, „Pace vouă!5. Aceste cuvinte, rostite de îngeri sau de Mântuitorul Însuși, sunt purtătoare de lumină și izvor de putere pentru oamenii de ieri și pentru cei de acum. Ele exprimă bucuria biruinței asupra celui din urmă vrăjmaș al nostru, care este moartea6, și, totodată, încredințarea că, prin Hristos și în Hristos, și noi ne putem ridica din iadul deznădejdii, din iadul sfâșietor al lipsei de sens, din iadul singurătății și al robiei de multe feluri, oricât de adânc și de întunecat ar fi acesta.

Drept-măritori creștini,

Învățătura Bisericii noastre mărturisește că Hristos, murind pe Cruce, a coborât cu sufletul Său unit cu dumnezeirea până la iad. A coborât acolo unde Adam și Eva și toți cei născuți dintr-înșii trăiau suferința cea amară a depărtării de Dumnezeu, fiind ținuți sub stăpânirea întunericului, a morții și a diavolului. A coborât la iad, pentru a-i smulge de acolo pe strămoșii noștri și pe toți cei care au voit să creadă în El. Astfel, „cale făcând oricărui trup spre învierea cea din morți”, „a dezlegat durerile morții”7 și a umplut totul de slava Sa. 

Conștiința liturgică a Bisericii a preluat acest adevăr și l-a transpus în cântările și imnele sale. La fiecare Sfântă Liturghie, preotul rostește: „În mormânt cu trupul, în iad cu sufletul, ca un Dumnezeu, în rai cu tâlharul și pe scaun împreună cu Tatăl și cu Duhul ai fost, Hristoase, pe toate umplându-le, Cela ce ești necuprins”. Cântările din perioada Sfintelor Paști zugrăvesc cu insistență bucuria că Hristos S-a coborât „întru cele mai de jos ale pământului”8 și „puterea iadului a zdrobit”9, că acum „prăznuim omorârea morții, sfărâmarea iadului și începătura altei vieți, veșnice”10.

Actul coborârii lui Hristos în străfundurile iadului este continuarea aceluiași act mântuitor al Întrupării și al scufundării în apele Iordanului. Este, de asemenea, prelungirea a ceea ce Domnul Hristos a trăit, cu intensitatea maximă a suferinței, în grădina Ghetsimani sau în momentul în care, pe Cruce, a strigat: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?”11.

Coborârea la iad a lui Hristos, ca manifestare a puterii Învierii Sale, mărturisește schimbarea profundă petrecută în existența omului, și anume un alt rost al morții: „Prin coborârea la iad, Domnul a dobândit cea mai de seamă biruință a Sa. El a desființat rânduiala existentă de la căderea lui Adam care făcea ca, după moarte, omul să rămână pe veci despărțit de Dumnezeu și supus duhurilor rele. În felul acesta s-a schimbat rostul morții, care a încetat a mai fi doar pedeapsă pentru păcat, devenind cale de unire cu Cel de Sus”12.

Iubiți fii și fiice din Biserica lui Hristos,

Mărturisirea adevărului că Hristos cel Înviat a biruit puterea morții și a iadului este de mare importanță pentru noi. De fapt, tot ce a împlinit Domnul Hristos are o legătură directă, personală, cu fiecare om. Sfântul Apostol Pavel spune că „Hristos a înviat din morți, fiind începătură (a învierii) celor adormiți”13. În același sens, mărturisim cât se poate de limpede în zilele de Paști cum Moartea și Învierea lui Hristos sunt în legătură nemijlocită cu viața, bucuriile și încercările noastre: „Ieri m-am îngropat împreună cu Tine, Hristoase; astăzi mă ridic împreună cu Tine, Cel ce ai înviat. Răstignitu-m-am ieri împreună cu Tine: Însuți împreună mă preamărește, Mântuitorule, întru Împărăția Ta”14. Așa cum, coborând la iad, Hristos a dezlegat din legăturile iadului pe cei aflați acolo, și astăzi, Același Hristos-Dumnezeu coboară până în cele mai adânci dureri și suferințe ale noastre, până la iadul din noi, propunându-ne ridicarea, învierea, izbăvirea din întuneric.

Pentru ca acest lucru să se împlinească, este necesar să conștientizăm că în noi există mult întuneric, multă moarte, mult iad. Mândria luciferică, dorința necruțătoare de a domina, sfâșierile lăuntrice, tragedia lipsei de sens și lumină în viață, chinul singurătății, al tristeții, al deznădejdii sau al plictiselii sunt tot atâtea forme de iad. În esență, iadul se arată în necredința în Dumnezeu, în depărtarea de El, în despărțirea de El. Realitatea iadului este starea de a nu fi în Dumnezeu: „Câtă vreme nu suntem în Dumnezeu suntem în iad”15, spune Părintele Rafail Noica. Iar un confrate al său, Părintele Zaharia Zaharou, conclude: „Nimic nu este mai tragic pentru om decât a trăi în această lume cu o inimă văduvită de orice însuflare și mângâiere dumnezeiască”16.

Noi știm că ne întâlnim cu Dumnezeu în Biserică, în Euharistie, în bucuria, în smerenia și în pacea inimii, în relația cu ceilalți. Mai este însă un loc unde ne putem întâlni cu Dumnezeu, și anume în iadul din noi. Și acolo Dumnezeu coboară pentru a ne arăta că ne iubește, ne iartă, ne mângâie. De acolo, de jos, din străfundurile atâtor stări de suferință, El dorește să ne ridice, să ne așeze pe calea bucuriei și a vieții celei nepieritoare. Cu o condiție, și anume să dorim și noi ridicarea, învierea, izbăvirea din moarte și din iad. Dacă omul face un mic semn că dorește să se ridice, Dumnezeu îl prinde temeinic de încheietura mâinii, ca pe Adam din icoana Învierii, și-l ridică la lumină. Dacă omul refuză colaborarea, Dumnezeu nu-i forțează libertatea. El așteaptă răbdător ca omul să-și revină, să-și reconsidere, în deplină libertate, poziția și să accepte luarea de mână și ridicarea.

Oricum, nu există scăpare decât în mila, puterea și harul lui Dumnezeu. „Izbăvirea ne vine din strigătul «Doamne, miluiește-mă»”. „În marele necaz, singura scăpare este Dumnezeu”. „Tu ești tăria mea, Doamne, Tu și Puterea mea, Tu Dumnezeul meu, Tu Bucuria mea”, rostim adesea la rugăciune.

De fapt, de-a lungul istoriei omenirii, scăparea sau soluția la crize adânci pe plan personal sau comunitar a fost Dumnezeu. Tot El este soluția și la situația în care ne aflăm. El este singura ieșire. Noi, oamenii, suntem chemați să acționăm cu mintea, cu brațul, cu rugăciunea, dar întotdeauna cu certitudinea că „nu în arcul meu voi nădăjdui, cum spune prorocul David, și sabia mea nu mă va mântui (…), ci dreapta Ta, și brațul Tău, și luminarea feței”17 lui Dumnezeu.

În fața a tot ceea ce se întâmplă în viața lumii – războaie, cutremure, molime – trăim de multe ori sentimentul neputinței. Zicem adesea: „Suntem prea mici” sau „suntem prea neînsemnați” pentru a contribui la schimbarea situației globale marcate de crize și de conflicte de tot felul. Uităm cel mai adesea cuvântul Mântuitorului Hristos: „Îndrăzniți, Eu am biruit lumea”18 și „unde sunt doi sau trei, adunați în numele Meu, acolo sunt și Eu în mijlocul lor”19. Și acolo unde este Dumnezeu, puterea răului este biruită.

Săvârșirea Sfintei Liturghii și împărtășirea cu Trupul și Sângele lui Hristos, rugăciunea inimii și cugetarea smerită sunt izvoare de putere prin care Dumnezeu poate salva lumea, poate influența cursul evenimentelor politice, sociale sau militare: „Starea morală și duhovnicească a omenirii, spune Sfântul Sofronie, se răsfrânge în orânduirea socială și în evenimentele politice. Evenimentele istorice văzute sunt simptomele sănătății sau bolii duhovnicești, altfel spus, proiecția sau oglindirea a ceea ce se petrece duhovnicește în lume. Drept aceea, creștinilor le este firesc a sluji omenirii mai întâi de toate duhovnicește. Tămăduind oamenii duhovnicește, aducem rânduială și pace în plan familial, social și politic”. Aceasta pentru că „evenimentele exterioare sunt de fapt manifestarea stărilor duhovnicești ale omenirii. Cu neputință este a vindeca omenirea prin mijloace politice, căci rădăcina bolii este în planul duhului. Prin urmare, câtă vreme se va ignora acest plan, boala lumii nu va face decât să înainteze”20.

Iubiți credincioși,

Acum, în perioada Sfintelor Paști, suntem chemați să conștientizăm că oricât de mare este iadul din lume și din noi, ultimul cuvânt îl are, în viața noastră și în viața lumii, Hristos cel Înviat: „«Să nu te temi (…), căci Eu sunt cu tine, ca să te izbăvesc», zice Domnul” (…) «Ei se vor lupta împotriva ta, dar nu te vor birui că Eu sunt cu tine, ca să te izbăvesc»21.

Deschizându-ne mintea și inima către lumina și puterea izvorâte din Învierea Domnului Hristos, ne continuăm viața de familie, viața de mănăstire, fiecare cu îndatoririle sale. Luăm aminte cu responsabilitate și atenție la răul din noi și din lume, dar nu ne lăsăm doborâți de existența acestuia. Luptăm pentru a ne convinge că mai mare este Cel ce este cu noi – adică Dumnezeu – decât cei care sunt cu ei – adică dușmanii adevărului22. Aici ne este nădejdea! Aceasta ne este scăparea! Din Dumnezeu primim puterea răbdării în necazuri, izvorul bucuriei și al veșniciei.

Cu lumina primită din Lumina Învierii, mergem întru ale noastre, îmbrățișăm pe toți, mărturisind tuturor că „Hristos a înviat din morți cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le”.

Sărbătoare sfântă!

Lumina Învierii să ne cuprindă pe toți!

Tuturor, bucurie, pace și binecuvântare!

Al vostru slujitor și către Dumnezeu în rugăciune,

† TEOFAN

Mitropolitul Moldovei și Bucovinei

VIDEO DOXOLOGIA / MMB: